Clujean din Spania, lăsat dator pe viaţă de “frăţia” mafiei româneşti şi spaniole. Cazul a devenit celebru în Europa!

Ioan Bakos mă aşteaptă, împreună cu soţia lui, pe o bancă din cartierul clujean Mărăşti. Ne revedem după circa 15 ani. Observ cum din bărbatul de odinioară, plin de energie şi optimism, nu a mai rămas decât o umbră. Poposim într-un bar din zonă, ca să putem discuta în linişte. Recunosc, povestea lor m-a cam descumpănit. În convorbirea noastră telefonică, purtată cu câteva zile înainte, îmi promitea dezvăluiri despre “frăţia” mafiilor româneşti şi spaniole, dar niciodată nu mi-aş fi închipuit grozăvia şi amploarea acestora, faptul că nu numai la noi – ci şi în alte părţi – aceasta poate ajunge până la nivelul instituţiilor de bază ale statului.

Prima ţeapă din Spania, luată de la un român!

Cineva spunea, cu mult spirit, că atunci când cel puţin trei români se întâlnesc într-o ţară străină, se naşte automat tema „săpăturii” cuiva, din celebra baladă populară „Mioriţa”. Ori, despre “săpături”, trădări, şarlatanii ale unor români din Spania, împotriva onestului şi totodată naivului clujean Ioan Bakos, în complicitate cu escroci locali – printre ei jucând un rol principal chiar un director de bancă! – va fi vorba în rândurile viitoare. Bărbatul în vârstă de 53 de ani ezită să înceapă relatarea tulburătoarelor întâmplărilor trăite, împreună cu familia, în mult râvnitul Occident. Cât despre soţia lui, aceasta – pe tot parcursul discuţiei noastre nu a putut scoate nici măcar un cuvânt, din pricina durerii, fapt care se distingea limpede şi în expresia feţei sale. Începe acesta, cu dificultate să povestească tărăşeniile prin care trece de circa 14 ani: „Am plecat în aventura – dezastruoasă – a vieţii mele, împreună cu soţia, în anul 2002. Nu aveam acte pentru Occident, vize de şedere, nimic – fiindcă pe vremea aceea nu se dăduse încă „liber” pentru români.  Am ajuns în Barcelona, unde am cunoscut un italian bogat, Cristandi, investitor la echipa de fotbal „Juventus” Torino, în acelaşi timp şi patronul unei firme de transport internaţional, cu filială în Barcelona. M-a desemnat drept titularul apartamentului unde locuiam, împreună soţia şi alţi zece români, cu toţii şoferi de TIR. La un moment dat, a fost numit şef de coloană – un anume Marius, şmecher din Bucureşti. De la venirea lui au început şi problemele pentru noi: acesta ne-a furat salariile, timp de patru luni şi, pe deasupra, a încercat şi să mă alunge din apartament, ca să să-l fure în continuare pe patron şi să-i înşele pe conaţionalii noştri. Nu le dădea salariile şi-i îndemna pe aceştia să fure din motorina italianului, s-o vândă ca să trăiască numai din banii obţinuţi pe motorină, iar el să cheltuiască banii oamenilor. Eu am fost singurul care s-a opus la aşa ceva – ba, mai mult, l-am informat şi pe patron”. Bărbatul de 53 de ani povesteşte că, la un moment dat, prin 2003 Marius s-a prezentat la apartamentul lor, într-un costum “Versace”, pretinzându-i să-l părăsească de urgenţă.  Bakos, titular al locuinţei, cu acte în acest sens, după cum îl desemnase italianul, l-a pus la punct imediat pe escroc , pocnindu-l „la mir”. A chemat apoi poliţia, care l-a arestat imediat pe bucureştean, închizând cu promptitudine şi firma italianului, pentru muncă “la negru”. La proces, italianul a fost obligat de instanţa din Barcelona să le plătească şoferilor salariile restante,  ceea ce respectivul a şi făcut, fără să crâcnească.

Atac cerebral în plină cursă, însă neonorat de firma de asigurări!

