Avocatul Florin Ghiulbenghian, preşedintele Fundaţiei EurHONEST, s-a prezentat marţi, 7 noiembrie, la sediul central al DNA, pentru depunerea unor denunţuri penale. Printre cei vizaţi se află şeful Insecţiei Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, Ninel Radu Bălănescu, preşedinte al Asociaţiei Marea Lojă Naţionale din România – MLNR şi director medical la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti.

Conducerea Masoneriei şi şeful Insecţiei Judiciare sunt acuzaţi că au indus în eroare procurorii DNA, furnizând documente false cu privire la apartenenţa lui Netejoru la MLNR. DNA a avut în lucru un dosar care îl viza pe Neteroju, deschis în urma unei sesizări a judecătoarei Camelia Bogdan, în care era cercetată apartenenţa ilegală a şefului Inspecţiei Judiciare la Masonerie. Dosarul a fost clasat, a anunţat Laura Codruţa Kovesi, pentru că Netejoru ar fi părăsit Masoneria în 2007 şi fapta s-ar fi prescris.

În denunţul depus la DNA, Ghiulbenghian susţine că Netejoru a fost mason până în 2010, astfel că documentele trimise de MLNR la DNA sunt false. Pe lângă Netejoru şi Bălănescu, la operaţiunea de inducere în eroare a procurorilor ar fi participat Viorel Cătălin Tohăneanu, secretar general (Mare Secretar) al Asociaţiei Marea Lojă Naţionale din România, şi Ovidiu Gabriel Galeş, director juridic (Mare Orator) al Asociaţiei Marea Lojă Naţionale din România, actualmente detaşat ca Secretar General la Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Vezi AICI denunţul integral! (.pdf)

„Subsemnații Ghiulbenghian Florin Mihai și ……………………………. am aflat cu mare surprindere din presă despre faptul că numitul Netejoru Lucian ar fi obținut clasarea unui dosar penal (69/P/2017) aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție în baza unei adrese din partea Asociației Marea Lojă Naționale din România – MLNR în care se precizează în mod fals că ar fi activat în cadrul respectivei asociații doar până în anul 2007, astfel încât am decis să depunem prezenta plângere penală în ceea ce îl privește pe numitul Netejoru Lucian și pe autorii falsului prin care a fost indus în eroare procurorul de caz și a fost determinată emiterea pe baza unor falsuri a unei ordonanțe de clasare a plângerii penale depusă de d-na judecător Camelia Bogdan. Considerăm că sunt falsuri atât adresa emisă de către Asociația Marea Lojă Naționale din România – MLNR, cât și jurământul depus în copie și datat 29.10.2001, deoarece formularul respectiv de jurământ a fost introdus în activitatea Asociației Marea Lojă Naționale din România – MLNR ulterior anului 2004.

Subsemnații Ghiulbenghian Florin Mihai și ……………………………….., în baza indelungatei activități în cadrul Asociației Marea Lojă Naționale din România – MLNR și a cunoașterii mecanismelor interne pe baza cărora funcționează numită asociație, solicităm că și numiții Bălănescu Ninel Radu, Galeș Ovidiu Gabriel și Tohăneanu Viorel Cătălin să fie trași la răspundere, atâta timp cât nici un act nu poate emana de la numita asociație fără acordul celor trei, tradiția masonică oblingând conducerea Asociației Marea Lojă Naționale din România – MLNR ca orice act să conțină trei semnături, și anume pe cea a Marelui Maestru (Bălănescu Ninel Radu), a Marelui Secretar (Tohăneanu Viorel Cătălin) și a Marelui Orator sau înlocuitorul acestuia (Galeș Ovidiu Gabriel sau Tonel Ionescu).

Din faptele prezentate mai sus rezultă suspiciuni rezonabile că reclamații nominalizați au comis următoarele infractiuni:

1. Art. 269 CP – Favorizarea faptuitorului

2. Art. 271 CP – Obstrucționarea justitiei

3. Art. 273 CP – Mărturie mincinoasa

4. Art. 322 CP – Fals în înscrisuri sub semnătură privata

5. Art. 326 CP – Fals în declaratii

6. Art. 323 CP – Uz de fals

7. Art. 367 CP – Constituirea unui grup infracțional organizat”, se arată în denunţ, potrivit stiripesurse.ro.

1 COMENTARIU

  1. Practic băieții cu șprțulețe fac stat în stat! Ar trebui interzisă apartenența la masonerie a oricărui și a fiecărui funționar public și ridicat statutul de organizație de interes obștesc acestei șleahte de închinători la Lucifer. Ca să fiu deschis până la capăt, nu li se spune la inițiere cui se închină, dar nici unul ajuns la gradul 32 nu are cum să nu cunoască acest adevăr. Vă vine să vă mai dați copiii pe mîna medicului pediatru Bălănescu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.