Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a anunțat vineri, 6 octombrie 2017, faptul că, la finalul mai multor ani de litigii, Consiliul Județean Cluj a câștigat definitiv procesul privind Castelul de la Ciucea care găzduiește Muzeul Memorial „Octavian Goga”.

Este o mare victorie a Consiliului Județean, locul firesc al acestui castel cu o simbolistică aparte pentru toți românii fiind în proprietatea noastră, în domeniul public al județului Cluj. În plan concret, această decizie mai mult decât salutară a instanței ne va permite să realizăm o serie de investiții, lucru imposibil câtă vreme castelul făcea obiectul unui litigiu”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește procedura ce se impune a fi urmată în perioada imediat următoare, Consiliul Județean va iniția demersurile pentru reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului al județului Cluj, acest lucru urmând a se realiza în baza testamentului întocmit de văduva marelui poet, Veturia Goga, în favoarea Statului Român, testament pe care urmașii ei nu l-au putut anula de-a lungul celor peste 12 ani de procese.

Reamintim în acest context faptul că demersurile de revendicare a domeniului din localitatea Ciucea, strâns legat de personalitatea marcantă a celui care a fost „poetul cântării pătimirii românilor”, au început în anul 2005, când urmașii Veturiei Goga au solicitat constatarea nulității absolute a donației făcute de aceasta în favoarea statului român și, implicit, obținerea dreptului de proprietate asupra complexului de clădiri și, respectiv, despăgubiri pentru bunurile care nu mai puteau fi restituite în natură. Chiar dacă instanțele de judecată au constatat nulitatea donației făcute de văduva marelui poet în beneficiul Statului Român, ConsiliulJudețean rămâne proprietar al acestui imobil în baza testamentului pe care Veturia Goga l-a întocmit în favoarea Statului cu scopul declarat al înființării unui muzeu care să cinstească memoria marelui poet și să îi promoveze opera și întreaga activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.