Cu banii obţinuţi, Bakos şi soţia lui se mută în Zaragoza, unde ea se angajează la o şcoală, ca femeie de serviciu, iar Ioan pe post de şofer de TIR, de data aceasta cu acte în regulă. Totul decurge de minune, aşa că familia Bakos decide să-şi cumpere un apartament, prin intermediul unei importante bănci din oraş . Atunci, culmea ghinionului, în viaţa lui apare un alt şmecher, tot un român – de data aceasta din Râmnicu Vâlcea – care, prezentându-l la directorul unei bănci din centrul Zaragozei reuşeşte să mijlocească obţinerea unui credit de 222.400 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe. Îmi arată apoi, cu o nedisimulată tristeţe, libretul şi sumele trecute acolo: „Totul a decurs cu o viteză uimitoare. S-au băgat banii în cont, s-a plătit pentru casă suma de 126.000 de euro, s-a făcut asigurarea ei, de 132 de euro pe an, asigurările de viaţă – pe numele meu, al soţiei şi al fiului, venit între timp şi el în Spania – şi s-au plătit 15.000 de euro, pentru notarul care a întocmit actele. Însă după ce-am ieşit din bancă şi am studiat mai atent sumele trecute pe libret, şi scăzute din suma iniţială, mi-au apărut acolo două cifre – 19.322 şi 53.011 euro – despre care habar n-aveam ce reprezintă, astfel că la final am realizat ne rămăseseră  doar 800 de euro! Apoi am aflat că 72.000 de euro intraseră, cu prilejul acelei operaţiuni, direct în contul vâlceanului, intermediarul vânzării casei, acesta lucrând la înţelegere cu directorul băncii”. Dar greul abia de-acum avea să vină pentru Bakos şi familia sa:  după 6 luni de şedere în apartament, cu o rată de aproximativ 1000 de euro pe lună – o bagatelă, spune el, având la acea oră un serviciu bun iar nevasta, aşişderea – se frământă zi şi noapte din cauza ţepei luate de la vâlcean, în complicitate directă cu directorul de bancă. Într-o zi, inevitabilul se produce: după luni de zile de cumplită agitaţie, Bakos suferă un atac cerebral, în timp ce se afla la volan, în plină cursă.

Şirul ilegalităţilor continuă

Izbucneşte din nou, bărbatul, cu o sporită energie: „În loc să mă pensioneze în categoria accidentelor de muncă, m-au băgat la boală comună, cu o pensie minimă, de numai 400 de euro. Apoi, m-am dus, încrezător, la directorul băncii şi i-am zis că nu-mi mai pot plăti rata. Acesta m-a sfătuit să-mi închiriez apartamentul şi, cu banii luaţi de pe chirie, să-mi plătesc ipoteca. Aşa am şi făcut, am închiriat apartamentul, pe bază de contract, cu 650 de euro tot la un român – un om cumsecade – cu specificaţia că trebuie să-i depună  în contul băncii. Acesta a plătit o lună de zile, la bancă, dar după o perioadă de o lună banca l-a evacuat, zicând că apartamentul e luat în sechestru de unitatea bancară. Apoi, a adus o altă familie în casa noastră –  tot cu chirie – efectuând formalităţile împreună cu vâlceanul care ne jefuise şi în contul căruia intraseră cei 72.000 de euro. În toată această perioadă de timp eu mă aflam în ţară, fără să bănuiesc ce se întâmplă. Când am venit la apartament şi am deschis uşa, am avut un şoc: în el se afla instalată o altă familie, adusă acolo de către bancă şi vâlcean.” Acestea se petreceau într-o zi de vineri. Aşa cum era şi firesc, Bakos a anunţat de urgenţă poliţia, care a trimis un executor judecătoresc la faţa locului, pentru a-i evacua pe intruşi. Însă luni – când s-a prezentat acolo poliţia şi executorul judecătoresc, pentru evacuarea neaveniţilor – casa era complet devastată: în interiorul său lipseau plasmele, dulapurile, hainele soţilor Bakos şi până şi chiuvetele, caloriferele sau toaleta!  După care Bakos s-a prezentat la Tribunal, unde făcut o plângere, în care a relatat  ce se petrecuse. Însă, la procesul pe care l-a intentat băncii, se trezeşte cu vâlceanul – însoţit de directorul băncii şi de cel mai “tare” avocat din Zaragoza, despre care toată lumea vorbea cu teamă, numindu-l “avocatul mafiei” din zonă.

