Foştii miniştri ai Educaţiei, Catalin Baba şi Andrei Marga, au avut un conflict in cursul anului 2011 care au dus la blocarea avansarilor in Universitatea Babeş-Bolyai. Dupa doi ani, avansarile sunt din nou permise in interiorul universitaţii, insa pe doar opt poziţii exista competiţie din cele 127 de posturi scoase la concurs exista competiţie. Surse din apropierea mediului academic au explicat ca facultaţile cu excedent bugetar pot scoate mai multe posturi la concurs, cum ar fi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii şi Facultatea de Psihologie.

Avansarea in cadrul academic a fost un lucru anevoios in ultima perioada. Odata cu redeschiderea posibilitaţii de avansare in cadrul universitaţii, UBB a pus la dispoziţie 127 de posturi de asistent universitar, lector, conferenţiar şi profesor. Trei prorectori s-au inscris in cursa, iar nimeni nu s-a inscris sa le faca concurenţa, doar opt dintre poziţii fiind cu doi sau mai mulţi candidaţi pe loc. Cel mai probabil lipsa de concurenţa pe majoritatea posturilor se datoreaza lipsei cercetarii din universitate, posibilii candidaţi neindeplinind punctajul necesar. Printre facultaţile care vor profita cel mai mult de aceste posibilitaţi de avansare sunt aceleaşi "favorite" Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, condusa de Dumitru Matiş, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii, condusa de Calin Hinţe, dar şi Facultatea de Psihologie, condusa "din umbra" de Daniel David. Facultaţile care au primit cele mai puţine posturi sunt cele din care provin chiar conducatorii UBB, respectiv doar doua posturi pentru Facultatea de Istorie, de unde provine rectorul Ioan Aurel Pop, chiar un singur post pentru Facultatea de Teologie, de unde provine preşedintele Senatului, Ioan Chirila. De asemenea, nepotismul a ramas la putere in Universitatea Babeş-Bolyai, soţul uneia dintre profesoare candideaza şi el fara concurent pentru un post de conferenţiar universitar.

 Numele cunoscute de la FSPAC

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii nu aduc niciun nume nou in competiţia pentru avansare, cu toţii fiind in cadrul aceleiaşi "echipe".

Fostul ministru al Educaţiei, Catalin Ovidiu Baba, vrea sa devina profesor universitar al Facultaţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii. Baba este fostul decan al FSPAC, neavansarea lui datorandu-se in principal conflictului deschis pe care l-a avut cu fosta conducere deţinuta de Andrei Marga.

Calin Emilian Hinţea, decanul de la FSPAC, vrea şi el sa candideze la un post de profesor universitar.

Sorin Dan Sandor, bun prieten al actualului decan, vrea sa devina şi el profesor universitar.

Rus Flaviu Calin este prorector şi fost europarlamentar ales pe listele PDL, el candidand pentru statul de profesor universitar in cadrul Facultaţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii.

Prorectorul Dan Tudor Lazar candideaza pentru un post de profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii. Dan Lazar a fost secretar de stat in Ministerul Finanţelor in Guvernul condus de Emil Boc şi este actualul premiant de excelenţa al saptamanalului Gazeta de Cluj la Premiile de Excelenţa in Mass-Media.

Ciprian Paun şi-a depus dosarul pentru un post de conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. El a fost consilier local, iar momentan este avocat.

Pile, pile şi nepotism

Ioan Marius Eppel candideaza şi el la unul dintre cele trei locuri de cercetator. Ioan Marius Eppel este un reputat istoric, expert in francomasonerie, dar şi un apropriat al prorectorului Ioan Bolovan.

Ion Carja, unul dintre ucenicii fostului prorector Nicolae Bocşan, candideaza pentru un post de conferenţiar universitar.

Soţul lui Bocoş Binţinţan Muşata Dacia, una dintre cele mai prolifice salariate ale UBB, Bocoş Binţinţan Victor vrea sa devina conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului.

Prorectorul Radu Nicolae Catana vrea şi el sa devina profesor plin la Facultatea de Drept. Alte celebritaţi ale facultaţii care vor sa işi schimbe titulatura sunt Ovidiu Laurenţiu Podaru, care vrea sa devina conferenţiar, Liviu Radu Chiriţa, care candideaza de asemenea la funcţia de conferenţiar, dar şi Ioan Florin Streteanu, decanul facultaţii, care candideaza la funcţia de profesor universitar.

Parerea specialistului

”La posturile de profesor e un pic mai greu sa fie mai multi candidati, dupa parerea mea de observator din afara, pentru ca sa candidezi pe un post de profesor care presupune o anumita incarcatura, ceea ce presupune un domeniu de cercetare pot avea in vedere un candidat din afara, ceea ce in Romania nu prea se obisnuieste in sensul ca sa vina de la alta universitate in alt oras. Oamenii nu sunt obisnuiti sa se miste cu usurinta cu care se misca in Vest sau in America. Atunci fie ca se inscriu doi candidati care provin din aceeasi catedra, dar in catedra oamenii deja sunt orientati spre domenii de cercetare. Oamenii se pot plange si se plang ca ar trebui, dar cand trebuie sa se inscrie la concurs si vad ca trebuie sa indeplineasca niste criterii poate ca nu intotdeauna indeplinesc criteriile respective ca sa se poata si inscrie la concurs. Asta poata sa fie o limitare. De aceasta data s-a anuntat ca nu se dau derogari de niciun fel. Lista cu aceste posturi a fost intocmita inainte ca ei sa fie in aceste pozitii(n.r. prorectorii si fostul ministru al Educatiei). Sunt niste posturi care au fost pregatite pentru scoaterea la concurs, de exemplu postul domnului ministru era pregatit inainte de schimbarea conducerii de pe vremea cand eu eram inca prorector”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Luminita Silaghi Dumitrescu, presedintele comisiei pentru resurse umane si titluri academice din Senatul UBB.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.