Conferinţele TRIBUNA, 2-4 decembrie 2016: un eveniment cultural major desfăşurat la Cluj-Napoca!

387

Trei zile pline la „Conferinţele TRIBUNA”, desfăşurate în saloanele Hotelului „Seven” în prezenţa unui numeros public şi a unor nume cunoscute ale culturii naţionale! Programul conferinţelor a cuprins lansări de carte, prelegerea prof. univ. dr. Andrei Marga, “Globalism şi globalizare. Clinton şi conservatorismul lui Trump”, cea a managerului revistei TRIBUNA, dr. Mircea Arman, “Poezia românească de după 1989” şi conferința ” Critica literară românească contemporană”, ținută  de către managerul revistei organizatorice – cu referire directă la calitatea îndoielnică a criticii de poezie de la noi.

Prof. Andrei Marga: “Trump s-a adresat către working class”!

Prima zi a Conferinţelor TRIBUNA a fost dedicată studiului prof. univ. dr. Andrei Marga, “Globalism şi guvernare. Clinton şi conservatorismul lui Trump”, o analiză extrem de pertinentă, bazată pe cunoaşterea în cele mai mici amănunte a vieţii politico-economice americane, definitivată cu prilejul stagiilor sale de şedere în S.U.A. Pornind de la globalizare şi de la fraza “Deciziile Americii schimbă lumea, iar schimbarea conducerii la Casa Albă are consecinţe peste tot în lume”, reputatul profesor a trecut în revistă strategiile de campanie ale celor doi candidaţi la postul de preşedinte, Hillary Clinton şi Donald Trump şi a prezentat argumentele forte ale câştigătorului în faţa alegătorilor, precum şi punctele slabe ale campaniei lui Hillary Clinton. Rezumând, Trump a câştigat, potrivit profesorului Marga, “pe voturile  unor oameni din fabrică, a ceea ce numim, în engleză, “working class”, folosind argumentul: trebuie să vină înapoi în ţară firmele americane şi numai statul care se îngrijeşte de bunăstarea cetăţenilor săi va reuşi”! Pe când Hillary Clinton a continuat strategia începută de soţul său, globalizarea, promovată ca politică de stat începând din timpul guvernării acestuia, care a sporit inegalităţile şi tensiunile din interiorul societăţii americane – ca şi în a celorlalte state competitive din punct de vedere economic. Astfel că Donald Trump, o personalitate eminamente conservatoare, a convins votanţii dându-le semnalul “tragerii unei linii, căci corectura globalizării a devenit necesară”. După prelegerea profesorului Marga au urmat vii comentarii pe tema abordată de distinsul profesor.

2-conferinta

Dr. Mircea Arman: “După 1989 s-a produs hemoragia de poezie”

Ziua de sâmbătă din cadrul Conferinţelor TRIBUNA  a început cu prelegerea managerului revistei organizatoare, Mircea Arman, intitulată “Poezia românească de după 1989”. După ce a făcut un istoric amănunţit al noţiunii de poezie, vorbitorul a adăugat că în opinia sa “aceasta este un act fundamental de întemeiere, de creaţie, nu o închipuire, nici o reprezentare – în sens kantian – ci rod a ceea ce numesc eu capacitate imaginativă, acea capacitate specifică omului de a crea lumi posibile”. Apoi, trecând în revistă noţiuni, autori şi teorii legate de poezia antică, Mircea Arman a ajuns în final la cea românească, arătând  – în stilul său neconvenţional – că “lirica noastră începe sub auspicii proaste în concordanţă cu posibilităţile limbii şi ale culturii noastre “tinere”: cu imitaţii venite din poezia franceză, cu balade cantate cu vocea, etc.”   Şi, în acest “deşert” cultural,  s-a “sărit brusc la cel mai important creator al nostru de limbă, Eminescu, într-o sinteză uimitoare”. Apoi urmează  Arghezi, Ion Barbu – alţi doi mari creatori de limbă – şi Lucian Blaga, “cel cu care poezia românească merge la filonul gândirii”.  Iar după fenomenul Nichita Stănescu (“apărut în ciuda abundenţei de imitaţii şi a balastului din literatură”) , Mircea Arman arată, dezamăgit:  “Urmează poeziile generaţiilor noi, au o problemă, scriu la fel, se trasează nişte clişee pe care o anumită generaţie încearcă să o impună, apar anumite raportări şi ale conceptului de abordare a poeziei în literatura română. Iar poezia de după 1980 – dincolo de unele voci care aduc un suflu nou, nu mi se pare a veni cu ceva esenţial, mai degrabă vorbim de diferite jocuri de imagini, de cuvinte, clişee. Lucru neinteresant, pentru că nu toată lumea care aduce imagini şocante  înseamnă că are valoare poetică”. Iar concluzia d-lui Mircea Arman e necruţătoare: “La această oră nu avem un poet reprezentativ, nici măcar prin Cărtărescu, iar asta nu se va întâmpla până nu ne va ieşi din cap imaginea –  aşa numitele ”forme fără fond ”ale lui Maiorescu”! Totul, pentru că ne lipsesc enciclopediile, tratatele şi am sărit peste etape înainte de a intra în modernitate, lucruri care în cultură nu pot fi acoperite. Iar după 1989, odată cu dispariţia filtrului făcut de edituri și reviste literare precum şi a autocenzurii s-a repetat problema perioadei interbelice: au apărut şi apar foarte multe cărţi – hemoragia de poezie – scrise de foarte mulţi poeţi, atât de mulţi încât e imposibil să le citeşti.