Îmbrăţişat de presa internaţională, ignorat de judecător

Şi Bakos oftează, în timp ce soţia lui stă imobilă precum o stană de piatră. Apoi, continuă: „Şi tot aşa o duc, de ani de zile, blocat complet şi fără posibilitatea de a intra în posesia aprtamentului. Ambasada României din Barcelona m-a trimis la consulatul său din Zaragoza,iar acesta, la rândul său m-a lăsat pierdut pe această lume. Nici n-a contat pentru oficialităţile noastre de acolo faptul că-s român”! Rapid, ziarul local “Heraldo de Aragon”, publicaţia britanică “The Observer”, prin renumitul Gilles Tremlet, dar şi  ziarele româneşti din Zaragoza s-au sesizat şi mi-au dat dreptate în articolele pe care le-au publicat despre mine. A avut loc şi un talk-show, la televiziunea  locală, “Aragon TV”, cu prezenţa în studio a cinci mari avocaţi din Zaragoza – şi a unor reprezentanţi ai societăţii civile. Toată lumea de acolo care mi-a dat dreptate şi au semnalat cazul ca pe un abuz, strigător las cer al justiţiei spaniole. Însă, cu toată tevatura produsă după mediatizarea cazului meu, aceasta nu l-a înduplecat pe judecătorul de caz, care – în opinia mea – pactizase cu mafioţii. Până şi avocata mea, văzând cu cine se confruntă în proces m-a abandonat, iar la recursul intentat de noi nici nu s-a mai prezentat. La această oră sunt în plop – şi plopu-n aer! Pe lângă cei 72.000 de euro pierduţi s-au mai adunat 9.330 de euro, banii încasaţi de firma de imobiliare, nereturnaţi – şi consumul lunar de la apartament. De asemenea, banca CAJA LABORAL  – autoarea împrumutului – mi-a încasat şi banii de asigurări de sănătate şi de casă, nedespăgubindu-mă cu nimic, nici măcar pentru atacul cerebral din 2008. Aşa că la ora aceasta, totul este în continuare neschimbat în cazul meu: trebuie să plătesc, în continuare, împrumutul”.

La mila unei asociaţii caritabile a Bisericii Catolice din Spania

Bărbatul se lasă, epuizat, pe spate, sprijinindu-se de peretele  barului. „Acum nici nu mai ştiu încotro să mă îndrept: nici avocaţii nu mă mai ajută, nici ambasada! Doar “Caritas”-ul spaniol ne-a rezolvat cu găzduirea, ne-a dat bonuri de hrană, etc. Acum ne-am întors – doar pentru câteva zile în ţară, la Gherla – unde trăieşte mama soţiei, recent operată, iar sâmbătă 20 februarie ne întoarcem în Spania, ca să-mi depun actele de pensie, în calitate de rezident spaniol. Acum primesc 300 de euro de la spanioli şi 500 de lei de la români, ca pensie de boală, după ce am lucrat 10 ani şi la Institutul Minier din Cluj. La rândul ei, soţia capătă un ajutor de şomaj, de 426 euro, lunar, dar care funcţionează astfel: un an, beneficiază de el, iar în celălalt, nu. Cert este însă faptul că suntem distruşi amândoi, fiindcă în cazul în care nu mă întorc în Spania pierd şi pensia aceea minusculă pe care o am. Avem, aşadar, două soluţii: ori venim acasă şi supravieţuim cu banii ăştia, ori rămânem pe străzi în Spania ”. Adaugă apoi că, în ciuda aparenţelor există mulţi spanioli care dorm în boxele telefonice aflate pe străzi, arătând că nici acolo nu curge laptele şi mierea, aşa cum cred unii, ci e vorba mai ales de multă, multă suferinţă. “De pildă, până să cumpărăm casa cu bucluc, eu şi soţia am dormit, luni întregi, în camion. Aflaţi un lucru de la mine: pe românii noştri nu dă nimeni nici un ban, acolo. Iar mesajul meu pentru ei, ar fi acesta:  acolo să nu vă încredeţi în nimeni – nici în avocaţi, nici în ambasadă, nici în bănci şi nici în aşa-zişii prieteni, trebuie să fiţi încrezători doar în puterile voastre! În România e ceva mai bine, deocamdată – în afară de salarizare, care nu e la nivelul muncii prestate –  dar odată cu globalizarea se va schimba totul, în rău şi la noi“! Bărbatul se tot uită, insistent, la ceas. Cei doi soţi sunt aşteptaţi de către fratele lui, care locuieşte în cartierul Mănăştu, De acolo se vor deplasa, sâmbătă, spre aeroport ca să ia avionul spre Spania. “Cel puţin am mulţumirea că feciorul nostru, azi în vârstă de 32 de ani e sănătos şi se descurcă destul de bine în Barcelona, ca ospătar – chiar dacă periodic îşi tot schimbă slujba. Sper să aibă mai mult noroc decât am avut eu şi soţia, în mult-visatul Occident”, declară acesta, oftând din nou, înainte să-şi ia rămas bun şi cei doi să părăsească, asemeni unor umbre, localul.