Evoluţia evenimentelor este imprevizibilă. De când am scris ultima oară, demonstraţiile au căpătat un caracter de masă din Bucureşti s-a ajuns la proteste şi în oraşele mici ale ţării. La Cluj s-au comunicat cifre cu adevărat impresionante ajungându-se şi la 50.000 de participanţi chiar dacă din 7 februarie numărul participanţilor s-a mai redus. România a ajuns după 27 de ani din nou pe prima pagină a ziarelor şi evenimentele de aici au figurat printre principalele ştiri ale canalelor de televiziune internaţionale. În ţara noastră unele televiziuni au fost sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru modul distorsionat în care au relatat evenimentele. Dar a apărut şi un element nou: oamenii se adună şi la Palatul Cotroceni unde cer demisia preşedintelui. Şi acolo deşi deocamdată nu participă prea multe persoane, manifestaţiile vor continua până când vor înceta mişcările antiguvernamentale, care şi acestea au scăzut în intensitate.
Ceva trebuie făcut ca să ajungem într-un climat de normalitate. Alegeri anticipate nu se impun. Acum o lună, electoratul şi-a exprimat opţiunile. Chiar dacă mulţi îşi vor exprima dezamăgirea, deoarece pentru aceştia demisia ministrului Justiţiei nu li se pare suficientă. Nu am constatat derapaje la alţi miniştri, iar Florin Iordache trebuie să suporte consecinţele că l-a informat greşit pe domnul Sorin Grindeanu că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea codului penal şi a codului de procedură penală are toate avizele necesare. Mi s-a părut că o astfel de atitudine este pur şi simplu sinucigaşă pentru carierea unui demnitar.
Repet pentru a doua oară: atât modificarea codurilor penale este o necesitate, precum şi decongestionarea penitenciarelor este obligatorie. Una din măsurile pentru depopularea puşcăriilor este şi graţierea, dar lucrurile acestea nu se fac precipitat, ci urmând o procedură transparentă. PSD nu a informat nici măcar partenerul de coaliţie despre ce intenţiona să facă în materie de justiţie.
Acum, guvernul s-a pus rău şi cu o parte a populaţiei din România, dar şi cu Uniunea Europeană, Statele Unite şi Canada, când toate aceste lucruri negative se puteau evita dacă se acţiona raţional, cu prudenţă şi transparenţă.
Mă refer şi la un precedent. Occidentalii nu au intervenit pentru Băsescu şi încă l-ar fi îndrăgi excesiv ci pentru că suspendarea preşedintelui nu face în trei zile, înlocuind Avocatul Poporului, schimbând preşedintele Senatului, făcând presiuni şi asupra Curţii Constituţionale.
De fapt, acum doamna Merkel, unul dintre principalii susţinători ai lui Băsescu nu-i mai agreează ideile sau invers, dar asta este politica, sinuoasă. În România post-decembristă, unii politicieni sunt chiar personaje de roman cum a făcut scriitorul Viorel Cacoveanu într-una din cărţile sale pe care am recenzat-o.
A urmat intervenţia preşedintelui Iohannis în Parlamentul României. Consider pozitive declaraţiile lui că nu doreşte alegeri anticipate şi că trebuie iniţiat un dialog aplicat despre legile justiţiei, la care să participe partidele politice, reprezentanţii societăţii civile, specialiştii în drept penal. Acest lucru trebuie să-l facă Guvernul dacă nu, spune Iohannis, îl va întreprinde administraţia prezidenţială. Dialogul pe marginea justiţiei a fost şi angajamentul lui Sorin Grindeanu enunţat în Parlamentul României.
Sigur, nu era obligatoriu ca majoritatea parlamentară să accepte tot ceea ce a spus preşedintele, dar de aici şi până la aroganţa manifestată de preşedinţii celor două camere, prin neinvitarea la şedinţa Parlamentului a membrilor Guvernului ş a diplomaţilor de la Bucureşti, părăsirea ostentative a sălii de şedinţă cu prilejul discursului prezidenţial, gesturile obscene practicate de un parlamentar al majorităţii pe coridoarele Palatului Parlamentului este o cale lungă. Mai urma ca parlamentarii să se mai şi bată cum s-a întâmplat în organismele similare din Kiev, Seul şi Taipeh
Şi limbajul oamenilor politici trebuie să fie mai îngrijit oricât de ascuţită ar fi polemica. La discuţia moţiunii de cenzură, referirea la Vîşinski, care le-a impus pe Groza în fruntea Guvernului României şi care – spune Tăriceanu – în 1947 a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, primăria fiind reprezentata populaţiei acestui oraş, nu se poate accepta. Nu reţin acest episod care aparţine istoria acestei ţări, dar orice asociere cu Iohannis – chiar indirect este exclusă. Actualul preşedinte a făcut din această cetate transilvană cea mai bune gospodărită localitate urbană din România şi ar fi bine ca. în fruntea statului să înregistreze aceleaşi performanţe ca atunci când a fost primar. A adus investiţii străine, a cultivat învăţământul şi cultura, sprijinind un festival de teatru internaţional cu rezonanţe europene. Apoi, Sibiu nu este un judeţ cu atâţi asistaţi sociali ca Teleorman, de exemplu. Primarul din 1944 nu a fost reprezentantul populaţiei, ci a comuniştilor. Tăriceanu a îmbătrânit nu numai fizic, ci şi intelectual şi din această perspectivă îl compătimesc.
Aceştia suntem, dar ne consolăm că românii nu sunt toţi la fel. Derapaje se mai întâmplă şi la case mai mari.
Adrian Man
09.02.2017
