Combinatul chimic Oltchim aflat în insolvenţă, a anunţat vineri care a fost preţul de vânzare a activelor, potrivit Digi24.

Chimcomplex Borzeşti plăteşte 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA, în timp ce Dynamic Selling Group va achita 1,9 milioane euro pentru pachetele achiziţionate, la care se adaugă TVA, informează News.ro.

Fondul de investiţii White Tiger Wealth Management Ltd a refuzat să semneze contractul de vânzare de active cu privire la pachetele de active nr. 1, 3-5, 7, 8 şi parţial nr. 9, anunţând retragerea unilaterală din tranzacţie.

”În contractul de vânzare de active, încheiat între Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, cu privire la pachetele 1-5 şi parţial, pachetul 7, preţul tranzacţiei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 127 milioane euro, respectiv 582.345.800 lei, la care se adauga TVA-ul aplicabil, acoperind activele transferate, în cadrul contractual aplicabil”, arată un comunicat transmis vineri de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cele nouă pachete de active scoase la vânzare de combinatul chimic au fost: fabrica de sodă, fabrica de oxoalcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, rafinăria Bradu şi fabrica de Anhidridă ftalică.

Potrivit Bursa, pachetele dorite de Chimcomplex au fost: Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Polioli, Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC.

”Finalizarea tranzacţiilor în baza acestor contracte este supusă anumitor condiţii care trebuie îndeplinite, printre care se numără aprobarea finală de către adunarea generală a creditorilor societăţii, acest organism finalizând selecţia ofertanţilor câştigători”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte finalizarea procesului de vânzare, se anticipează că va avea loc în prima parte a anului 2018, spun oficialii.

Oltchim a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 27,68 milioane lei (6,1 milioane euro), în creştere cu 48,8% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 27%. Compania a înregistrat în primul semestru din acest an o cifră de afaceri de 480,2  milioane lei (105,8 milioane euro), mai mare cu 27% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Oltchim a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,5 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

 

2 COMENTARII

  1. Regretabil … Olchim Ramnicu Valcea este una din cele mai profitabile societati ale statului roman. Am intalnit produse ale societati in Australia pe care scria Olchim Ramnicu Valcea. Pacat ca aceastsa firma are parte de atatea capuse si atatea interese obscure. Asa s-au desfintat, devalizat si desfintat multe unitati economice profitabile ale Romaniei vandute pe … bani marunti si interese obscure unor investitori … care au platit comisioane consistente … in defavoarea intereselor Romaniei si ale romanilor

  2. Domnule Ovidiu Marian

    e o fericire ca am scapat odata de Oltchim pentru care poporul asta a platit peste o jumatate de miiard de euro datorii in total. Degeaba scrie pe Oltchim ca e romanesc daca in fapt noi platim datorii si clientela de partid sifoneaza banii. Bine ca a luat-o Vuza, macar statul ai 130 de milioane si de acum un profesionist o va dezvolta si veti vedea ca Oltchim va fi si mai buna si mai mare si statul va incasa taxe si venituri fara sa faca nnimic, iar politrucii vor fi curatati din firma. Americasi Germania nu sunt mari cu firme falimentare de stat ci cu mari companii care au fost afaceri de familie private de succes. La fel trebuie sa facem cu tarom, cu posta, cu cfr – o sa fim mai liberi si mai bogati cand intelegem ca statul = politicienii rapace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.