Hotărât lucru, Răzvan Popşea, consilier local PSRO în cadrul Primăriei Beliş, reprezintă o „sulă în coaste” pentru diriguitorii zonei. Om de munte carismatic şi pe deasupra ins şcolit la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, el este şi deţinătorul a două firme de exploatare a lemnului, fiind în proces de câţiva ani cu vechea conducere a Primăriei, pentru o factură substanţială neachitată de aceasta. Motiv pentru care Popşea reprezintă o ţintă permanentă pentru poliţişti, amicii „vechilor”, care i-au confecţionat până acum o mulţime de dosare, adunând şi două condamnări, din care una aflată în apel la Tribunalul Cluj! Iar ce i s-a întâmplat recent pentru un fapt imaginar, într-un local, întrece deja orice închipuire!

 

Poliţiştii: „În sfârşit am reuşit să-l zdrobim”!

Bine „şifonat” în zona capului, consilierul aştepta, miercuri, 25 ianuarie, pe coridorul I.M.L. Cluj, să fie  examinat de legişti. Expresia feţei sale emana o îndârjire ieşită din comun –  semn că motivul venirii sale la instituţia medicală clujeană nu e unul oarecare. Abordat de reporterul Gazeta de Cluj, acesta mărturiseşte fără ezitare: „Am fost agresat duminică de doi „celebri” poliţişti din Huedin, Marius Raţ şi Darius Boboş, într-un restaurant din Şaula. Celebri pentru că au mai bătut nişte oameni, inclusiv un biet călugăr din zonă care n-avea asupra lui buletin, iar cazul cu femeia încătuşată, bătută şi ameninţată cu pistolul în sediul poliţei a făcut „savoarea” întregii naţii, anul trecut – prin intermediul presei şi a televiziunilor. Acum au reuşit după nenumărate şicane, provocări, pânde şi capcane să mă încătuşeze, total ilegal, pentru că aş fi făcut scandal în localul „Andreiuţa” din localitatea Şaula, Izvoru-Crişului şi i-aş fi ameninţat cu moartea. Motiv pentru care am căpătat şi 60 de zile de control judiciar de pe urma acestei „manopere” a lor”. Bărbatul este întrerupt de o asistentă care-l invită în cabinet. Se întoarce, în scurt timp, cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat nouă zile de îngrijiri. Îl rog să aprofundăm puţin subiectul, iar Popşea este de acord, aşa că reia firul povestirii: „Aşa cum vă spuneam, duminică, 22 ianuarie, în jurul orelor 2.00 mă aflam în pensiunea „Andreiuţa”, la un chef public şi nu privat cum au vehiculat poliţiştii – anunţat prin Facebook chiar de către muzicanţii care cântau în seara respectivă – şi brusc m-am trezit cu cei doi lângă mine, Marius Raţ şi Darius Boboş, prietenii vechiului primar, cu care sunt în proces pentru o factură neachitată de 50.000 de euro. Mi-au zis doar atât: „Tu vii cu noi!”, însă fără să se legitimeze. Am ieşit cu ei afară din local şi împreună mine au ieşit şi câţiva dintre cunoscuţii mei. I-am întrebat pe polițiști ce se întâmplă şi, pe un ton agresiv, mi-au răspuns că trebuie să merg cu ei. Apoi au mai legitimat două-trei persoane din grupul meu, la care i-am întrebat, politicos, din ce cauză au făcut acest lucru, pentru că nu fusese vreun scandal în restaurant. Erau la faţa locului cei doi mai sus menţionaţi şi încă un poliţist şi două poliţiste. La care Raţ le-a zis să mă încătuşeze. Aceştia s-au executat şi mi-au pus un rând de cătuşe. Apoi, după ce m-au tras din raza camerei de supraveghere, mi-au pus al doilea rând de cătuşe, de parcă aş fi fost cel mai temut infractor din lume”. Bărbatul mărturiseşte că în încleştarea care a urmat a fost târât pe caldarâm şi a suferit leziuni la cap şi picioare, motiv pentru care a cerut să fie transportat la Spitalul Orăşenesc din Huedin. Continuă acesta: „Apoi, după ce medicii m-au pansat, m-au dus la Poliţie unde m-au ţinut până a doua zi când m-au prezentat procurorului. Iniţial au vrut să mă acuze de tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar după ce s-au lămurit, urmărind camerele, că n-a fost niciun fel de scandal, m-au încadrat la „ultraj şi ameninţare”. Iar a doua zi, în urma acestui fapt, am primit control judiciar de 60 de zile pentru scandal într-un local public – asta când însuși procurorul a recunoscut că n-a fost scandal în local. Dar mai trebuie să vă spun ceva:  când eram la Urgenţă, încătuşat, Raţ a raportat cuiva astfel: „În sfârşit am reuşit să-l zdrobim”! Fapt care dovedeşte, fără urmă de îndoială că a fost o înscenare pusă la cale de duşmanii mei ”! Apoi, bărbatul îşi ia rămas bun, nu înainte de a ne oferi numărul său de telefon, pentru a ne ţine la curent cu desfăşurarea ulterioară a cazului.

