Cluj! Scandal monstru între doi vecini – o pocăită și un IT-st – datorită țipetelor emise de partenerele de sex ale bărbatului!

Bătaie într-un bloc din cartierul clujean Iris între o creștină practicantă și un tânăr IT-ist! Motivul acestui conflict este faptul că femeia și soțul ei nu mai au liniște, încă din luna octombrie 2017, din pricina zgomotelor infernale produse de numeroasele partenere de sex ale vecinului lor, de al cărui apartament familia este despărțită de un perete! Nici poliția – care l-a avertizat pe tânăr în câteva rânduri – n-a reușit până acum să rezolve cazul, iar bătaia a fost provocată chiar de vecin, sosit la ușa femeii ca s-o pună la punct. Totul a început după ce respectiva, înnebunită de furie, îndrăznise să-i abordeze iubita cea mai gălăgioasă a IT-istului și să o avertizeze că e doar una din multele „pelerine” ce-l vizitează!

Vecina: “La început am crezut că le violează”!

D-na Corina este o femeie în vârstă de 51 de ani, dar nu-și arată vârsta reală, părând cu zece ani mai tânără. Mignonă, cu un trup perfect și trăsături frumoase, aceasta își privește interlocutorul direct în ochi și emană acea căldură sufletească specifică oamenilor înzestrați cu inteligență și spiritualitate. Marți, 17 iulie, aceasta a venit la I.M.L.Cluj cu un caz pe care-l va povesti cu o savoare neasemuită. La început relatarea lui a lăsat mască personalul feminin al instituției după care a provocat în rândul său uriașe valuri de râs! Intrigat și provocat la maximum de hohotele ce-au răzbătut din spatele ușilor metalice ale cabinetului, o abordez, în secunda următoare ieșirii pacientei din cabinetul de consultații. Apoi, după un minim efort de lămurire, reușesc să o conving pe protagonistă să-mi relateze povestea. De altfel, d-na Corina parcă ardea de nerăbdare s-o facă, perfect conștientă că suferințele sale nu intră în categoria celor comune! Așa că luăm loc pe una din băncile din curtea instituției. Înfrigurat, aștept să se producă declicul în mintea interlocutoarei mele și să dea drumul la povestire. Acesta nu întârzie prea mult, așa că mărturia d-nei Corina începe imediat: “Eu și soțul meu ne-am cumpărat în 2015 un apartament de lux, cu un balcon imens, într-un bloc de pe strada Oașului din cartierul Iris, după care ne-am întors în Spania, la muncă. Acolo, deși am facultate am făcut munci chiar și dintre cele grele, fiindcă am considerat întotdeauna că nu e o rușine să lucrezi, indiferent de natura muncii! Ne-am întors acasă în octombrie 2017, după aproape doi ani – perioadă în care i-am lăsat parcarea chiar tânărului noastru vecin de palier, specialist IT la o firmă din Cluj și de al cărui dormitor suntem despărțiți de peretele nostru. Pe atunci nu-i știam năravul. Spun din păcate pentru că o să vedeți cât suferim din pricina acestei învecinări”! Arată în continuare că după întoarcerea sa şi a soţului din Spania, a început efectiv și calvarul lor: se pare că de atunci nu trece zi sau noapte lăsată de bunul Dumnezeu fără să asculte “live” răcnetele de plăcere, combinate cu durere, ale partenerelor de sex – mereu diferite, cu puţine excepţii – ale tânărului IT-ist. Iar numărul acestora se ridică la nivelul zecilor astfel că femeile se rulează la domiciliul acestuia într-un ritm ameţitor! “Zilnic aduce femei și fete la el, de toate categoriile – însă toate frumoase – fiindcă şi el e frumuşel, înalt de peste un metru optzeci, plus că e şi extrem de cultivat, că aud la aparatele sale numai limba engleză. I-am bătut de nenumărate ori în perete ca să-şi mai drămuiască apucăturile, care se manifestă la toate orele posibile și imposibile – în miez de noapte, seara, la amiază sau dimineaţa – dar rezultatul a fost nul! A spus că nu poate, pur şi simplu, să se oprească din a face sex! Au urmat apoi câteva mesaje pe Whatsapp pe care i le-am trimis şi din nou rezultatul a fost nul. Ca urmare, am ajuns să-l reclam, pe 15 mai 2018, la secţia de poliţie de pe strada Decebal iar domnul poliţist a fost amabil şi l-a avertizat, telefonic, de faţă cu mine să se potolească, altminteri va lua măsurile pe care le prevede legea… Dar acalmia a durat doar o lună. Răcnetele femeilor au început din nou, cu forţe sporite, iar cele care se roteau – și se rotesc pe la el în continuare – sunt fete de 18 – 20 de ani, unele cred că şi minore, dar n-am cum să fiu sigură, dat fiind faptul că în zilele de azi fetele se maturizează mai repede decât odinioară. Dar cel mai tare urlă una de vreo douăzeci de ani, băieţoasă, tunsă scurt – şi aceasta e printre puţinele care vin la el în mod repetat, restul vin o dată sau maxim de două ori. Chiar i-am strigat, recent, “urlătoarei şefe”: “Acolo unde-ţi freci tu fundul au fost altele în zilele trecute! Iar dacă eşti o femeie serioasă te opreşti şi-ţi cauţi un om serios! Dar opreşte-te odată, că doar eu sunt cea care îţi spune adevărul”! N-a zis nimic, a plecat uitându-se lung după mine… Pe el l-am întrebat, de asemenea, cu o altă ocazie: “Cum poţi, când eşti aşa de sclepţoman – lipsit efectiv de muşchi şi de putere fizică, bărbătească – să produci asemenea cantitate de testosteron în organismul femeilor astfel încât să le aduci în starea asta?” Nu mi-a răspuns nici el, doar a zâmbit misterios”…