Eseu literar-filosofic, poezie, prozo-poezie

Partea a doua a zilei a doua a conferinţelor TRIBUNA a aparţinut prezentărilor de carte. A spart gheaţa Marius Dumitrescu din Bucureşti, cu cartea de eseuri literaro-filosofice „Con(texte)”, apărută la Editura TRIBUNA, autor caracterizat de filosoful Mircea Arman drept „un judecător atipic” . „În literatura română, ca stil, l-aş situa în genul lui Benjamin Fondane, unul dintre cei mai mari eseişti europeni, precursor al existenţialismului, iar cartea lui Marius Dumitrescu se referă la condiţia scriitorului. Sunt perfect de acord cu el atunci când vorbeşte despre conflictul intern al scriitorului şi despre cel cu realitatea, cu lumea, iar temele tratate de acesta sunt diverse: de la Primăvara de la Praga sau Paul Goma, până la Iustinian Marina ori Emil Cioran.

A urmat prezentarea cărţii de debut în poezie a Irinei Lazăr din Bucureşti, “Fragment de joc”, făcută de poetul Adrian Suciu. Volumul, apărut la Editura “Grinta”, reprezintă premiul oferit de această editură la cea de-a VII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie “Mircea Ivănescu” de la Sibiu.

“Irina Lazăr scrie o poezie ciudată: foarte carnală şi cu o metafizică intrinsecă profundă”. Apoi, a invitat-o pe poetă să vorbească despre “resorturile” poeziei sale şi să citească publicului câteva poeme. Modestă, aceasta le-a mulţumit descoperitorilor săi, Adrian Suciu şi Gabriel Cojocaru, editorul cărţii,  specificând faptul că a scris aceste versuri “fără centură de siguranţă, nebănuind că acestea vor ajunge să fie publicate într-un volum”.

irina-lazar

 

Al treilea volum prezentat a fost din nou unul de poezie, “Monşer” – tot de debut – al clujencei Ioanei Haitchi, la aceeaşi Editură “Grinta”. “Volumul – ca şi cel al Irinei Lazăr – nu are menţionat pe carte ca fiind de debut, pentru că se caracterizează printr-o calitate care depăşeşte nivelul obişnuit al debuturilor literare. Şi, vorbind de poezia Ioanei Haitchi aş vrea să fac o  comparaţie cu o partidă de spadă care are loc în faţa unei oglinzi imaginare, iar poeta reuşeşte să câştige competiţia trecând printr-un labirint la capătul căruia reuşeşte să puncteze tuşele respective”, a afirmat poetul Gabriel Cojocaru. La rândul său autoarea a remarcat că şi-a scris cartea numai cu sufletul – fiindcă “scrisul cu sufletul nu are egal” – iar personajul volumului său “e un monşer veritabil, îndrăgostit iremediabil” surprins într-o sută de poeme, împreună cu care iese în lume cu fruntea sus.