razvan popsea 2 Razvan Popsea in vremuri

Patronul localului: „La mine n-a avut loc niciun fel de scandal”!

Joi, 26 ianuarie, cerem punctul de vedere al poliţiei referitor la acest caz. Răspunsul I.P.J., venit cu promptitudine, sună astfel: “Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au intervenit pentru aplanarea unui conflict iscat într-un local public din localitatea Şaula, comuna Izvoru Crişului. Unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal a fost recalcitrant în prezenţa poliţiştilor, motiv pentru care s-a impus imobilizarea acestuia. În acest context, bărbatul l-a ameninţat pe unul dintre poliţişti. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de Codul penal. La data de 22 ianuarie a.c., faţă de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”. Intrigaţi, îl sunăm pe dl. Ioan Florea, patronul localului unde a  avut loc așa-zisul scandal, eveniment care a constituit motivul descinderii în forţă şi reţinerii lui Popşea de către poliţie. Acesta se arată ferm pe poziţie: “Popşea nu a făcut niciun fel de scandal în localul meu, de nici de o “culoare”. A consumat liniştit, cu prietenii lui – şi asta se poate constata şi urmărind camerele de supraveghere din local. De asemenea am citit o absurditate, în urmă cu câteva minute într-o publicaţie obscură on-line de la Cluj, și anume că aş fi fost chemat la poliţie şi am făcut plângere împotriva lui Popşea. Ascultaţi-mă, e o minciună, o făcătură toată această problemă cu dl. Popşea.” Insistăm şi sunăm pe un alt martor ocular al incidentului de duminica trecută. Se numeşte Alin Matiş şi e un bărbat în vârstă de 28 de ani, originar din zonă, muncitor în străinătate care a vrut să se relaxeze, în seara respectivă, în localul din Şaula: “Am venit cu dl. Popşea de la Huedin, dintr-un local – unde am citit într-o publicaţie de la Cluj că ar fi făcut Popşea scandal şi într-o criză de nebunie acesta ar fi devastat localul. După care grupul nostru s-ar fi mutat la pensiunea din Şaula. Minciună: la Huedin s-a spart într-adevăr, accidental, un pahar sau o sticlă, căzută de pe masă – dar nu a fost nimic altceva.  Cât despre acţiunea poliţiei de la Şaula, să vă spun eu cum a fost: a venit poliţia şi ne-a scos afară pe toţi şase – câţi eram în grup – şi a început să ne legitimeze, la care Răzvan i-a întrebat de ce ne legitimează. În secunda următoare poliţiştii au intervenit în forţă şi i-au pus două rânduri de cătuşe.

