Povestea lui Hunyadi Janos – Jano, Arkan după numele său de scenă, poate fi transpusă oricând într-un film de aventuri. Clujean-hoştezan, din cartierele Mărăşti-Bulgaria, acesta a simţit dintotdeauna o chemare pentru circ. Astfel că, după o ceartă cu mama lui, care-l mustra mereu pentru că nu se ocupă de afacerile familiei, a pornit spre Orăştie unde avea un prieten cu o trupă rock ca s-o ia pe calea muzicii. Însă destinul l-a „deturnat”: a întâlnit pe traseu un circ, a oprit în faţa uriaşui cort şi i-a întrebat pe angajaţi dacă nu au cumva nevoie de un om. Aveau nevoie, aşa că li s-a alăturat lor şi a parcurs, în ani, următoarele etape: muncitor, organizator de spectacole, îmblânzitor de reptile, urşi şi scarabei, fachir, clown, ajungând la această oră dresor de lei – însă lipsit de bici! 

 

„Viţa de vie din curtea casei era circul meu”!

Arkan mă aşteaptă chiar în faţa spaţiului verde de lângă ştrandul din cartierul Grigorescu, unde urmează a fi instalat, în mai puţin de 24 de ore, „Circo Las Vegas Vargas”, sosit pentru zece zile la Cluj-Napoca. Ne cunoaştem de ani de zile, din Cluj – dar ne-am întâlnit şi prin 2006, în Baia Mare, unde am realizat un film despre Circul „Columbia”, cel la care Arkan activa pe atunci. În ciuda oboselii acumulate după un drum de noapte şi a numeroaselor probleme organizatorice, acesta se pune la dispoziţia mea, fără rezerve, ca să-mi povestească viaţa lui. Ba, mai mult, am parte şi de o mare surpriză: mă poartă, cu maşina, prin locurile esenţiale ale copilăriei sale ca s-o facă mai temeinic… Dar până atunci mi-o prezintă pe soţia lui, Grbici Camelia, o splendidă sârboaică din Timişoara, cea care a intrat împreună cu el în această aventură – inclusiv în cuşca leilor – şi pe Janos Mathias Arkan, băieţelul lor – care în luna iunie va împlini patru ani. Îmi mărturiseşte totodată că mai are un băiat, din prima căsătorie, pe Hunyadi Eduard Cristian, în vârstă de 13 ani care trăieşte aici, la Cluj, alături de fosta soţie şi pe care se străduieşte – în ciuda lungilor turnee prin ţară şi străinătate – să-l ţină cât mai aproape de el. I-am surprins pe Camelia şi pe micuţul Janos Arkan când tocmai îşi hrăneau, în rulotă, prietenul – puiul de leu Tina – membru al familiei lor cu drepturi depline. Pornim aşadar, îmbarcaţi în maşina lui Arkan, spre locurile copilăriei sale, ca să-i aflăm povestea vieţii, dar şi ca să recuperăm din casa bunicii sale câteva fotografii de familie, absolut necesare realizării portretului. Mărturiseşte acesta, emoţionat: „De şase-şapte ani n-am mai fost la Cluj, cu circul, însă am mai trecut de câteva ori aici – doar să-l întâlnesc pe Cristian”… Trecem podul peste Someş, cel de la „Astoria”, îndreptându-ne spre gară, moment care-i oferă prilejul lui Arkan să-şi depene amintirile: „Mama mea a fost coafeză aici, unde acum e cafeneaua asta, „Riviera”. Datorită faptului că era pricepută în munca ei am avut o situaţie materială bună, pentru că în vremea ceauşistă tot ce însemna nevastă de poliţist sau femeie de succes a acelor timpuri era clienta ei. Ţin minte că aveam, referitor la luxul de acasă, trei feluri de salam: proaspăt, semiuscat – pe care-l mâncam eu şi uscat – pe care-l mânca tata”. Conduce maşina, cu dexteritate, însă emoţionat la culme, continuându-şi relatarea: „Primul lucru pe care l-am făcut în această dimineaţă, când am ajuns în Cluj, a fost să-l sun pe profesorul Mihai Timiş, fostul meu antrenor de patinaj viteză, cel care m-a antrenat în adolescenţă şi căruia îi datorez ceea ce sunt astăzi. Adică omul m-a împiedicat să cad pe panta ”vagabonţelii”.  Tata murise în 1991 şi profesorul – ca să mă scoată din anturajele greşite, unde ajunsesem – pe atunci secretar al Federaţiei Române de Patinaj-Viteză, mă lua cu el peste tot ajungând astfel să mă salveze din diverse situaţii care mă puteau duce pe un drum înfundat”. Ajungem în renumita „Groapă” din Mărăşti, pe Dâmboviţei – şi oprim în faţa unei vile cu o curte largă. E casa copilăriei sale. „Încă de mic am simţit o chemare pentru circ şi de aici mă deplasam rapid în zona Abatorului, unde venea mereu circul. Atât de tare eram influenţat de circ încât le spuneam tuturor cunoştinţelor noastre că atunci când voi fi mare vreau să mă fac circar, iar acestea îl întrebau pe tata dacă sunt în regulă cu capul. Aveam aici, în casă, o uşă cu geam dublu unde mă jucam de-a trapezul şi în faţa casei o viţă de vie, uriaşă, pe care o transformasem în circul meu. Asta pentru că în imaginaţia mea lucram deja la circ. Sunau vecinii pe părinţi, la serviciu, şi le spuneau să vină repede acasă, ca nu cumva să cad de pe vie şi să mă nenorocesc pe viaţă. Aveam aici un service auto, al familie – şi în faţă un bar – dar de la acest service, sau mai bine zis renunţarea la el a început aventura vieţii mele”!