Apoi, acelaşi Gabriel Cojocaru, editorul cărţii următoare prezentate în cadrul evenimentului –  “Începuturi. 101 prozo-poeme” – aparţinând etno-filosofului maramureşean Ioan Hotea, a rostit câteva cuvinte despre ea şi despre autorul său arătând că “avem de-a face cu un gen mai puţin încercat în literatura noastră, iar Ioan Hotea, fiind la început de drum reuşeşte să surprindă o mulţime din preocupările sale ca etno-filosof”. Iar pentru o mai bună dumirire a publicului, poetul Adrian Suciu a citit, în stilul său inconfundabil, un poem din volumul proaspăt apărut al acestuia.

adi-suciu-la-tribuna

Prezentarea cărţii “Ieşirea din trup” – de Sorin Grecu

La finalul zilei a urmat prezentarea cărţii  de poezie, “Ieşirea din trup”, a jurnalistului şi poetului Sorin Grecu, apărută recent la Ed. “Grinta”. Despre autor a vorbit Bogdan Eduard realizator de televiziune (“omul Sorin Grecu este el însuşi o poezie”) – iar despre volum tânărul filosof Ormeny Francisc. Acesta, referindu-se la  cea de-a cincea carte de poezie a autorului, a afirmat următoarele: “Poezia lui Sorin Grecu ridică la fileu, acum, în contextul Zilei Naţionale, o întrebare valviformă:  Poate lumea începe din nou? Această primă parte a întrebării se ramifică în alte 3 întrebări: a) Dacă putem avea un nou început, putem avea și un ciclu diferit al vârstelor? b) Dacă îi putem da morții o lecție de înviere? c) Dacă are cineva cu adevărat o monedă de schimb cu ajutorul căreia să poată răscumpăra țapul ispășitor?…sau – partea a doua a întrebării – nu cumva noi ca români suntem inexorabil predestinați să fim niște cuci care se lasă fals-pre-făcuți, fals-pre-lucrați sub autoritatea altor specii (nații, izvoare, buzunare). Volumul “Ieșirea din Trup” propune un ritual de dez-încercănare oximoronic: prin îngroșarea și prin adâncirea liniilor de colaps se încearcă o tehnică de exorcizare a cărei miză este rezistența psihologică. Volumul propune o poezie ferită de gratuitățile și de abuzurile adjectivale (lucruri care angrenează demagnetizarea, dispersarea și eroziunea sensului) și axată pe furia și pe lipsa de măsură a cuvintelor (adică pe strigăt), în situații ca atare.  Iar acest ca atare relevă o „spectralitate refractară”, necruțătoare și inevitabilă, înspăimântătoarea prin chiar voracitatea autenticității ei. Avem de-a face aici nu cu cuvinte (semne ale morții, în sensul că vorbim doar despre ceea ce ne lipsește) ci cu strigăte, cu încercări ale Vieții de a intra în creație (de a se naște) sau de a părăsi creația („de  a ieși din trup” – de unde și titlul volumului), cu „tăceri” violente și avide (deoarece strigătul nu se exprimă, contrar credinței încetățenite, pe frecvențe înalte, ci pe frecvențe joase  – a se vedea poezia cu același nume) venite din partea unui om care dă de înțeles la tot pasul că s-a uitat pe vizorul altor dimensiuni ale realității.”

Alexandru Petria: “Am respins textele a multor aşa-zişi scriitori”  

Ultima zi de conferinţe a fost dedicată lansării antologiei “Cele mai frumoase proze ale anului”, apărută în “regia” scriitorului Alexandru Petria la Editura TRIBUNA, urmând să apară foarte curând şi “Cele mai frumoase poezii ale anului”. Acesta a arătat, în cuvântul său că a fost nevoit să respingă o mulţime de texte, a circa 40 de aşa-zişi scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, care – în special la poezie – i-au trimis texte de-a dreptul penibile.  “Principalul criteriu care a stat la baza alegerii prozelor a fost cel al valorii, iar în această antologie sunt prezenţi 22 de autori din toate generaţiile, pe când la poezie, 32. Scriitorul Liviu Antonesei, cu care am început în urmă cu doi ani această întreprindere mi-a spus atunci că n-ar strica să apară şi  un volum bazat pe criterii de valoare – şi nu de conjunctură cum apar tot timpul. Aşa că ne-am pornit noi, dar pe parcurs Liviu a abandonat, aşa că am rămas doar eu să duc mai departe proiectul, cu încăpăţânarea tipică a ardeleanului. Iar rezultatul a fost că mi-am făcut şi prieteni – dar şi duşmani, iar textele, deşi nu toate sunt neapărat pe gustul meu reprezintă ceva şi cred că reprezintă – aşa cum va fi şi în cazul antologiei de poezie – o “fotografie” a momentului literar actual din România. Acest lucru reprezintă în opinia mea şi o suplinire a lipsei acute a criticii literare, care se manifestă din plin actualmente la noi”. Fraze care – împreună cu prelegerea  amfitrionului evenimentului, dr. Mircea Arman – au reprezentat ridicarea mingii la fileu pentru discuţiile care s-au dezlănţuit după aceea, pe tema “stării” actuale a criticii literare româneşti şi, prin extensie a situaţiei din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.

