Un tânăr din Cluj, a cărui fotografie alături de primarul orașului, Emil Boc, la Untold a devenit virală pe rețelele de socializare, a fost victima unui atac brutal, în timpul show-ului lui Armin van Buuren, relatează Adevărul.ro.

Bodgan Pădurariu i-a rugat pe participanții la festival care au fost martori ai incidentului să anunțe poliția, dacă i-au recunoscut pe agresori.

Tot ce ştim e că a fost lovit de mai multe persoane, cu pumnii şi picioarele, iar în prezent ne chinuim să aflăm cât mai multe detalii despre cei responsabili. A fost deschis un dosar penal în acest sens, însă avem nevoie de cât mai multe detalii pentru a-i identifica pe autori. S-a dus să se distreze şi a luat bătaie. Are certificat medico-legal pentru 9 zile. Nu e o glumă“, a declarat avocatul tânărului, Cătălin Drumea pentru Adevărul.

Tânărul a povestit că incidentul a pornit după ce un bărbat s-a împins de câteva ori în el, în mod intenționat. Ulterior, individul l-a atacat și, împreună cu grupul său de prieteni, l-a bătut pe Bogdan cu pumnii și picioarele. Tânărul a fost transportat la un cort al SMURD, unde a primit îngrijiri medicale. El și-a scos un raport medico-legal care atestă agresiunea și încearcă acum să dea de urma atacatorilor.

 

Poliţia: agresorii au fost găsiţi în noaptea incidentului

Reprezentanţii IPJ Cluj precizează, într-o informare la solicitarea ”Adevărul”, că agresorii tânărului au fost identificaţi în noaptea incidentului şi că sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi loviri sau alte violenţe.

Comunicatul IPJ Cluj: „Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe. La data de 7 august a.c., în incinta festivalului Untold, un bărbat de 25 de ani din Cluj-Napoca a fost agresat de mai multe persoane. Poliţiştii au identificat agresorii, stabilind că este vorba despre trei tineri, din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani. Faţă de aceştia continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal“.

Citiți mai mult pe adevarul.ro.

 

 

2 COMENTARII

  1. Reflectă calitatea celor care au participat la nespusul eveniment. Și cei care au girat prin simpla lor prezență, au dovedit lipsă de respect pentru locuitorii Clujului și o crasă nepăsare față de drepturile la spațiul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.