Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care compania franceză SNEF, cu activităţi în domeniul energetic maritim şi infrastructuri industriale, care deţine în România compania de instalaţii şi automatizări industriale Imsat – a devenit acţionar majoritar al grupului clujean Net Brinel, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii şi servicii IT de pe piaţa locală.

Din grupul SNEF face parte compania Faurecia, care se ocupă de managementul diferitelor afaceri care se derulează în cadrul SNEF. Faurecia este condusă de Yann DELABRIERE, cetățean francez, care ocupă și funcția de director general al Safran Identity & Security, o societate franceză care a încheiat cu Loteria Română un contract cu dedicație în valoare de 8 milioane de euro.

Anul trecut, Loteria Română a încheiat un contractul cu asocierea S&T România SRL – Safran Identity&Security, privind furnizarea unui număr maxim de 2.181 de terminale loteristice. Pentru parafarea acestui contract, în funcția de director al Loteriei a fost numit un necunoscut, Mihai Păduraru, un personaj fără CV, care, la două zile după semnarea contractului, a fost demis din funcție. Practic, Păduraru a condus Loteria Română timp de 10 zile. Ulterior, în funcția vacantă a fost numit OVIDIU-IULIAN PORTARIUC, fost candidat la Primăria Botoșani și consilier personal al fostului Premier Sorin Grindeanu. Despre Grindeanu este redundant să spunem că este omul SRI.

Cealaltă firmă din cadrul asocierii pentru contractul de 8 milioane, S&T România SRL, este acum în proprietatea S & T AG, un concerc austriac. Însă, până de curând, ”frâiele” acestei companii erau ținute de Octavian Dumitru Nicolau, un un important jucător pe piaţa românească de telecomunicaţii, fiind partener, printre alţii, cu Nicolae Badea, șeful Computerland, şi Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI Grup.  În 2005, soţia lui Nicolau a vândut participaţia în firma 2K Telecom către afaceristul Sebastian Ghiţă, parlamentar PSD şi patronul România TV. Firmele lui Octavian Dumitru Nicolau au câştigat contracte importante de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), în timp ce soţia directorului acestui serviciu era angajata familiei Nicolau. De altfel, Nicolau este unul dintre prietenii de nădejde ai generalului Marcel Opriș, fostul șef STS.

Compania clujeană Net Brinel este una dintre cele mai prolifice firme atunci când vine vorba de licitațiile cu statul. Proprietarul Marcel Borodi își vinde compania în situația în care firma a câștigat zeci de milioane de euro de pe urma acestor contracte.

La începutul anului, Institutul National de Statistică a acordat licitația ”Extensie platformă de virtualizare I.N.S.” firmei Net Brinel pentru suma de  1.495.050 de lei, fără TVA.

Tot INS a achiziţionat servicii de suport tehnic și mentenanță pentru licențele Oracle, aferente întregului an 2018 de la firma lui Marcel Borodi pentru suma de peste 475.000 de euro. În ultimii ani, Net Brinel SA a câștigat contracte de la Autoritatea Electorală Permanentă în valoare de aproape zece milioane de euro. Firmele cu care Net Brinel a fost asociată în contractul de aproape 10 milioane de euro au fost implicate în scandalul Microsoft.

De asemenea firma a câștigat contracte de la Administraţia Prezidențială, ANCOM, SRI sau SPP.

Spre exemplu, cu o zi înainte de a câștiga contractul cu INS, firma clujeană a câștigat contractul ”Pachete software pentru creare de documente, pentru desen, imagistică, planificare și productivitate” de la RA Romatsa pentru suma de 859.028,40 de lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.