Monumentul de la Crucea Iancului

Ca un fapt divers: prima dată i-au pus un rând de cătuşe, apoi l-au tras din faţa camerelor şi acolo i-au pus al doilea rând de cătuşe şi au început să-l bumbăcească. Nici pe interlopii care fac trafic de persoane nu-i ia poliţia aşa, darmite pe un om nevinovat. Scandalul cu poliţia durează de ceva timp pentru că Răzvan a ieşit consilier şi vechiul primar Crainic Viorel are ceva cu el  – iar poliţiştii cei doi sunt comandaţi chiar şi acum de Crainic, pentru că el i-a adus în comună. Aşa încât toată strădania lor este să-l compromită prin orice mijloace pe Răzvan Popşea. Cu mine încă n-au făcut nimic, doar cu el, am aflat că l-au plasat sub control judiciar pentru două luni”. Pentru o mai mare veridicitate îl apelăm şi pe Cosmin Paşca, un tânăr de 27 de ani, prezent şi el peste tot pe “traseul” făcut – din Huedin până la Şaula – de Răzvan Popşea şi cunoştinţele sale: “E o minciună gogonată că dl. consilier ar fi devastat un local în Huedin. S-a spart, într-adevăr, o sticlă sau un pahar – dar n-a avut loc niciun scandal însoţit de o devastare – cum am citit că au visat nişte tipi din presă. Iar la Şaula am stat separat de dl. Răzvan, eram cu un alt grup la masă şi am văzut numai cum îl cheamă poliţia afară. Eu am rămas înăuntru, n-am ieşit şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat după aceea. Habar n-am ce-i între dl. Răzvan şi poliţişti şi – să vă spun sincer – nici nu mă prea interesează”!

 

Leontina Giurgiu femeia

În loc de concluzii

Vineri, 27 ianuarie, la orele serii îl contactez din nou pe Răzvan Popşea, protagonistul întâmplărilor cu poliţia şi îl întreb ce are de gând să întreprindă pe viitor în cazul său – practic, pentru a-şi salva pielea.  Acesta îmi răspunde că tocmai i-a fost respinsă contestația la controlul judiciar de către tribunalul Huedin. Dar va recurge la toate formele de apărare pentru că știe că are dreptate. Apoi, îi va da în judecată pe cei doi poliţişti, pe care-i consideră capul răutăţilor în multe evenimente nefireşti care se petrec în zonă – şi în acest sens afirmă că o grămadă de localnici sunt dispuşi să-i sprijine demersul. Şi concluzionează: “Oamenii isteţi şi cu pregătire au fost dintotdeauna ţinta celor care au vrut să-i supună cu orice preţ – pe ei, dar şi pe ceilalţi membri ai societăţii. Ori, eu, acum fiind şi consilier local am misiunea să fac tot ce pot ca să dispară acei indivizi care vor să-şi facă de cap aşa cum vor şi consideră bunul public sau al altora drept unul personal”!

 

