Compania germana B.Braun ar putea construi in Romania o fabrica de solutii perfuzabile, un centru de cercetare si un nou centru logistic

89

Reprezentantii companiei germane  B. Braun, unul dintre cei mai importanti furnizori, la nivel mondial, in domeniul produselor medicale, si-au exprimat intentia de a extinde afacerile din Romania, informeaza Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat. In cadrul unei intalniri cu ministrul Alexandru Petrescu, acestia au anuntat ca vor demara o investitie de tip greenfield, care va presupune constructia unei fabrici de solutii perfuzabile, constructia unui centru de cercetare si dezvoltare stiintifica cu laboratoare specializate, precum si construirea unui nou centru logistic.

„Am construit la nivelul ministerului un punct unic de contact pentru comunitatea de business si venim in intampinarea dumneavoastra, ca un integrator de solutii pentru dinamizarea si dezvoltarea nivelului investitional. Ca ministru pentru mediul de afaceri ma intereseaza o abordare pragmatica, orientata spre business si consider ca investitorii straini sunt ambasadorii reprezentativi ai economiei romanesti.  Aveti tot suportul institutional pentru cresterea nivelului investitiilor companiei dumneavoastra in Romania”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu, dupa o intrevedere cu delegatia companiei desfasurata in cursul zilei de luni.

Compania B. Braun deruleaza activitati in domeniul productiei de dispozitive medicale, medicamente si al serviciilor de dializa avand aproximativ 800 de angajati in Romania. B. Braun ofera servicii de dializa in centre proprii, produce solutii perfuzabile, si detine doua centre operationale potrivit Hotnews.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