Comisia de Control a SRI a finalizat ieri, 3 octombrie, raportul privind interceptările efectuate de SRI.
În raport, Comisia propune modificarea legii de organizare a SRI, dar și acceptul pentru a începe o anchetă pentru a vedea exact câți bani s-au cheltuit pentru aceste interceptări.

Un raport parțial al Comisiei parlamentare arată că în perioada 2005-2016 au fost emise peste 311.000 de mandate de supraveghere, peste 6 milioane de cetățeni fiind interceptați. Din acest număr de mandate, peste 100 ar conține nume de parlamentari din legislatura 2012-2016 și majoritatea membrilor Guvernului de atunci.

Membrii comisiei mai spun că există posibilitatea ca și membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării să fi avut mandate prin care „li s-au restrâns drepturile și libertățile cetățenești”, existând o corespondență care să arate acest lucru.

Comisia propune modificarea legislației astfel încât să fie identificați cei care au fost interceptați și să fie notificați la cel mult doi ani de la expirarea mandatelor de securitate națională sau de supraveghere tehnică, iar cei care nu respectă această obligație de notificare, să fie sancționați.

În raportul Comisiei se reproșează faptul că mandatele de securitate națională au fost solicitate și obținute pentru contracararea riscurilor și amenințărilor, fără însă a avea certitudinea că persoana respectivă a comis infracțiuni, mandatul fiind cerut doar pentru că exista posibilitatea producerii unei infracțiuni.
„Informațiile obținute de către SRI prin mandate de securitate națională erau transmise, în baza protocolului de cooperare, către Parchetul General și către structurile aflate în subordine (DNA, DIICOT, structuri teritoriale) și reprezentau fundamentul constituirii echipelor comune/mixte care să contribuie la strângerea de probe, ajungând astfel ca informațiile obținute prin mandate de securitate națională să fie folosite în dosare de urmărire penală”, scrie în raport.
Membrii Comisiei parlamentare vor o anchetă pentru a stabili suma cheltuită și modul în care s-a cheltuit pentru punerea în aplicare a acestor mandate. Ei arată că nu s-a putut stabili costul exact, iar legea nu menționează instituțiile care trebuie să suporte cheltuielile de supraveghere și deși SRI ar trebui să le suporte, în multe cazuri instituția punea în executare mandate de supraveghere și pentru alte instituții.
„Întrucât SRI a prestat o activitate pentru alte instituții și a suportat costurile din bugetul propriu fără a solicita restituirea cheltuielilor de la beneficiar, se pune întrebarea dacă sumele de bani au fost cheltuite pentru scopul pentru care au fost alocate. Așadar, pe lângă intruziunea în viața privată, în multe cazuri neconstituțională, cetățenii români au fost nevoiți să achite și notele de plată după ce li s-au restrâns exercițiunii drepturilor, autoritățile de control neputând face o analiză concretă eficiență-cost”, se arată în raportul Comisiei.
„În România s-a legiferat prin hotărâri CSAT. În perioada anului 2004, restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor (în ce privește mandatele de securitate națională), s-a realizat fără temei legal, efectuându-se doar în conformitate cu Hotărârea CSAT nr 0034/2004, act administrativ.
Menționăm că prin Hotărârea CSAT a fost reglementată procedura de obținere a mandatelor de securitate națională până la intrarea în vigoare a Legii 535/2004, producând efecte juridice pe o perioadă de aproximativ un an, deși se cunoștea faptul că modificarea unor acte normative care vizează restrângerea unor drepturi și libertăți se face numai printr-o lege organică și nu prin hotărâri CSAT”.
Acest raport, unul parțial, ar urma să fie prezentat în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Daniel Dragomir: Raportul Comisiei SRI. Ce lipsește?

”Astăzi a apărut primul Raport al Comisiei SRI. Parlamentul României atestă, fără putință de tăgadă, o evidență pe care am trăit-o pe pielea noastră în ultimii ani: nivelul și amploarea activităților ilegale, neconstituționale, abuzive, de poliție politică, derulate în țara noastră. Peste 6 milioane de români supravegheați în ultimii ani.

Se impun măsuri urgente pentru a remedia aceste abuzuri.

Din raport lipsește, însă, cea mai importantă “recomandare”, de bun simț politic: cei care au implementat acest sistem ilegal de supraveghere în masă trebuie trași la răspundere. Ce se întâmplă cu milioanele de români care au fost interceptați la bunul plac al unui stat paralel care nu are nimic de a face cu securitatea națională?

Cum sunt reparate aceste abuzuri? Cine le investighează? Cine va lua mĂsuri? Rămânem la stadiul de “las’ că merge și așa ”?

Voi prezenta acest raport tuturor partenerilor externi ai România 3.0.
Lumea trebuie să știe ce se întâmplă de fapt în România.

CEDO tocmai a condamnat Marea Britanie pentru practicile de supraveghere în masă a populației.

PS: Îl lăsăm pe Frans Timmermans și corvetele sale pentru mâine dimineață.

#curaj
#romania30

RAPORTUL: https://media.stiripesurse.ro/other/201810/media-153857699319269500.pdf

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.