Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a descoperit prezenţa E-coli într-o probă de lapte crud provenită de la o fermă din judeţul Alba şi în două probe recoltate de pe suprafaţa carcaselor de ovine provenite de la o unitate de abatorizare din judeţul Maramureş.

Autoritatea anunţă că în perioada 16 – 30.05.2016 au fost prelevate şi analizate 94 de probe, din următoarele categorii de produse: lapte crud, carcse de ovine, pulpă de vită, carne tocată de vită, carne de mici, iaurt, carne tocată amestec de porc şi vită, telemea de oaie şi de vacă, carne tranşată de bovină, cârnaţi din amestec de carne de vită şi carne de porc, caşcaval, smântână, hamburger de vită, brânză mozzarella şi frigărui de berbecuţ.

Probele au fost recoltate din: ferme de bovine, abatoare, măcelării şi carmangerii, magazine alimentare, supermarketuri şi dozatoare de lapte.

Controalele s-au desfăşurat în judeţele: Alba, Bihor, Cluj, Călăraşi, Dolj, Maramureş, Bucureşti, Buzău, Vrancea, Ilfov, Sibiu, Teleorman, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Satu-Mare, Galaţi, Vâlcea, Vaslui, Mehedinţi, Prahova, Mureş, Braşov, Gorj, Argeş, Arad, Tulcea, Constanţa şi Bacău.

Conform buletinelor de analiză, eliberate de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, a fost depistată prezenţa Escherichia Coli verotoxigenă în trei probe, şi anume: la o probă de lapte crud, provenită de la o fermă de creştere a bovinelor din judeţul Alba şi la două probe recoltate de pe suprafaţa carcaselor de ovine, provenite de la o unitate de abatorizare din judeţul Maramureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.