Primăria Cluj Napoca a atribuit licitația pentru construirea parcării din Hașdeu firmei Kranz Eurocenter din Pitești, care a câștigat licitația cu suma de 20,4 milioane de lei. Edificarea va dura doi ani, va avea 320 de locuri de parcare și va fi amplasată pe strada Păstorului, în apropierea căminelor studențești.

În urmă cu doi ani, CJ Cluj anunța că de finalizarea primei celule din cadrul CMID Cluj se va ocupa firma Kranz Eurocenter din Pitești care va primi aproximativ 24 de milioane de euro. Este deținută în proporție majoritară și administrată de Corin Boian.

trebuie menționat că omul de afaceri Corin Boian are succes la contractele publice. Spre exemplu, Primăria Lupeni, din judeţul Hunedoara, a atribuit asocierii Termogaz Company – Acomin – Kranz Eurocenter un contract de 152,9 milioane lei fără TVA (37,3 milioane euro) pentru execuţia infrastructurii de agrement a staţiunii turistice Straja Lupeni.

Tot Kranz eurocenter a câștigat, în urma unei contestații, construcția unei pârtii de ski din județul Bistrița care aproape că nu are înclinație. Aici, valoarea contractului este de aproximativ 24 de milioane de lei. De asemenea, Kranz Eurocenter este antreprenor general la unul dintre cele mai mari proiecte din România, un proiect de 70 de milioane de euro, realizat in proporție de 15-20% în Parâng.

Pe de altă parte, Boian este denunțător în dosarul Gala Bute, în cadrul căruia elena Udrea a fost trimisă în judecată. Potrivit propriilor declarații de la dosar, Boian a susținut că ”la data convenită cu Adrian Gărdean, cred că în cursul lunii octombrie 2011, am venit la Bucureşti având asupra mea suma de 600.000 de euro. Banii erau în numerar, în bancnote mari, cred că numai de 500 de euro, pentru a ocupa un volum cât mai mic. M-am întâlnit cu Adrian Gărdean la biroul acestuia, de la Aviaţia Utilitară din Băneasa, iar în prezenţa mea acesta a pus în geantă 300.000 de euro.

De aici, ne-am deplasat împreună, cu maşina mea, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în Piaţa Constituţiei, în apropiere de Palatul Parlamentului. Am ajuns aici în prima parte a zilei, dar nu pot preciza ora. Eu am aşteptat în maşină, iar Adrian Gărdean a intrat cu geanta cu bani în clădirea ministerului, din cât îmi amintesc prin intrarea din faţă, dinspre Piaţa Constituţiei. Adrian Gărdean s-a întors după cel mult o oră, fără geantă şi mi-a spus că a dat-o domnului Gheorghe Nastasia, aşa cum planificasem”, arată patronul Kranz Eurocenter în declarația de la DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.