Restaurantul Andreiuta din Saula

Mărturia Leontinei Giurgiu şi a lui Nicolae Dura

Joi, 26 ianuarie 2017 femeia în vârstă de 55 de ani ne-a declarat, telefonic, următoarele: “Ce mi s-a întâmplat cu cei doi poliţişti mi-a dereglat complet sănătatea. De atunci, nu mai sunt ce am fost. Pe 4 august 2016 cei doi  – Raţ Marius şi Boboş Darius – au intrat la mine-n curte şi au întrebat de noră-mea, Diana. M-am speriat, am crezut că-i ceva cu noră-mea, gestionară în Râşca de Sus. I-am rugat să se legitimeze, fiindcă nu-i cunoşteam. Nici măcar o hârtie, ceva nu mi-o arătat. Vroiau să filmeze o căruţă cu lemne, aflată acolo. Un poliţist mi-o pus mâna-n piept şi m-a întrebat dacă am auzit de el, de Raţ, iar eu i-am spus că nu-l cunosc. Dl. Raţ stătea cu mine şi dl. Darius filma căruţa cu lemne. I-am întrebat cu ce drept filmează şi ce s-a întâmplat. Şi am dat cu mâna în telefon, abia l-am atins, dar acesta i-a căzut şi s-a fisurat. Atunci, furioşi, m-au trântit la pământ şi m-au încătuşat după care m-au dus la post, unde mai era un băiat încătuşat de dimineaţă. El a văzut totul. Acolo mi s-a făcut rău şi a apărut şeful de post de la mine din Râşca, dornic să mă ducă, personal, acasă. Între timp mi-a crescut tare tensiunea, mi-a paralizat şi mâna stângă, iar când au venit fetele mele la poliţie am leşinat. Acolo unul dintre ei m-a ameninţat că mă împuşcă – după cum la fel m-a ameninţat şi-n maşină, pe drumul spre post. Mai târziu a vrut Darius să scrie în raport, ca să se “scoată” că le-am dat două pălmi dar a renunţat când am protestat tare de tot. Între timp fetele mele au sunat după salvare şi după ce a venit salvarea am ajuns la Spitalul Orăşenesc Huedin, unde medicii m-au tratat. Nu după mult timp,  câteva ore, m-am întors acasă. Apoi a doua zi am mers la I.M.L. Cluj, unde am primit un certificat cu 6 zile de îngrijiri medicale. Am făcut mai târziu plângere împotriva celor doi şi mi-a venit o hârtie cum că aceasta s-a înregistrat peste tot, da` nu s-a mai întâmplat nimic şi n-a mai avut loc nici confruntarea  – cu ei şi autorităţile, la Cluj – aşa cum mi s-a promis”!

Conform cotidianului “Evenimentul zilei” din 10 august 2016, care a consemnat întâmplarea petrecută Leontinei Giurgiu, un alt reţinut din acea zi, Nicolae Dura, aflat în sediul poliţei ca suspect într-un caz de furt de lemne, a declarat presei următoarele: “Mi-au pus cătuşele la mâini şi m-au legat de grilajul unei uşi. Erau agenţii Marius Raţ şi Darius Boboş. Au tras draperiile şi au închis uşa, după care au venit către mine cu electroşocul. De frică am semnat o declaraţie că am furat trei copaci (…) După două ore cât am stat cu cătuşele pe mâini, au revenit poliţiştii şi o trăgeau pe o femeie, care era legată cu cătuşele la mâini. Vorbeau tare urât cu ea şi îi ziceau că o împuşcă. Unul dintre ei a scos şi pistolul, care era legat de pantalon cu un cablu”.

 

Mărturia părintelui Paisie, stareţul Mănăstirii Mărişel

Părintele ieromonah Paisie Plic, stareţul Mănăstirii Mărişel spune că anul trecut, în vară, chiar fratele lui, călugărul Teodor a fost victima intransigenţei  cuplului de poliţişti din Huedin. Declară acesta, joi, 26 ianuarie 2017, telefonic, reporterului Gazeta de Cluj: “Fratele se afla la Crucea Iancului, la Beliş Fântânele, de unde venea spre mânăstire. Nu avea buletinul la el şi cei doi poliţişti l-au abordat într-un mod foarte dur: l-au trântit la pământ, l-au lovit cu piciorul şi apoi l-au încătuşat. Iniţial am făcut plângere împotriva lor dar apoi am retras-o fiindcă n-am vrut să avem tulburare şi să umblăm la nesfârşit cu ei la lege, aşa că am tolerat, am suportat până la urmă gestul lor teribil de deplasat ”.

27 COMENTARII

  1. Articol la „comanda” ! Pacat domnule Grecu, as fi vrut sa cred ca sunteti in stare sa verificati inainte de a scrie, dar, comanda a fost ferma: acum! De ce nu intervievati politistii ???? Dar Parchetul ? Luati doar punctul de vedere al d-lui Popsea cel care a traficat 5000 mc material lemnos fasonat in delict ? De ce nu il intrebati: atunci cand a „albit” lemnul fara provenienta legala, ce interese a aparat ? Acum, pe ce firma exploateaza la Primaria Belis ? Nu are nici un fel de atestat, este dupa bunul plac….
    Este o campanie dirijata pentru schimbarea sefului de post Rat care este integru, apreciat de oamenii din Belis si imprejurimi!

