Scenă halucinantă, luni 16 aprilie, în Parcul Primăverii din cartierul clujean Mănăştur: câţiva copii au fost loviţi de un băiat „hiperactiv” doar pentru că nu-i acordau atenţia pe care acesta le-o cerea! Iar când o mamă a intervenit să-şi apere copiii ei ce urmau să suporte acelaşi tratament s-a ales de la el cu un ochi învineţit. Acum mama ezită să facă plângere de teama celor din anturajul copilului respectiv a „faunei” din zonă, familiară cu micuţul – dar e şocată de faptul că la scenă au asistat şi poliţişti, aflaţi cu copiii lor în parc, care n-au intervenit!

 

Marţi, 17 aprilie, d-na Mary, o femeie în vârstă de 37 de ani, păşeşte – având ochiul stâng învineţit – în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Mărturiseşte deschis că a avut, efectiv, o încăierare de tip „wrestling” cu un băiat de vreo zece ani cu probleme psihice, care bătuse mai mulţi copii în parc, iar în momentul când a intervenit să-şi apere cei doi copii ai săi – care urmau „la rând” – a încasat şi ea un pumn de toată frumuseţea! Explică femeia: „Ieri seară mă aflam împreună cu cei doi copii ai mei în Parcul Primăverii de pe strada Ioan Meşter. La un moment dat am văzut cum a apărut în grup un băiat, numit sau poreclit Emiluţ – spaima parcului şi, mai mult ca sigur, cu probleme psihice –  obişnuit să lovească fără „preaviz” pe oricine consideră el. Am fost de faţă la scena când copiii, aflaţi pe o bancă, l-au rugat să-i lase să se joace, fiind colegi de şcoală, la care băiatul simţindu-se lezat de faptul că micuţii îl numeau Emiluţ, a trecut la represalii. Aşa că a început să-i pleznească, pe rând, pe fiecare. Am reuşit să intervin, in extremis, abia cu o fracţiune înainte ca primul din copiii mei să suporte acelaşi  tratament şi să-l prind de după cap. Moment în care Emiluţ s-a întors brusc şi mi-a ars un pumn în faţă. Atunci l-am îmbrăţişat şi efectiv l-am tras după mine la pământ şi l-am imobilizat până la intervenţia celorlaţi părinţi, care până atunci priviseră şocaţi întreaga scenă”. Până la urmă Emiluţ – se pare obişnuit cu astfel de lupte, după cicatricile pe care le avea peste tot, în cap şi în zona arcadei – s-a ridicat şi a înşfăcat o bâtă lungă, aflată lângă un gard, şi a început să-i ameninţe, pe toţi cei prezenţi, că le scoate ochii, după care la auzul cuvântului „poliţia” a luat-o la fugă şi a dispărut printre blocuri. Explică în continuare femeia, oripilată: „La auzul acestui cuvânt m-am trezit înconjurată şi de nişte romi care au început să mă întrebe de ce l-am pus pe băiat la pământ, sugerându-mi că eu aş fi de fapt agresoarea minorului. Asta, când eu doar m-am apărat şi mi-am apărat copiii de furia iraţională a lui Emiluţ, precis un copil abuzat, altminteri n-ar fi avut reacţia respectivă. Însă, ce m-a şocat cel mai tare a fost faptul că între părinţii cu copiii din parc erau prezenţi şi doi poliţişti în civil, care n-au reacţionat în niciun fel. Acum am venit la I.M.L. pentru că nu ştiu la ce să mă aştept din partea părinţilor copilului tulburat, capabili să mă reclame ei acum la poliţie.

Ochiul invinetit

Totuşi, ca să evit anumite represalii care s-ar putea răsfrânge asupra copiilor mei, care trebuie să mai frecventeze parcul, n-am să depun plângere împotriva lui Emiluţ! Dar lansez public un semnal de alarmă ca poliţia să-şi facă treaba în zonă, măcar între orele 17.00 – 20.00 deoarece acolo e un adevărat „stup” de copii. Şi-n plus că în jurul lor bântuie cetele de drogaţi – mai nou cu plicuri de etnobotanice care conţin otrăvuri pentru şoareci! – cu totul imprevizibili”! Femeia este poftită în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce la scurt timp cu un certificat, în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri medicale. Apoi, după ce-şi împătureşte cu grijă hârtia, d-na Mary o introduce în poşetă şi părăseşte, preocupată, incinta instituţiei medicale clujene…

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.