Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost audiat, marți, timp de circa opt ore, în Comisia de control SRI din Parlament, parte dintre răspunsurile acestuia fiind ”nu confirm, nu inforim”, el urmând să revină pentru alte audieri, a precizat președintele Comisiei, Claudiu Manda.

”Acest aspect a fost atins tangențial în contextul în care nu mai știu de unde a derivat discuția. Surprinzător, a spus că nu confirmă, nu infirmă dacă a fost la dl. Oprea acasă. (…) A fost un element pe care noi îl aveam în momentul respectiv în atenția comisiei. A fost o abordare tangențială asupra subiectului. A avut un astfel de răspuns și nu am continuat discuțiile în acest sens foarte mult”, a spus Claudiu Manda, președintele Comisiei, întrebat dacă Florian Coldea a fost întrebat dacă a fost acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009.

El a mai spus că a mai fost o situație în care Florian Coldea nici nu a confirmat, nici nu a infirmat.

”A fost o discuţie dacă există protocol între SRI şi ICCJ şi a spus: Nu confirm, nu infirm”, a punctat Manda.

Manda a precizat că în cele aproximativ opt ore de audieri au fost discutate, ”din păcate”, doar o parte din aspectele pe care avea să de lămurit în cadrul comisiei.

”Şi-a exprimat toată disponibilitatea să vină la o întâlnire următoare fără niciun fel de rezervă şi urmează să stabilim în perioada următoare când va fi întâlnirea cu domnul Coldea. Am discutat despre cum funcţiona SRI, relaţia domniei sale cu domnul George Maior, relaţia cu structurile centrale şi structurile judeţene. Am discutat despre deciziile CSAT care vizau activitatea SRI. Am discutat despre protocoale cu referire la protocolul cu Parchetul de pe lângă ICCJ. Am discutat despre mandatele de securitate naţională, am discutat despre ce înseamnă judecători şi procurori anume desemnaţi pe mandatele de securitate naţională şi am mai discutat despre relaţia SRI şi a domniei sale cu partidele politice şi cu Guvernul şi am discuta şi relaţia domniei sale şi a serviciului cu DIICOT şi cu doamna Bica. Am atins şi subiectul legat de ANAF şi relaţia SRI-ANAF”, a precizat președintele Comisiei de control SRI.

Sursa: cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.