“Abia le lasă să facă pipi, nici să facă duş nu le permite”!

Îşi continuă, uimită, pledoaria: “Sincer, vă spun că eu şi soţul meu ducem o viaţă profund răvășită fiindcă nu ne mai putem odihni deloc din pricina acestui individ hiperactiv și nici nu avem unde să ne refugiem de răcnetele femeilor din apartamentul acestuia – practic de manifestările vieții lui! Totodată, nu-mi pot face traducerile din opera marelui vindecător brazilian Chico Xavier, din care am tradus deja două volume – şi mă străduiesc, din răsputeri, cu cel de-al treilea. Eu sunt o femeie cu multă credinţă şi mă minunez efectiv auzind ce se întâmplă acolo! Nu-mi dau seama, ei fac filme porno acolo sau poate chat, dar sigur e faptul că singurul personaj masculin de acolo e numai IT-istul. De altfel, are un stil dominator – după cum am auzit prin peretele care ne desparte – şi le obligă pe femei să se descalțe și dezbrace imediat după ce intră în încăpere, după care trece la acţiune fără niciun preludiu. Iar – incredibil – ţipetele lor încep practic, la mai puţin de un minut de la intrarea lor acolo. Când dom`le i se ridică ăstuia nivelul politic”? Dă din mâini, a neputinţă, şi-şi continuă pledoaria: “L-am rugat pe bărbatul meu, care e un meșter priceput la toate și un om de mare omenie, să antifoneze peretele comun. A muncit zile întregi acolo și materialele ne-au costat peste o mie de lei – dar rezultatul a fost că sunetele au fost oprite într-o proporție de circa zece la sută! Nici măcar peretele antifonat nu face față la zgomotele “divelor” lui! Soțul meu tot spune să vindem totul și să ne mutăm naibii de-aici, dar eu nu accept acest lucru în ruptul capului! Am vrut mult de tot să le întreb pe fete ce le face sadicul ăsta, dar n-am avut nicio șansă să ajung să le vorbesc: individul le aduce dintr-un loc pe care se pare că l-au convenit împreună, după care tot el le duce înapoi de unde le-a luat. Practic, deține controlul total asupra lor, le hipnotizează, nu știu ce face cu ele”! Descrie apoi incidentul care a determinat-o să se prezinte la I.M.L.: “Sâmbătă, 14 iulie, pe la ora treisprezece și cincisprezece minute, am început să-i bat în perete ca să facă liniște, fiindcă o chinuia rău de tot pe una! Am mers și pe terasă și i-am strigat și de acolo să înceteze cu treburile astea – dar el, nimic! Când am realizat că nu se oprește nicicum am dat fuga la ușa de la intrare în apartamentul lui, am sunat la sonerie și i-am bătut tare în ușă. Mi-a deschis, într-un târziu și a mârâit la mine: “Marș de la ușa mea”! Apoi, după câteva minute a apărut el la ușa apartamentului meu iar eu i-am deschis. Am crezut că vine să-și ceară scuze pentru faptele lui și să facem pace. Când colo a început să rostească fraza: “Dacă odată te mai prind la ușa mea”… L-am intrerupt, el a ridicat mâinile să mă lovească, dar l-am prins de mâini și lupta între noi a început! Ne-am îmbrâncit serios, am fost zgâriată la braț și la articulația degetului mijlociu, dar n-aveți grijă, am dat și eu. Ca urmare, azi m-am prezentat la I.M.L. ca să-mi scot certificat, fiindcă din câte am înțeles și el a fost aici ieri”…

