CNAIR testează segmentul de autostradă Turda – Aiud cu pendulul

158

Testele de planeitate pe loturile 3 și 4 Sebeș – Turda și cele de rugozitate pe lotul 3 al aceleiași autostrăzi se efectuează conform normativelor în vigoare, a informat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Cele efectuate acum de o echipă mixtă coordonată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași pe aceste loturi reprezintă o nouă verificare, după ce Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), organismul tehnic al CNAIR, a efectuat anterior teste similare cu echipamentul Hawkey 2000, de măsurare a planeității și rugozității drumului, în profil longitudinal, care se exprimă în indice de planeitate IRI (m/km).

“Actualele teste de planeitate sunt efectuate cu dreptarul de 3 m (LATA), dispozitiv atestat metrologic, ce arată cu o acuratețe de 100 % nivelul de uniformitate al căii de rulare, pe suprafața măsurată, sub acest dreptar și se exprimă în mm. Rugozitatea este măsurată pe lotul 3 al autostrăzii cu pendulul, un instrument de asemenea atestat metrologic, ce oferă informații relevante despre aderența căii de rulare, exprimată în unități ptv.

Aceste măsurători vin după testele desfășurate de CESTRIN cu echipamentul Hawkey 2000, care a măsurat adâncimea medie a macrotexturii prin metoda volumetrică, iar rezultatele sunt exprimate în milimetri. Hawkey 2000 este un echipament de ultimă generație, cu înalte performanțe în măsurarea planeității și rugozității drumurilor, aflat la ora actuală în dotarea unor state europene ca Germania, Franța și Austria.

Măsurătorile cu aceste dispozitive sunt prevăzute în normativul AND 605/2013 pentru mixturi asfaltice executate la cald.  Testele care se realizează acum pe cele două loturi ale autostrăzii Sebeș – Turda au ca scop să ofere CNAIR siguranța că antreprenorii și-au respectat exigențele calitative, asumate prin proiectele proprii.

Se dorește să se stabilească și dacă modul în care au fost executate lucrările respectă exigențele minime de calitate prevăzute de reglementările tehnice și de legislația în vigoare. Aceasta în contextul în care verificările complexe, efectuate anterior de CESTRIN cu aparatură de ultimă generație, au arătat o posibilă nerespectare de către constructori a propriilor proiecte și a exigențelor minime care derivă din reglementările tehnice în vigoare”, conform conducerii companiei de stat.

Noile măsurători sunt efectuate prin metode clasice alternative, mai puțin complexe, care au însă ca scop lămurirea situației create de contestarea de către constructori a rezultatelor testelor precededente, efectuate de CESTRIN.

Din echipa care efectuează testele pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș – Turda fac parte reprezentanți ai CESTRIN, ai constructorilor și ai consultanților. Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a dat explicații în Parlamentul României, relatându-le deputaţilor că nu poate spune când se vor putea recepţiona autostrăzile în lucru întrucât antreprenorii nu vor putea respecta graficele din lipsă de muncitori.

„Din dronă arată foarte bine aceste două segmente din Sebeș – Turda, dar vă invit să aveţi curiozitatea să mergeţi să vedeţi acele două sectoare de autostradă, să staţi de vorbă cu antreprenorii şi să-i întrebaţi de ce niciunul dintre ei nu solicită începerea activităţilor de recepţie. La unul din loturi a expirat termenul de predare pe 21 iunie. O să vă pot oferi probabil doar facturile de penalităţi pentru aceşti antreprenori, pentru că, din punctul de vedere al calităţii lucrărilor, mai sunt multe de verificat!”, a explicat Şova.

El anunța inițial că și-a facut un scop din a inaugura, în luna mai, loturile 3 și 4, care ar fi trebuit deschise circulației încă din 2016. Autostrada Sebeş-Turda va avea 70 km şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are 24,3 km şi se întinde de la pârâu până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, de 12,5 km, de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină la Turda.

1 COMENTARIU

  1. Idea nu este să o scoată ca bună de dat în folosință, prin alterarea măsurătorilor, ci să îi pună să refacă asfaltul, dacă acesta nu corespunde.
    Dacă nu, aderența scăzută va duce la accidente groaznice pe vreme de ceață, burniță etc., când pâcla sticloasă acoperă șoseaua.

LĂSAȚI UN MESAJ