  2. Din punctul meu de vedere articolul este o mizerie menita sa ii discrediteze pe Rat si Bobos , cei doi politisti fac o treaba buna in zona Belisului, de cand au venit ei nu se mai taie lemn cum se taia pana atunci, iar cei care circula beti mai si raman fara permise. De ce nu intrebati si alti oameni din Belis ce parere au despre ei? Culmea ii ca nu am auzit pe nimeni (din cei care isi vad de treaba lor) sa se planga de politisti, celorlati normal ca nu le convine situatia. Cat despre domnul consilier, nu am nimic personal cu el insa nici nu pot sa spun ca ii cheie de biserica din moment ce mai are cateva dosare penale.

  3. Eu am fost acolo si au fost si alti domni politisti din huedin la ora 2 noaptea , care erau imbracati in civil.. Domnul Razvan are dreptate politisti au intrat si au zis catre el tu vii cu noi… La care si eu am iesit afara sa vad ce se intampla , un domn politist care a vazut ca am iesit si eu afara a vrut sa ma legitimeze fara ca dansul sa imi spuna cine este adica fara sa se prezinte … Dupa care d ul Razvan a intrebat ca ce au politisti si cu noi , iar acestia au sarit pe el .. Mie mi a bagat mana in buzunare si m au caut de acte… Nu au gasit nimic pt ca imi lasasem acasa buletinul si portofelul luand cu mine doar telefonul si bani … Asadar politisti au facut exces de zel si o sa dau si o declaratie pentru asta … Va doresc o zii buna

  4. Acest om este un #jeg si un mincinos ! El victimizează tot timpul ! Si Dvs. ,ziarist prost si tâmpit va pătați reputația cu in asemene scandalagiu ! Mergeți si luați declarații si la alți oameni care il cunosc ! Luați declarații si la patronul celuilalt bar ! Dvs. Ati luat declarațiile prietenilor lui . In concluzie acesta amenință familia domnului polițist „Darius Boboș” a ajuns poliția sa nu isi poate face treaba de niște jeguri de oameni ! Acuma este consilier si el ,vai mare minune . Un hoț si un scandalagiu ! Rușine , pătați imaginea polițiștilor din Belis ,care isi fac treaba conform legii ,si de ce nu știm sa apreciem toate meritele domnului polițist Marius Raț care este premiant in fiecare an pentru rezultatele sale ?! Dar sunteți niște oameni fara cap si coloana vertebrală ! Omul asta merita sa stea închis pe viata ! Si femeia care se victimizează ,cu siguranța cred ca le-a cerut sa se legitimeze ,ea a fost Învățată ce sa spună ! NU MAI PĂTAȚI SI TARAȚI IMAGINEA BELIȘULUI IN ZIARE DE CACAT SI MINCIUNI ! Prima data ducumentati-va ! Oare cat bani ati primit de la domnul Popsea sa scrieți asemene aberații ! Domnule ziarist !!!! Aveți o vârsta si va pătați imaginea cu jeguri !! Rușine !

  5. Acest Razvanocu cum se prezinta el e un hot de lemne de ani buni de cand erau politisti souca si filip doar ca pe acestia ia cumparat si dupa i a amenintat si nu i au facut mare lucru.acesta are un istoric foarte violent si probleme multe cu politia.razvanel se considera un interlop de care tuturor trebuie sa le fie frica pentru ca ameninta ca da foc lucrurilor si ameninta cu bataia(vezi casa aprinsa a profesorului din rasca pe care la si batutinainte avand razvan dosar penal pentru aceasta fapta).politistii din belis cred ca sunt singurii din zona huedinului care nu aplica legea pe intelegere,sunt verticali,seriosi si integri.duri dar corecti.felicit pe aceasta cale politia belis ca fac asa disciplina in comuna si imprejurimi.nu tolereaza hotii de lemne deloc,aveti respectul locuitorilor cinstiti din belis.razvanel sa plateasca o data si pentru totdeauna pentru faptele penale ce le a comis de a lungul anilor.

