Consiliul Concurenței din România vrea să spargă monopolul Salrom instituit în cadrul licitațiilor de deszăpezire.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că achiziţiile anuale de sare de deszăpezire implică furnizarea unor cantităţi importante în termene foarte scurte, ceea ce generează dificultăţi în asigurarea producţiei şi mai ales a organizării serviciilor logistice necesare transportului şi livrării.

„În aceste condiţii, singurele răspunsuri la ofertele lansate de CNAIR au venit din partea Societăţii Naţionale a Sării – Salrom (Salrom), în baza acestora încheindu-se contractele de furnizare a sării pentru deszăpezire. Din analiza efectuată a rezultat că Salrom, singura companie care exploatează şi comercializează sare pentru deszăpezire în România, practică, în general, preţuri semnificativ mai reduse pe pieţele externe (pe care se manifestă un grad ridicat de concurenţă), decât cele practicate pe piaţa internă, pe care are poziţie de monopol de facto. Monopolul de facto al Salrom pe piaţa sării pentru deszăpezire este sprijinită şi de prevederile Legii minelor (nr. 85/2003), respectiv de posibilitatea de prelungire a licenţei de exploatare, acordată iniţial pentru 20 de ani (fără concurs, în cazul Salrom), pentru perioade succesive a câte 5 ani, fără precizarea unei durate maxime totale de valabilitate”, se arată în comunicatul citat.

Autoritatea de concurenţă solicită, în acest context, Ministerului Economiei să iniţieze modificarea legislaţiei în domeniu fie prin specificarea unui număr maxim de prelungiri care pot fi acordate de către autorităţile responsabile, fie prin majorarea termenului de valabilitate al licenţei de exploatare, urmată de organizarea unei licitaţii pentru exploatarea respectivului perimetru.

În plus, pentru a evita menţinerea situaţiei de monopol în exploatarea sării şi după organizarea licitaţiilor pentru perimetrele de exploatare, Consiliul Concurenţei cere Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) să analizeze posibilitatea de a nu permite unui singur operator să obţină licenţe de exploatare care să acopere mai mult de 50% din capacitatea totală de producţie a salinelor aflate în exploatare.

„De asemenea, Consiliul Concurenţei consideră că acest sector ar putea deveni concurenţial şi prin apariţia altor companii active în exploatarea şi comercializarea sării, cum ar fi cazul în situaţia demarării exploatării zăcământului de la Valea Florilor (judeţul Cluj). În acest sens, autoritatea de concurenţă apreciază că durata de 9 ani care a trecut de la momentul semnării contractului de concesiune pentru perimetrul Valea Florilor şi până în prezent, fără ca Hotărârea de Guvern de aprobare a concesiunii să fie iniţiată, este exagerat de lungă. Mai mult, subliniem faptul că solicitarea de către ANRM a documentaţiei necesare pentru iniţierea Hotărârii de Guvern s-a făcut târziu, la 8 ani de la semnarea contractului de concesiune. Având în vedere că întârzierea aprobării prin Hotărâre de Guvern a licenţei împiedică posibilitatea manifestării concurenţei pe piaţă, autoritatea de concurenţă solicită ANRM să urgenteze procedurile care să conducă la aprobarea licenţei de exploatare prin Hotărâre de Guvern şi la demararea activităţilor de exploatare în perimetrul Valea Florilor”, notează instituţia.

În plus, Consiliul Concurenţei susţine că o barieră la intrarea pe această piaţă o constituie garanţia financiară pe care trebuie să o depună titularul licenţei de exploatare (conform instrucţiunilor tehnice emise de ANRM) şi care pentru sume mai mici de 4 milioane de lei trebuie depusă exclusiv sub forma depozitului bancar. Autoritatea de concurenţă apreciază că această obligaţie este cu atât mai nocivă cu cât poate inhiba accesul companiilor mici şi mijlocii la activităţi de exploatare minieră.

În acelaşi timp, garanţiile financiare de valori mai mari pot fi constituite prin forme alternative de garantare, cum ar fi poliţele de asigurare încheiate în favoarea titularului la un asigurator recunoscut.

Datele Consiliului Concurenţei arată că sarea pentru deszăpezire reprezintă o componentă foarte importantă a sectorului exploatării şi comercializării sării în România, reprezentând circa un sfert din producţia internă.

Raportul preliminar privind sectorul comercializării sării este supus consultării publice pe pagina de internet a autorităţii de concurenţă, iar observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise până la data de 27 decembrie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.