arkan alaturi de copii arcan in copilarie

„ACASĂ e locul unde mi-e familia, caravana şi animalele”

Mărturiseşte că unul dintre locurile mirifice ale copilăriei sale a fost şi Oserul, din vecinătate, unde admira în special „Globul Morţii”, acel glob metalic în care cascadorul – un personaj uimitor, care a făcut acest lucru până aproape de vârsta de 90 de ani – se rotea ameţitor şi riscant cu o motocicletă. Remarcă, nostalgic: „Ştiţi unde e depozitat acum globul? L-am descoperit, nu demult, în incinta fabricii de pantofi a unui italian, în cartierul Someşeni”… Insistă să-mi relateze încă un incident al copilăriei sale, fabuloase, din această zonă: „Am fost – cum vă spuneam – un copil crescut în „puf”, şi de mic mama îmi dădea în fiecare zi câte trei sau cinci lei – dimineaţa, când mergeam la şcoală – apoi, la sfârşitul săptămânii, 25 sau 50. Bani buni pe atunci. Şi obiceiul ei să-mi dea bani a continuat şi pe când aveam 18-19 ani.  Pe atunci abia începusem afacerea noastră cu service-ul. Într-o zi, împreună cu un prieten am poposit, la insistenţele lui, la un Bingo, în Mărăşti. Eu îi tot zicem că nu joc fiindcă am nevoie de bani pentru discoteca de la Casa Tineretului, dar el că nu, să luăm totuşi un bilet. Am luat şi am reuşit să câştigăm „linia”, dar şi marele premiu, „Bingo”! Au fost atâta de mulţi bani încât pentru mult timp de atunci încolo am avut bani de distracţie – plus că familia mea a putut finaliza şi lucrările la service”. Arată apoi că studiile şi le-a făcut la „Generală 5”, de pe strada Fabricii, apoi la „Eminescu”, „via”  Liceul Industrial nr. 6 şi şi le-a încheiat la Şcoala Profesională „Spiru Haret”. Remarcă Arkan: „La „Spiru Haret” am obţinut specializarea în domeniul tinichigeriei auto, o chestie care nu mi-a prea plăcut – dar care până la urmă mi-a folosit şi-mi foloseşte şi acum. Ei bine, pentru că nu-mi plăcea să mă ocup de service – ci mai mult de raliuri – m-am certat cumplit cu mama şi am plecat efectiv de acasă, în 1995, cu gând să ajung la Orăştie, la Turdean Roby, prietenul meu care avea trupa rock „Nivel 13” şi să mă dedic muzicii. Eram şi chitarist, la nivel de amator, însă cu numeroase stagii pe la nunţi… Dar, în drum spre Orăştie am întâlnit un circ, amplasat într-o localitate, şi i-am zis prietenului care mă ducea cu maşina să oprească pentru o secună. Am intrat şi i-am întrebat pe cei aflaţi acolo dacă nu an nevoie de un om. La rândul lor m-au întrebat ce ştiu să fac. Le-am spus că deţin permis de conducere, ştiu să sudez şi, la nevoie, fac orice e necesar. M-au angajat, pe loc, pe post de muncitor necalificat. Nu pot să spun altceva că a fost vorba de destin”. Ajungem între timp la casa