    • Da, portalul Judecatoriei Huedin confirma condamnarea acestui Popsea Razvan. Dar incendierile despre care oamenii vorbesc ? Cate dosare sunt pe rol ? In cate a fost audiat ori monitorizat ? Parchetul Huedin – despre care se zvoneste ca ar fi „veriga slaba” pe chestiuni sensibile gestionate de CNSAS, chiar nu are o pozitie oficiala, asumata, cu privire la intreaga activitate „in folosul comunitatii” a acestui domn Popsea ? Nici „serviciile” nu stiu de controalele Corpului de control al MAI „finalizate” la Fantanele in animatia damelor de companie ? Cine a platit consumatiile ? Ce-i „lega” pe acesti oameni ? Raspuns: banii negri proveniti din spalarea lemnului furat. Sunt multi la filmul acesta ….. Ca si la banii pentru drumul de la Giurcuta…Cel mai probabil un „armaghedon” va urma, daca nu se face lumina…

  6. Felicitari domnule „jurnalist” Grecu Sorin! Un articol foarte bun, excelent, de sters la chur-ut cu el. Parca un jurnalist BUN si ONEST verifica informatia din 3 (trei) surse diferite, dvs.insa o trantiti precum mucii’ fasole. Rusine, rusine sa va fie!
    FELICITARI POLITISTILOR DIN COMUNA BELIS!
    ps-nu-l cunosc pe dl.consilier, partea vatamata, si nu ma pronunt in nici un fel:
    -deranjant este scriitura/bataia de joc, neverificata din minim trei surse;
    -DE CE SE PAPA RAHAT inaintea pronuntarii JUSRITIEI?

  7. Popsa Razavan, zis RAZVANOCU a ajuns sa se planga pe la ziare !!!!!!!!!! Am ajuns s-o vad si pe asta! De ce nu te-ai plans Razvane cand ne desfaceai noua plutele de pe lac, ca nu vrem sa iti vindem tie lemnele? De ce nu te-ai plans Mortiocule (asai place sa-si zica) cand ai taiat tot loganu lui Souca fostul ajutor de la politia Belis cu securea ? De ce nu te-ai plans cand ai aprins cabanu lui Nasu de peste lac, tractorul din padure al lui Marin din Rasca ? De ce nu te-ai plans porcule cand ai spart de atatea ori barurile din Belis, Balcesti, Rasca, Dealu Negru, si Huedin ? De ce nu ai mers la ziare cand ai dat foc la cabana lui Ardelean din Rasca, acuma in noiembrie ? De ce i-ai amenintat ca-i aprinzi si ca-i bati pe toti care ti-o facut reclamatii Gunoiule ? Cine trage acum lemne la padurea primariei – tu tragi hotule . Cine vindea de miliarde lei lemne la Schweighofer in tot anu? Cine juca zeci de milioane la aparate si dupa spargea baru ? Cine a sarit sa-l bata pe sefu de post de la Calatele, sau cine la injurat si bruscat pe Filip fostul sef de post de la Belis ? Razvanocu le-a facut pe astea toate
    Aicia merge vorba aia, tot nasu isi are nasu! Felicit politistii de la Belis, ca aia chiar sunt politisti.

  8. Raț si Darius cei mai pe treaba lor politisti pe care i-am cunoscut. Tot ceea ce se vehiculeaza acum in presa la adresa lor este o inscenare a celor ce fac parte din mafia lemnului in frunte cu fostul deputat Mircea Giurgiu. Se fac presiuni asupra Politiei Huedin pentru a fi mutati intrucat ii incurca pe multi. Sper sa nu se lase intimidati si sa ramana la fel de integri.

  9. Mult prea simplu sa-ti dai seama ca e cusuta cu ata alba. Politistii care isi fac treaba vor fi din ce in ce mai vanati de hotii care incep sa fie incurcati.

