Sindicaliștii au anunțat calendarul protestelor ca urmare a anunțului potrivit căruia modificarea Codului fiscal va intra în ședința de guvern de miercuri. Vor avea loc mitinguri în mai multe orașe din țară.

Principala nemulțumire a oamenilor este trecerea contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Ei spun că acest lucru va duce la scăderea salariilor, în cazul unor categorii de angajați.

Calendarul protestelor anunțate de Blocul Național Sindical este următorul:

  • Mâine, 08.11.2017, începând cu ora 16.00, aproximativ 1.000 de membri de sindicat vor protesta la Constanța, în fața sediului Prefecturii Constanța.
  • Joi, 09.11.2017, începând cu ora 15.00, aprox 1000 de membri de sindicat vor protesta la Oradea, în fața sediului Prefecturii Bihor.
  • Joi, 09.11.2017, începând cu 16.00, aprox 1500 de membri de sindicat vor protesta la Ploiești, participanții se vor aduna în jurul orei 16.00 la Gara de Sud din Ploiești, de unde se va pleca în marș până la Prefectura Prahova, mitingul se va derula începând cu 16.30, în fața sediului Prefecturii.
  • Vineri, 10.11.2017, începând cu ora 14.00, aprox 1500 de membri de sindicat vor protesta la Timișoara, în fața sediului Prefecturii Timiș.
  • Miercuri 15.11.2017, începând cu ora 16.00, aprox 1000 de participanți vor protesta la Cluj Napoca.

O altă confederație sindicală, CNSLR Frăţia, a anunţat la începutul acestei luni că începe demersurile pentru declanşarea grevei generale. Confederaţia sindicală reprezintă interesele a 500.000 de angajaţi din domenii diverse, de la sănătate la comunicaţii, transporturi şi industria lemnului. Sindicaliştii se tem că salariile vor scădea de anul viitor atât la stat, cât şi la privat.

Începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor trece de la angajatori la angajaţi, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Oronanța va fi discutată în ședința de Guvern de mâine.

Nivelul contribuţiilor va scădea cu 2 puncte procentuale, astfel că din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat, spunea Ministerul Finanţelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.