Complex rezidențial de lux, intrat în faliment

536

Prețul unui apartament de 3 camere, a cărui suprafață pornea de la 142 de metri pătrați, începea de la 155.000 de euro.

Dezvoltatorul a așteptat 10 ani ca piața să își revină, după criză, potrivit Profit.ro. Complexul rezidențial Mediteraneo, construit pe malul lacului Pipera din București chiar înainte de izbucnirea crizei financiare, a intrat, parțial, în faliment, pentru cele aproximativ jumătate din apartamente care nu au putut fi vândute.

Dezvoltatorul nu și-a putut achita din datoria către bancă și a intrat direct în faliment, după ce a așteptat zadarnic ca piața imobiliară să își revină total după criză. Chiriașii au fost notificați că trebuie să cumpere apartamentele pentru a le păstra.

Construcția a început în vara anului 2007, când piața imobiliară era la cel mai înalt nivel de creștere, iar oferta era insuficientă. La scurt timp după livrarea pe piață a venit însă criza financiară, iar piața imobiliară aproape că a înghețat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