bunicii, părăsită – datorită unor probleme juridice între rude – şi intrăm la subsol. Acolo, Arkan reuşeşte să recupereze câteva albume cu fotografii de familie şi, îanrmaţi cu ele pornim spre Hotel „Belvedere”, unde urmează să ne continuăm discuţia. Pe drum, Arkan adaugă, oftând: „Am dat luxul de la mama de acasă pe viaţa grea şi frumoasă pe care mi-a oferit-o circul. Şi azi dimineaţă, când am ajuns în Cluj, m-a pufnit plânsul. Degeaba eşti tare, când ajungi acasă totul e altfel. Eu n-am fost în copilărie ataşat de vreun loc sau de vreun lucru dar acum încep să mă doboare amintirile. Şi zic şi eu ca-n cântec: „peste ani şi ani mă voi întoarce”. Deşi pentru mine ACASĂ e locul unde mi-e familia, caravana şi animalele”. Ajunşi la Belvedere, ne instalăm la o masă din bar, în faţa unor cafele. Continuă Arkan: ”Am lucrat în circ – la început ca muncitor – inclusiv la bătut ţăruşi, apoi la organizare iar după ce mi-am cumpărat reptile am început să susţin numere cu cobre, crocodili, şerpi şi cu tarantule. Am făcut de asemenea dresură de urşi, am fost şi clown şi chiar şi fachir. Să vă mai povestesc câte ceva din parcursul meu prin lumea circului. Am lucrat cu primul meu circ, „Richter”, aproximativ un an, după care m-am întors la Cluj pentru o vreme, unde aşteptam ce nu ştiam nici eu: vindeam piese, maşini şi cântam la nunţi cu Roby Turdean. Dar simţeam că preocuparea mea nu e ceea ce-mi doresc să fac în viaţă. Aşa că m-am întors la marea mea pasiune şi m-am angajat la „Circul Apollo”, ajungând apoi la „Pironkov” – un alt loc unde am făcut de toate. Însă din 2004, când Circul „Columbia” a venit în România, m-am alăturat lor, devenind practic un membru al familiei Vargas, cea cu care sunt acum, la Cluj şi care conduce două circuri: „Las Vegas Vargas” şi „Americano Vargas”. Deşi nu suntem rude, ne prezentăm unii pe alţii drept verişori, într-atât suntem de apropiaţi. La ei m-am hotărât, în 2009, să devin dresor de lei, totul după un pariu. Să vă povestesc. Într-o seară le-am spus colegilor: „Eu, de la anul îmi cumpăr lei şi mă apuc de dresură de lei”. Au râs cu toţii. Atunci m-am ambiţionat. Şi atunci, mi-am investit în lei toţi banii pe care-i aveam, asta pentru că de mic am iubit dresura de animale, pe lângă acrobaţiile de tot felul. Şi, alături de soţie, am început munca de antrenor şi educator de animale periculoase – cum se zice. Am lucrat doisprezece ani cu Circul „Americano”, după care am ajuns în 2016, în Ungaria, unde am fost remarcat de către cei de la Circul de Stat Budapesta. Apoi am ajuns la Circul  „Eotvos”, unde am muncit până în 2018 ”.

Dresor de lei alaturi impreună cu Camelia

„Acum strâng semnături pentru circul tradiţional”!

