Clujean cercetat de polițiști, după ce a împușcat un animal

247

Polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări față de un bărbat bănuit de uciderea unui animal, prin împușcare.

La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 23:30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza comunei Măguri Răcătău a fost găsită o cabalină decedată, existând suspiciuni că ar fi fost împușcată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că fapta sesizată se confirmă, fiind solicitați medici veterinari pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.

În urma investigațiilor efectuate, la data de 6 octombrie a.c., polițiștii au identificat un bărbat, de 36 de ani, din Valea Ierii, bănuit de comiterea faptei. În urma identificării, a fost ridicată o armă de vânătoare și 2 cartușe pentru expertize, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează investigații sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Polițiștii specializați pe această linie vor intensifica acțiunile în perioada următoare pentru prevenirea braconajului cinegetic.

1 COMENTARIU

  1. Și care-i problema ? Sa judece judecătorul exact ca pe alții din Cluj , adică 2 ani cu suspendare , unde situația era mult mai gravă , așa ca dormi liniștit , braconierule , nu vei păți nimic , exista precedente .

LĂSAȚI UN MESAJ