Clujul e județul din țară cu cele mai multe credite luate, depășește de departe orice alt județ, conform unui raport al Băncii Naționale. De cealaltă parte, are și cele mai multe economii, dublu față de orice alt oraș exceptând Capitala.
Suma creditelor în lei deschise în Cluj la data celor mai recente raportări, luna aprilie, ajungeau la 8,33 miliarde de lei, de departe cea mai mare sumă din țară exceptând Bucureștiul și județul Ilfov.

Jumătate din banii împrumutați de la bănci prin aceste credite au ajuns la persoane fizice, în total peste 4,7 miliarde, din care aproape trei miliarde au fost folosite pentru achiziția de locuințe iar alți 1,7 miliarde sunt credite de consum.

Spre comparație creditele din principalele centre economice din țară sunt de 6,27 miliarde în Constanța, aproape 7 miliarde în Timiș, 5,56 miliarde în Brașov și 5,16 miliarde în Iași. În București și județul Ilfov totalul creditelor în lei ajunge la 55 miliarde de lei.
Creditelor în lei li se adaugă cele luate în valută, care în Cluj ajung la un miliard de euro, mai exact 4,4 miliarde de lei. Și în acest caz jumătate din sumă, 2,2 miliarde de lei, au ajuns la populație.
În ce privește restanțele acumulate de debitorii din Cluj, acestea ajung la 158 milioane de lei, adică peste 34,5 milioane de euro. Suma e depășită de capitală și de județele Brașov, Sibiu, Timiș, Prahova și Constanța, cu 320, 228, 215, 214 și respectiv 177 milioane de lei. În total în țară valoarea cumulată a restanțelor la credite a ajuns în aprilie la 5,2 miliarde de lei, ușor în scădere față de aceeași lună a anului trecut, când acestea ajungeau la șase miliarde de lei.

Să mai spunem că, în ce privește depozitele în lei, Clujul conduce detașat, conform BNR: sunt 5,5 miliarde de lei în depozite, față de 2,6 miliarde în Timiș, 2,3 miliarde în Iași sau 3 miliarde în Constanța.

Sursa: actualdecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.