Se înnegurează brusc şi izbucneşte, supărat: „Aveam un contract foarte bun în Ucraina, începând cu luna septembrie a acestui an, însă am renunţat la el şi m-am întors acasă, fiindcă am treabă aici. Mi se pare nedrept ca generaţiile viitoare să ajungă să spună că vaca e mov şi face ciocolată Milka. De ce zic asta: din 2017 s-a dat o lege în România – deşi în ţări precum Germania, Franţa, Italia, Portugalia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria nu există aşa ceva! – prin care se interzice folosirea animalelor sălbatice în arenele circului. Astfel, art. 17 din Legea 205/2004, care s-a aprobat în 2017, interzice animalele la circuri ambulante – dar tot articolul 17 prevede că acestea pot fi folosite în scop publicitar, la spectacole şi expoziţii. Asta e legea publicată în Monitorul Oficial, însă tot acolo există şi Legea Direcţiei Sanitar-Veterinare, care spune în felul următor: „Expoziţiile de animale, prezentarea de animale în cadru organizat, temporar sau fix sunt permise – prin Legea 16/2010”.  Eu am studiat toate aceste legi şi i-am rugat pe avocaţii mei să vadă ce se poate face, astfel că la ora actuală am realizat că am dreptul ca, undeva, lângă circ, să-mi expun animalele şi să le prezint publicului. Asta şi intenţionez să fac, mai departe, în ţara mea: să înfiinţez un zoo-parc ambulant, care să însoţească peste tot circul”. Arkan arată, totodată,  că a iniţiat o campanie de semnături pentru circul tradiţional – şi numai săptămâna trecută, la Arad, a reuşit recent să strângă aproape 400 de semnături – ceea ce va continua şi acum, la Cluj. Explică mai departe: „Petiţia a fost întocmită de nimeni altcineva decât prinţesa Stephanie de Monaco, aşa că îi aştept la locul unde e amplasat circul, pe toţi cei care cred în noi şi în ideile noastre, plus că avem şi nişte numere extraordinare: Robotul Transformers, Cat Woman, Omul Paianjen şi un jongler-minune, în vârstă de numai 9 ani – Rico! Eu mă consider la această oră singurul antrenor de animale periculoase din Cluj şi probabil şi ultimul din România, dacă această lege nu se va schimba. Să ştiţi că în acest an sărbătorim 250 de ani de circ modern. El există de mult mai mult timp iar animalele circului sunt crescute şi ţinute în captivitate de secole. Nu le numesc animale sălbatice pentru că  ele trăiesc lângă om ca – şi câinii de luptă sau alte specii de animale periculoase – şi consider că poate fi permisă de autorităţi şederea lor pe lângă om, cu condiţia să fie asigurată bunăstarea lor”. Şi, în sprijinul afirmaţiei sale arată că leii pe care el şi soţia sa îi dresează sunt, efectiv, membrii ai familiei sale: „Eu nu am avut vreodată un sentiment de frică în faţa leilor, asta pentru că ei fac parte din familia mea. Trăiesc împreună cu noi, cresc împreună cu copilul meu, puii noştri de lei dorm  cu copiii mei în pat”. Cât despre legătura tainică dintre el şi aceste animale, creată în timp, nu şi-o poate explica oricât ar fi meditat pe această temă: „Ştiu doar atât: leii îmi oferă siguranţă şi linişte. Simt perfect şi când am probleme. De multe ori, când mă duc la locul lor, din cuşcă, ele vin la mine, mă pupă şi mă energizează. Iar acele spectacole – din afara ţării, desigur, fiindcă în România acestea sunt deocamdată interzise – care durează cincisprezece minute, îmi oferă tot ce-i mai frumos pe lume. Atât eu, cât şi soţia mea intrăm în cuşca leilor cu mâinile goale, doar cu un beţişor în care avem înfiptă recompensa”…

2 COMENTARII

  1. Lăudabile intenții, dar totuși, leul rămâne leu. Nu a trecut luna, de când în Africa de Sud, un leu a păpat o turistă. Păzitorul credea că leul este blând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.