Obsedatul – o pedepsă pentru Corina dintr-o altă viață ?

Abia acum fac legătura și mă luminez. Într-o o clipă mi-l amintesc pe tânărul IT-ist, fiindcă în ziua precedentă, la aceeași instituție îl întrebasem pe acesta ce pățise, observându-i zgârieturile de pe obraz. Acesta mi-a răspuns, zâmbind: „A, nimic important, o vecină nebună m-a atacat”. Nu l-am mai chestionat asupra cazului, acesta părându-mi-se minor. A fost însă relevat/revelat, în întreaga sa măreție, prin declarația flamboaiantă a doamnei Corina, care de pe urma luptei cu tânărul IT-ist s-a ales cu zgârieturi – și, din partea medicilor, cu un certificat în care i-au fost recomandate trei zile de îngrijiri medicale. Între timp, d-na Corina meditează pentru câteva secunde, după care explodează: „Acum m-am hotărât să merg la lege, fiindcă trebuie să existe o soluție! Nu e posibil să-ți părăsești locuința și să dezertezi de la un mod de viață doar pentru că unu` regulează tot timpul! Trebuie luptat împotriva lui iar omul trebuie disciplinat. Eu o să fac acest lucru fiindcă reprezintă o povară pentru societate, așa cum e și pentru mine: nesimțit, obraznic, arogant!” O întreb dacă nu cumva se simte frustrată din punct de vedere sexual când aude performanțele vecinului, în comparație cu cele ale soțului său… La care d-na Corina îmi dă replica, instantaneu: “Am un bărbat minunat, meșter priceput, care îmi aduce bani în fiecare zi și mă face fericită și din punct de vedere sexual, fapt pentru care visez să rămân femeie până după șaptezeci de ani! Iar el reprezintă pentru mine o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu. Dar ce mă distruge e faptul că în lume există o prea mare depravare. Și mă gândesc la condiția umană – prin prisma operei lui Chico Xavier – și la faptul că suntem niște animale care n-au reușit încă să iasă din instinctele lor. Ar trebui ca noi să tindem spre starea de înger, să-i ajutăm și ocrotim pe cei slabi și nevoiași – nu ca ăștia ce se regulează încontinuu – și să fim fericiți în momentul când facem bine semenilor. Eu vreau să încep o adevărată cruciadă prin operele lui Chico Xavier și să determin lumea să se schimbe! Și voi face acest lucru cu orice preț, pentru ca oamenii să înțeleagă că sufletul nu moare iar viața continuă și după moarte, pentru că noi ne reîncarnăm. Tocmai de aceea consider că vecinul trebuie să se schimbe. Dar mă mai intrigă un lucru: Chico Xavier spunea undeva că în timpul acestei vieți întâlnim și suflete cu care ne-am mai întâlnit cândva, astfel că trebuie să ispășim cu orice preț greutatea de a le întâlni, fiindcă unele îți fac mult rău! Iar eu, poate, într-o viață anterioară am avut un suflet asemănător cu cel al acestui tânăr, de aceea trebuie să pătimesc atâtea din partea lui! Vă rog să mă credeți: până și programul mi s-a schimbat acum din cauza acestui nenorocit: când îl văd venind pe timpul zilei cu vreo femeie, imediat ies din casă și-mi fac de lucru prin oraș – numai să nu aud răcnetele de infern ale bietelor fete! Fiindcă nu putem vorbi aici despre altceva decât de o viziune asupra infernului. Aș fi vrut să fie pace și liniște între vecinii de pe palier, suntem doar patru familii – dar, tot cum zicea Xavier – se pare că așa trebuie să se întâmple”! Femeia se ridică de pe bancă și, considerând discuția încheiată, mă salută în semn de rămas bun. Face un pas pe alee dar vede un melc aflat în mijlocul ei, ieșit din iarba, grasă, a spațiului verde. Rupe, grijulie, o crenguță din gardul viu după care mută cu ajutorul ei melcul în iarbă, salvându-l astfel de moarte – fiindcă ar fi fost precis călcat, mai devreme sau mai târziu, de unul din trecătorii de pe alee. Apoi, vizibil ușurată și mulțumită, se îndepărtează și iese din aria mea vizuală…

