MBS Group, firma care a câştigat licitaţia pentru drumul Răchiţele-Prislop-Ic Ponor a efectuat lucrări de ordinea ruşinii, iar pentru recuperarea garanţiei de bună execuţie, Consiliul Judeţean şi-a bătut capul mult timp. Procesele de judecată, scandalurile dintre constructor şi executiv, lucrări de proastă calitate efectuate pe bani mulţi, sunt doar unele dintre scenele acestui serial. După o serie de vizite pe la Tribunal în sfârşit se poate spune că s-a făcut dreptate. Consiliul Judeţean a câştigat procesul iar Banca Transilvania a fost obligată să achite suma de garanţie ce a eliberat-o firmei păgubaşe înainte de finalizarea procesului din instanţele de judecată.

 

Realizarea drumului care face legătura între judeţele Cluj şi Bihor a fost unul dintre cele mai dificile proiecte din fonduri europene ale Consiliului Judeţean Cluj. În 2009 licitaţia pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor” a fost câştigată de firma MBS Group în asociere cu Alfa Rom Satu Mare şi Nemzetkozi Betonut Kft, pentru o suma de 34 de milioane de lei.  Partea de finanţare a investigaţiei s-a făcut prin Programul Operaţional Regional, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul central de stat şi bugetul Consiliului Judeţean. Odată ce s-a angajat la realizarea acestui proiect firma MBS Group a depus drept garanţie pentru îndeplinirea lucrărilor, o sumă de 3,3 milioane de lei în conturile Băncii Transilvania.

 

Proiect pornit cu stângul încă de la început

De-a lungul timpului, acordul contractual a suferit mai multe modificări, inclusiv cu privire la durata de execuţie a lucrărilor. Iniţial a fost vorba de o durată de execuţie a lucrărilor de 18 luni, însă pe parcurs au apărut unele impedimente.

Prelungirea duratei de execuţie a lucrărilor s-a făcut din cauza unor probleme cum ar fi: diferenţele între starea drumului în realitate şi starea drumului trecut pe acte, necesitatea de demolare a unor lucrări făcute cu un an înaintea începerii acestui proiet şi normele impuse a unei noi modificări în ceea ce privea clasa de beton. Astfel, s-a ajuns să fie încheiate o serie de cinci acte adiţionale.

Un alt impediment în ceea ce a privit acest proiect a fost faptul că proiectanţii nu au prevăzut şi costurile de reabilitare a celor nouă poduri de pe traseul Rachiţele-Ic Ponor. Greşeala a fost îndreptată abia în anul 2011 printr-un act adiţional la contract,  prin care s-au atribuit încă 12 milioane de lei.

 

Lucrări ieftine pe bani mulţi

În urma apariţiei a mai multor neînţelegeri între Consiliul Judeţean şi MBS Group, administratorul firmei Gabriel Silagyi a cerut rezilierea contractului. Acest lucru a creat unele suspiciuni cu privire la modul în care au fost cheltuite sumele alocate şi s-a solicitat ca un grup de experţi să verifice calitatea lucrărilor efectuate până la acea vreme.

În luna noiembrie 2013, experţii de la Facultatea de Construcţii din Iaşi, după ce au efectuat o expertiză a lucrărilor au semnalat nereguli cu privire la îndeplinirea unor prevederile ale acordului contractual. Astfel s-a constatat că în ciuda sumelor alocate către MBS Group în asociaţie cu celelate firme, a executat lucrări de proastă calitate folosind materiale ieftine, nu a respectat proiectul tehnic şi nu a luat măsurile de conservare necesare.

 

Lucrări ieftine, aşteptări mari

Executivul Consiliului Judeţean a luat decizia de a sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi  Departamentul de Luptă Antifraudă şi de a depune o plângere penală împotriva firmei.

Cu toate că MBS Group a adus un prejudiciu major atât fondurilor UE, cât şi bugetului judeţului, aceasta a dat în judecată Consiliul Judeţean pentru recuperarea sumei de 3,3 milioane de lei, ce reprezenta garanţia de bună execuţie depusă la Banca Transilvania.

După multe amânări, în data de 16.06.2014, Tribunalul Cluj a admis cererea MBS Group şi a hotărât ca acesteia să îi revină suma de 3,3 milioane lei, dar nu definitiv şi irevocabil, dând astfel posibilitatea Consiliului Judeţean să conteste decizia instanţei în 15 zile de la comunicare.

 

SURPRIZA din conturile BT i-a adus o vizită în judecată

Ulterior, Consiliul Judeţean a înregistrat un apel pe cale ordinară de atac, iar instanţa a hotărât că S.C. MBS Group S.R.L a pierdut definitiv dreptul de a solicita eliberarea garanţiei. După soluţionarea definitivă a litigiului în favoarea Consiliului Judeţean Cluj, urma să se solicite Băncii Transilvania executarea garanţiei de bună execuţie însă a avut marea surpriză să remarce că banii nu mai erau în cont.

Banca Transilvania a eliberat garanţia de bună execuţie, în contextul în care pe rolul instanţelor de judecată se afla un proces care avea exact acest obiect, proces nefinalizat şi în care nu exista o hotărâre definitivă şi executorie.

În martie 2016, Consiliului Judeţean Cluj a formulat o cerere de chemare în judecată a Băncii Transilvania, prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 3,3 milioane de lei, suma ce trebuia recuperată de la societatea MBS Group. Pe lângă această sumă, societatea bancară a fost supusă şi la plata cheltuielilor de judecată a acestui proces.

Consiliul Judeţean Cluj a apreciat drept culpabilă acţiunea băncii, care a eliberat garanţia de bună execuţie depusă de societatea MBS Group într-un mod nejustificat în ideea în care Consiliul Judeţean Cluj solicitase încă din luna ianuarie 2014 executarea garanţiei, în urma efectuării expertizei de către experţii Facultăţii de Construcţii din Iaşi cu privire la conformitatea lucrărilor executate în cadrul proiectului.

În data de 1 noiembrie 2017 judecătorii clujeni au admis solicitarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Cluj şi au dispus achitarea de către BancaTransilvania a sumei de 3,3 milioane lei, plus dobânzi.

Având în vedere că MBS Group a intrat în insolvenţă, Banca Transilvania va putea rămâne cu o pagubă în cazul în care decizia va fi menţinută în tribunal.

„Salut decizia instanței prin care acești bani vor ajunge acolo unde le e locul, în bugetul Consiliului Județean. Fiind vorba despre bani publici, bani europeni, e important că am reușit să îi recuperăm, urmând să le redăm destinația legală.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

drum-rachitele-ic-ponor-3

Afacerile lui Gabriel Silagyi

Gabriel Silagyi este un fost consilier local la Turda, din partea PDL, iar numele său a fost vehiculat în mai multe scandaluri, toate cu tentă bănoasă. Acesta a câştigat, potrivit unei anchete realizate de Gazeta Sporturilor, un număr de contracte cu statul, în valoare de zeci de milioane de euro, pentru realizarea de bazine şi patinoare.

Firma acestuia a câştigat construirea a şase din cele şapte patinoare artificiale realizate în ţară cu bani de la Compania Naţională de Investiţii fiecare dintre fiind evaluate la 150.000 de euro. În plus, MBS Group  a mai câştigat peste 10 milioane de euro din construcţia patinoarului olimpic din Braşov. Până la data la care a devenit consilier local la Turda, firma lui Silagyi avea la activ doar o singură investiţie majoră şi anume, bazinul de la Oradea în valoare 4 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.