Prin apariția Legii privind societățile mutuale de asigurări, aprobată de Guvern, persoanele fizice sau companiile, se pot asocia în a se asigura între ei căpătând atât statutul de asigurat cât și cel de asigurator pentru membrii asociați în societatea mutuală. Pentru infiintare sunt suficienți cinci fondatori.

Astfel se vor putea infiinta primele societăți românești de asigurare mutuală cu un număr variabil și nelimitat de membrii ce pot pune banii împreună, prin contribuții fixe sau variabile, pentru a se despăgubi între ei în momentul în care unuia dintre participanți i se întâmplă riscul asigurat, suferă o daună. Eventualele nemulțumiri trecute, fie determinate de faptul ca daunele nu se plătesc cum trebuie, fie că prețul asigurării este prea mare, vor dispărea deoarece membrii au interese comune, se cunosc între ei, vor acționa ca o echipă omogenă, își stabilesc propriile tarife și propriul sistem de despăgubire, fiecare membru contribuind proportional riscului asigurat pentru a se simți asigurat împotriva anumitor riscuri care îl pot afecta pe el, familia, casa, alături de ceilalți membrii.

Piața asigurărilor este a oamenilor care participă la ea prin plata polițelor de asigurare. Prin asigurări mutuale participanții vor căpăta încredere în beneficiile conceptului de asigurare a unor riscuri pe care nu le-ar putea suporta nimeni dacă ar fi singuri si dauna se produce. Asigurările dau curaj inițiativelor oamenilor și companiilor în a-și asuma riscuri pentru a le fi mai bine, să își asigure confortul unei vieți liniștite, sau a unei activități profitabile. Sistemul societăților mutuale ar trebui să pună asigurările la îndemâna românilor și a companiilor românești, corespunzător cu salariile și nevoile lor. Asigurările se întorc cu fața către români, dar și cetățenii vor privi altfel asigurările. Oamenii pot devenii proprii asiguratori in cadrul societăților mutuale ”,  declara Cornel  Coca Constantinescu, inițiatorul proiectului de lege și vicepreședintele sectorului de asigurări din cadrul ASF.

Societățile mutuale desfășoară activitate de asigurare și operațiuni legate direct de această activitate pentru membrii acestora, pe baza principiului mutualității, aceștia având simultan calitatea de asigurați și, colectiv, de asigurător. Salariații unei persoane juridice care devine membră vor putea beneficia si ei de asigurare chiar dacă nu este fiecare membru, dar vor contribui ca la un asigurator. Patrimoniul societății va reprezenta garanția obligațiilor, membrii nefiind ținuți răspunzători de creditori dacă s-ar ajunge într-o situație dificilă financiar.

Pentru desfășurarea activității se constituie anumite fonduri, conform deciziei membrilor, dar pot contracta credite sau chiar emite obligațiuni pentru a se finanța.

Dacă membrii au avut grijă unii de alții, au fost prudenți, hazardul moral a fost minim, daunele plătite au fost puține sau de sume mici, banii rămași ca excedent la sfârșit de an se redistribuie membrilor conform legii.  Normal, acest lucru se va realiza în condițiile în care societățile mutuale îndeplinesc cerințele de solvabilitate și indicatorii de prudență, iar operațiunea nu conduce la nerespectarea acestora sau la posibilitatea deteriorării acestora în viitorul apropiat.

Societățile mutuale își organizează conducerea în mod similar societăților de asigurare pe acțiuni prevăzute în Legea nr. 237/2015. A.S.F. autorizează funcționarea societăților mutuale.

Societățile mutuale pot acționa oriunde in Europa, inclusiv pentru desfășurarea activității în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii. Dacă la un moment se dorește a deveni societate pe acțiuni, societatea mutuală se poate transforma în societate de asigurări.

Putem spune ca se deschid noi orizonturi pentru asigurările din România, fie că ești un grup de oameni interesați, fie că ești o asociație de companii de transport, fie ești un grup de firme dintr-o verticală economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.