 

 

Adrian Suciu: “Majoritatea criticilor, nişte curve care se vând”

Arată mai departe Mircea Arman : “Valoarea criticii de întâmpinare din România e una dintre cele mai jalnice, e de speriat. Eu văd acolo tot felul de autori care sunt de toată jena dar lăudaţi de critici şi văd autori buni care sunt înjuraţi de către aceştia. După câte am auzit şi am tot citit prin presa literară, cronicile au ajuns să se facă pe bani – iar lucrul acesta se numeşte prostituţie. Practic, ierarhia e aruncată, azi, în aer, în totalitate. Meseria de critic literar nu există, după cum nu exista nici pe vremea lui Ceauşescu – dar e imposibil să nu văd că pe atunci scriitorul era o persoană respectabilă, iar beneficiile de a fi membru al Uniunii Scriitorilor erau consistente. (…) Totodată, am fost şocat mereu citind critica literară, de folosirea unor cuvinte fără sens. Delirăm în voie, că e permis orice. Iar când iau în mână o carte de critică literară mă îngrozesc de câte platitudini şi furturi găsesc”. Moment în care poetul Adrian Suciu, preşedintele mişcării poetice “Direcţia 9” şi duşman pe faţă al preşedintelui U.S.R. Nicolae Manolescu şi al celor din jurul său – după ce a citit în cadrul evenimentului şi câteva proze din cartea sa “Un roman de rahat”, adevărat best-seller naţional – a preluat frâiele discuţiei, arătând, printre altele: “Când marea floare a criticii româneşti a primit ordin “pe unitate” să scrie de Gabriel Chifu, de pildă e un mare păcat, înseamnă prostituţie. Lucrurile astea ţin de breaslă şi ar fi nevoie de o curăţenie – însă imposibilă acum fiindcă nu mai are cine să îndrume. Majoritatea criticilor noştri sunt nişte “curve” care se vând de la sume de 200 de lei pentru un articol, iar cei cu marcă se întind până la 1.000 de lei. Iar fenomenul cel mai ciudat e că se scrie pe …ue, adică pe favoruri sexuale. Există o “curte” de mai vechi speranţe, poete mai tinere sau mai puţin tinere care persistă în spaţiul nostru literar fără să aibă valoare, iar eu spun asta peste tot dar lumea se face că nu aude. Ce mai, critica a murit astăzi irevocabil”. La care Al. Petria a ţinut să menţioneze şi motivul pentru care se petrec toate aceste anomalii în cadrul culturii române: “Decredibilizarea criticii a început de când a apărut sporul de pensie la Uniunea Scriitorilor, dându-se semnalul pentru astfel de practici fiindcă noii membri sunt acceptaţi în funcţie de recenziile care se scriu despre cărţile lor”.

Scriitorul şi filosoful Grigore Zanc a fost cel care a “liniştit” până la urmă lucrurile, arătând că aceste practici sunt vechi de când lumea în cadrul breslei scriitoriceşti. “Ar trebui găsite nişte modalităţi prin care grupările literare să găsească totuşi o instanţă care, în ciuda intereselor, să mai trieze în domeniul apariţiilor editoriale. Poate că şi editurile ar trebui să-şi facă planuri economice mai amănunţite prin care să evite publicarea operelor literare îndoielnice”, a mai afirmat Grigore Zanc.

vladi-si-alina

2 COMENTARII

  1. Îndreptățită afirmație ați făcut, Domnule Mircea Arman. N-avem poezie, avem hemoragie de
    răsteli apocaliptice de parcă un cârd de babe ar jelui mortul…

LĂSAȚI UN MESAJ