În aprilie 2017, Lorant Kudor Duka, un tânăr de 24 de ani, a accidentat mortal o femeie la ieșirea din orașul Huedin intrând cu maşina pe contrasens. După impact, femeia a rămas agățată de capota mașinii, dar șoferul a făcut câteva manevre pentru a scăpa de ea și a fugit de la locul accidentului. Inițial, Duka a primit o pedeapsă cu suspendare de la instanța din Huedin, dar judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au emis o condamnare cu executare

Procurorii au adunat probe şi au obţinut declaraţii din partea unor martori care au susţinut că tânărul ar fi circulat cu viteză cu un BMW X5 cu numere de Anglia şi că ar fi intrat şi pe contrasens. El a lovit mortal o femeie de 75 de ani şi a dus-o peste 300 de metri pe capotă, până la marginea oraşului Huedin. Şoferul nu a coborât nici măcar atunci să vadă care e starea victimei şi a încercat să se debaraseze de corpul femeii prin câteva manevre.   Lorant a fost acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat fără drept de circulaţie în România şi fără asigurare, însă a fost aproape să scape fără să facă nicio zi de închisoarearată adevărul.ro.

Pe 19 septembrie, judecătorii din Huedin au considerat că în acest caz nu se impune o pedeapsă cu executare şi l-au condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare şi 10 zile de muncă în folosul comunităţii.

Potrivit informaţiilor apărute în ziarulclujean.ro, procurorul Adrian Drăgan a făcut apel, iar cazul a fost rejudecat pe 4 decembrie. Judecătorii Curţii de Apel Cluj au schimbat decizia Judecătoriei Huedin şi l-au condamnat pe Lorant Kudor Duka la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu executare.

4 COMENTARII

  1. Acest individ a primit ce a meritat,dar cam putin pentru moartea unui om si mai ales ca a parasit si locul accdentului fara incuviintarea organelor de politie !!!!

    • Nu-i vorba de încuviințarea poliției, cît de faptul că iei omul pe capotă și nu te interesează ce este cu el, din contră, te debarasezi ca de un bagaj incomod. Asta e strigător la cer! Ar trebui dublate pedepsele pentru aceste specimene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.