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“Avem două plângeri depuse la Secția 1 de Poliție din Cluj-Napoca. Doamna a depus o plângere împotriva vecinului său pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în care reclamă că e deranjată de zgomotele din apartamentul vecinului, plângere înaintată pe data de 14 iulie. Astăzi (17 iulie – n.n.) vecinul a depus plângere penală, pe numele vecinei sale, pentru lovire sau alte violențe, în care reclamă că ar fi fost agresat de aceasta, în urma unor dicuții în contradictoriu legate de zgomotele pe care le face în apartament. La rândul său, femeia are un termen de 90 de zile, de la data comiterii faptei pentru a depune plângere penală și a prezenta poliției certificatul medico-legal eliberat de I.M.L.Cluj”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

Cine e Chico Xavier?

”Chico Xavier, pe numele său Francisco de Paula Candico, s-a născut pe 2 aprilie 1910, ora 1:56 în Pedro Leopoldo, Brazilia. La vârsta de patru ani își pierde mama și toată viața i-a cinstit memoria cu o mare afecțiune. Înclinația sa spre medumitate, talentul său care l-a făcut atât de celebru, și l-a descoperit de mic și tot de mic s-a lovit de opoziția agresivă venită din partea anturajului, a colegilor de școală, dar mai ales din partea bisericii care vedea în contactul său cu spiritele o tentație venită din partea Diavolului. În școală, în urma unui eveniment special Chico câștigă o mențiune specială la un concurs de eseuri cu un text de o deosebită profunzime metafizică, despre care se spune că a fost dictat de un spirit. În 1927, deci pe când avea doar 17 ani, își vindecă sora, în prezența a două vindecătoare cu experiență, spre marea lor mirare. Acestea îl ajută să-și deschidă canalul subtil și îl susțin în tehnica “scrierii sub dictare” pe care a practicat-o în întreaga sa existență. Ca urmare a vindecării miraculoase, toți membrii familiei Xavier (el a fost unul din cei nouă copii) au devenit adepți ai spiritului înființând “Evangelical Spiritist Center” unde Chico și-a utilizat talentul său pentru a ajuta oameni încercați de greutățile vieții. Pe lângă activitatea sa de medium Xavier a scris 412 cărți, vândute în peste 40 de milioane de exemplare, a fost tradus în 33 de limbi, 30 din cărțile sale au fost traduse în Braille”. De pe blogul lui Gheorghiță Coșer – FII ÎN PROFUNZIME