Vă prezentăm o analiză făcută de medicul baptist clujean, Viorel D. Codreanu, pe blogul personal:

”Clujul, atît ca oraș privit prin lentila baptistă, dar și ca și Comunitate a Bisericilor Bapiste, a dat în ultimii peste 70 de ani prelați-informatori gîrlă și de renume.

Ioan Dan sen., Bunaciu Ioan (ca fost păstor la Mănăștur), Hușanu Mihai, Talpoș Vasile, Bărbătei Paul, Rusu Ioan sunt doar cîțiva. Asta ca să nu se creadă că lista îi cuprinde doar pe ei. Pe Țon nu-l încadrăm aici. El e aparte…, scrie medicul baptist clujean, Viorel D. Codreanu.

Interesant, nu?!?

Care oraș sau Comunitate se ia la întrecere cu capitala Ardealului în materie de colaboratori/informatori ai Securității?

Interesant, nu?!?

Ioan Dan sen., Hușanu Mihai, Paul Bărbătei au trecut pe la Uniunea Baptistă ocupînd diverse funcții: ba de președinte, ba de secretar general. Pe cei cu funcții mai mărunte în Comitetul Uniunii nu-i mai menționez.

Interesant, nu?!?

Dar Clujul baptist mai e „renumit” și prin altceva. Pe străzile lui au locuit și s-au plimbat „Trei Doamne, și toți trei”. Chiar dacă în poezia lui Coșbuc toți trei (băieții moșului) erau morți, cei trei la care ne referim mai jos au fost și ei sub glie. Sub cea a colaboraționislui imoral. Căci de „Baciu/Ivan” (alias Bunaciu Ioan), „Profesoru” (alias Talpoș Vasile) și „Decebal” (alias Vădan Vasile) e vorba.

Interesant, nu?!?

Toți trei au fost păstori la Cluj. Bunaciu la Mănăștur, iar Vasile T. și Vasile V., la Iris.

Interesant, nu?!?

Toți trei cînd au fost „la colț” (a se citi la cel al Securității) au avut probleme psihice. Mai mult sau mai puțin reale, dar le-au avut. Și ca urmare s-au internat la „nebuni”, cum peiorativ numesc ardelenii Secția de Psihiatrie de la Clinici.

Interesant, nu?!?

Toți trei au urmat (Domnul, ei și profesorii lor știu cum) cursurile Institutului Reformat Maghiar din Cluj, instituție de grad universitar în anii de dinainte de Decembrie 1989.

Interesant, nu?!?

Cîtă maghiară știau fiecare ca români get-beget, Domnul, ei și profesorii lor știu. La ce le-o fi folosit (mai puțin lui Vădan V.), bănuim: recunoaștere academică. Cît ce copy-paste or fi fost lucrările lor de licență, vă rog să nu mă întrebați. Lăsați puțin imaginația să vă zboare, și veți intui.

Interesant, nu?!?

Nu putem să nu ne întrebăm ce conștiință creștin-morală or fi avut dascălii unguri care i-au notificat pe cei trei în sesiunea de examene. Cum or fi comunicat? În maghiară, în română sau cu tălmaci? Cine o fi avut darul vorbirii în limbi:studenții sau examinatorii?!? 🙂 Probabil că ultimii au primit și ei sarcini de la cei de pe Trăian (sediul Securității din Cluj).

Interesant, nu?!?

Doi dintre ei, BACIU și PROFESORU au ajuns profesori la Seminarul Teologic Baptist din București, pe lîngă poziția de păstori în Capitală. Pe vremea aceea nu oricine putea să se mute ca popă de la Turda la București și în plus și profesor de teologie.

Interesant, nu?!?

În ordinea de mai sus, cei doi au fost și rectori ai „prestigioasei” instituții bucureștene.

Interesant, nu?!?

Calapodul după care cei doi i-au modelat pe cei mai mulți dintre seminariști/studenți a fost cam același: păstorul și bătutul cu pumnul în masă!

Interesant, nu?!?

Doi, dacă nu chiar toți trei, și-au retușat propria istorie în sensul cosmetizării, al fardării istoriei lor colaboraționiste.

Interesant, nu?!?

În plus, cei trei în măsuri diferite și cu accente aparte, au avut parte de elogii din partea așa-zișilor istorici evanghelici de mucava în ultima vreme.

Interesant, nu?!?

Da chiar așa!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.