Clujenii care au pornit pe jos spre Bucureşti, ca să participe protestul din 20 ianuarie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, au bifat primii 100 de kilometri. Au ajuns la Tîrgu Mureş, unde au fost primiţi cu entuziasm, la fel cum s-a întâmplat în mai toate localităţile prin care au trecut.

Clujenii au ajuns în Tîrgu Mureş după trei zile de mers pe jos, timp în care au străbătut aproape un sfert din distanţa până la Bucureşti. Sunt impresionaţi de reacţia oamenilor din localităţile prin care au trecut.

„Au fost primării care au ieșit cu ceai… Foarte frumos. Au fost oameni simpli, care tot așa ne-au întâmpinat pe drum cu un sandvici… Au fost unele gesturi aproape emoționante”, a spus Sorin Bobiş, citat de digi24.ro.

Protestatarii parcurg, în medie, cam 40 de kilometri pe zi. Iar pe drum li se alătură noi oameni care vor să participe la Marşul Speranţei, chiar dacă nu s-au născut în România.

Manifestanţii vor trece zilele următoare prin Braşov şi Ploieşti. Şi-au propus să ajungă în Bucureşti pe 20 ianuarie, pentru a participa la cel mai amplu protest anunţat pe internet anul acesta, faţă de modificarea Legilor Justiţiei.

1 COMENTARIU

  1. ”Au fost oameni simpli, care tot așa ne-au întâmpinat pe drum cu un sandvici… Au fost unele gesturi aproape emoționante”.

    Zău așa, să mori tu, organizatorule? O mână de nenorociți fără servicii, sau afaceri stabile, un franțuz rătăcit, vre-o doi minoritari și niscai lgbt-iști pentru asezonare. Halal reprezentanți ai Clujului!
    Se cacă pe el Soroș, de rîs..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.