Lansată în septembrie 2012, competiția pentru Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială și-a anunțat finaliștii. Dintr-un total de aproape 2.000 de aplicații provenind din 13 țări din Europa Centrală și de Sud- Est, 24 organizații din România, care desfășoară proiecte de integrare socială, au fost selectate pentru etapa finală a Premiului.

Procedura de selecție

Și în acest an competiţia a fost foarte strânsă, cu un nivel foarte ridicat al proiectelor, atât din punct de vedere al inovării sociale cât și prin prisma resurselor implicate și a rezultatelor obținute. După o evaluare riguroasă a aplicațiilor, membrii Comitetului de Selecţie au ales 130 de finalişti din cele 13 ţări participante (România, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovacia şi Slovenia).

Evaluarea aplicațiilor înscrise a fost completată de vizite în teren din partea unei echipe de experţi a Fundaţiei ERSTE. Acestea s-au desfășurat în perioada februarie-aprilie 2013 și au urmărit cunoaștereaorganizațiilor finaliste și a rezultatelor proiectelor care au produs o schimbare reală și relevantă în comunitățile lor.

Dejan Petrovic, Project Manager al Premiului Fundației ERSTEpentru Integrare Socială, prezintă concluziile vizitelor din teren:

„Făcând o comparație cu aplicațiile din România din cadrul edițiilor precedente, am remarcat că anul acesta tot mai multe proiecte răspund nevoilor specifice din comunitățile lor și evidențiază necesitatea rezolvării lor. Ca și aplicanții din anii anteriori, organizațiile participante la această ediție și-au folosit experiența pentru a crea proiecte inovatoare care să răspundă unor provocări noi, cu o tenacitate și pasiune exemplară.”

Despre organizaţiile finaliste din România

Cele 24 de organizaţii finaliste din România au fost selectate dintr-un total de355 aplicații, iar 4 dintre proiecte sunt întreprinderi sociale. De asemenea, proiectele finaliste au în vedere integrarea socială a umătoarelor grupuri de persoane dezavantajate: persoane cu dizabilități fizice sau mintale (7 proiecte), persoane sărace (7 proiecte), minorități etnice – romi (6 proiecte), copii și tineri (5 proiecte), femei (1 proiect), persoane care consumă droguri (1 proiect).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.