Cofondatorul Guess Paul Marciano a demisionat din funcţia de preşedinte executiv după ce compania a plătit femeile care l-au acuzat de hărţuire sexuală.

Compania de modă cu sediul la Los Angeles a dezvăluit într-un document al SEC (Securities and Exchange Commission) că Marciano demisionează imediat din funcţia de preşedinte executiv al consiliului Guess.

Paul Marciano, cofondator Guess în 1981, este preşedintele şi director de creaţie din 2015. Fratele său, Maurice Marciano, un alt co-fondator al companiei, va prelua postul său, scrie The Hollywood Reporter, citat de News.ro.    Potrivit documentului, acuzaţiile împotriva lui Marciano includ „comentarii nepotrivite şi avansuri nedorite, inclusiv sărutări şi atingeri“.

„Anchetatorii au intervievat atunci 40 de persoane şi au studiat aproximativ 1,5 milioane de pagini de documente, printre care emailuri, documente legale, mesaje de pe reţelele de socializare, înregistrări video şi audio, fotografii, înţelegeri, facturi“.

Marciano şi-a anunţat demisia luni în consiliul companiei ca urmare a constatărilor din investigaţia comisiei speciale privind comportamentul său. Evaluarea Guess a concluzionat că el a exercitat „o judecată precară“ când a lucrat cu manechine, şi s-a plasat „el însuşi în situaţii în care să apară acuzaţii plauzibile de comportament nepotrivit“.

Guess a plătit cinci femei cu 500.000 de dolari în total „pentru a evita costurile unor procese şi să îşi asume răspunderea sau vina“.

În luna ianuarie, modelul Kate Upton, care s-a alăturat mişcării #MeToo, împotriva comportamentului sexual inadecvat, care s-a născut în urma scandalului „Weinstein“, a scris pe Twitter: „Este dezamăgitor că o firmă simbol pentru femei precum Guess încă îl susţine pe Paul Marciano drept directorul creativ“.   „Nu ar trebui să i se permită să îşi folosească puterea în această industrie pentru a hărţui sexual şi emoţional femeile“, a adăugat Kate Upton, fără să ofere alte detalii.

Reacţia fashion designer-ului, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală   

Paul Marciano a răspuns la acuzaţia lui Upton pentru site-ul tabloid TMZ, spunând că nu a atins-o niciodată pe actriţă şi că nu s-au aflat niciodată singuri. El a adăugat că nu îi va cere scuze, pentru că nu a greşit.

„Dacă are o acuzaţie, să se adresezei unei instanţe sau poliţiei“, spunea designerul pentru TMZ.

Marciano nu va părăsi Guess, continuând ca membru al consiliului companiei până i se încheie contractul pe 30 ianuarie 2019. Fratele său, Maurice, îl va înlocui. Cei doi, împreună cu alţi doi fraţi, au fondat compania de modă la începutul anilor 1980, folosind modele precum Anna Nicole Smith în campaniile lor de publicitate de-a lungul anilor. Compania nu a oferit comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.