  10. Felicitári pentru „Un baiat”. Celelalte comentarii sunt cu certitudine scrise de cei doi huligani îmbrácati în uniformá sau în cel mai fericit caz de infractori „salvati” de vitejii pülitzieni ai stului.

    • Haha . Domnule , acel „un baiat” merita felicitările tale ? Oare cine se ascunde in spatele mesajului ? Nu cumva chiar „bietul consilier agresat ” acei polițiști au un pic dr pregătire si de scoala mai multă ca si tine ,cu siguranța ! Nu mai lua apărarea gunoaielor ,din câte comentarii sunt aici ,toate sunt împotriva „bietului consilier agresat” ,pai bai ,daca ai fi asa sfânt nu ar scrie aici nimeni nimic de rău despre tine . Tot ce este scris aici este purul adevăr ! ADEVĂR !

  11. Inca om protejat de marele protector al apusenilor mircea giurgiu!!! Om bun neamuri de @#$%^!!! Din cauza nepotilor lui a ajuns omul sa nu mai fie respectat … manjindusi cracterul pt a proteja oameni ca osy, mortioc, si pe nepotul ala a lui cu capu spart care tot lua bataie in centru in cluj, vlad sau cum lo chema. Pacat. Belisul e o zona nemaipomenita, de vis chiar , care in curand va fi doar o epava din cauza acestor gainari.

    • Poate n-au auzit militzienii áia, fruntašii cátunului, cá existá chiar si nište legi mai noi…
      La Beliš tot legea aia traditionalá a codrului se practicá?

  12. POLIȚIA să-și facă treaba !!! Sunt cetățean al Belișului de când mă știu și încă ,, nu m-a agresat ” niciun polițist . Pesemne , mi-am văzut de treabă . RESTUL , ca să nu mai facă ,, obiectul ” unor astfel de ,, scrieri ” , să-și vadă și ei de treaba lor și să lase barurile , scandalurile de toate felurile și mai ales PĂDURILE !!! Că tare le-au mai rărit , săracile !

    • Sá se închidá toate barurile, cá noi oricum n-avem voie sá bem decît pe ascuns… si astfel vor avea ocazia politzienii îndrágiti sá-i prindá pe hotzii de páduri exact acolo în codru nu te miri pe unde… si asta chiar dacá fostul primar (fost în cîrdásie cu ei) nu le-a dat áia 50,000 de € asa cum le-a promis.

  13. 50.000 de euro? Fiti serios, e vorba de cateva mii de lei (si aia platiti), la care el a calculat penalitati de cateva zeci de mii de lei. Treburi de Razvanoc. Un infractor, un betiv, un mitoman, un scandalagiu, un hot cu gura mare. Unul care maine rupe mana ca azi l-a ajutat. Sunt cativa din Belis care au primit condamnari din cauza lui Razvanocu si tot nu se invata minte. Oameni slabi de inger se lasa convinsi si atrasi de gura lui mare dau nu se gandesc ce li s-ar fi intamplat lor daca faceau cate a facut Razvanocu. Nu l-a batut nimeni, s-a tavalit pe jos o jumate de ora pana l-au incatusat si din aceasta cauza a lasat pe jos o mica parte din epiderma. Cred ca daca i s-ar lua toata piele si l-ar baga in saramura tot nu ar fi destul pentru cate a facut.

  14. Bravo politistilor din Belis Iar tu ziarist bolnav esti la fel ca acel consilier un jegoss Cind era sef de post Filip nu ati avut ce scrie pentru ca era pe mina cu hotii de lemne De unde si a facut Filip doua cabane de aproape 300 mii de euro din combinatiile cu hoti de lemne L a tinut Suciu Vali in brate cu primarita lui Nasu cu finu Au venit politisti astia sa si faca treba si v au stricat treburile de aia sunteti cu totii suparati acuma pe ei Inca o data bravo politistilor din Belis asa ar trebui sa fie toti din toata tara politisti care isi respecta meseria pentru care sunt platiti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.