Bărbia lui Adrian, şi cămaşa sa pătată de sânge după ce a fost lovit cu sapa în cap de localnic din Corneşti

Incident de-a dreptul incredibil în localitatea turdeană Corneşti: un student în vârstă de 23 de ani, ieşit din casa unui localnic ca să ia taxiul a fost atacat de un sătean furios, înarmat cu o sapă, însoţit de un amic al său, care l-a imobilizat! Acesta, nici mai mult, nici mai puţin, l-a lovit în moalele capului, pe  oaspetele consăteanului său, după care a plecat, împreună cu complicele său, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic! Tânărul a ajuns de urgenţă la spital însă agresorul, luat la bani mărunţi de poliţişti, şi-a motivat fapta zicând că a confundat omul şi dorea să-i crape capul altcuiva!

 

Adrian e un tânăr longilin, în vârstă de 23 de ani, student la Cluj-Napoca şi originar din Turda. Acesta, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a săptămânii trecute, a participat la ziua de naştere a unui prieten, după care, pe la ora 1.00 a chemat un taxi care să-l ducă spre casă. Povesteşte acesta, încă şocat, pe coridoarele I.M.L.Cluj: ”Chemasem taximetrul şi-l aşteptam deja în faţa porţii, în stradă. Brusc, a parcat în faţa noastră duba unui ins, despre care am înţeles mai târziu că locuieşte în sat.  Era însoţit de un alt individ. Avea în mână o sapă şi, în timp ce celălalt m-a imobilizat, din două mişcări, el m-a lovit cu ea direct în cap. După care, imperturbabili, cei doi au părăsit zona! Între timp venise taximetrul şi acesta văzând în ce stare sunt a pornit în goană, spre Spitalul Municipal din Turda, totodată anunţând incidentul, din mers, la numărul de urgenţă 112. Pe drum, înainte de a ajunge la spital ne-am întâlnit şi cu poliţia, care venise în întâmpinarea mea, apoi am ajuns la secţia de urgenţă… Acolo, medicii mi-au acordat primul ajutor şi mi-au cusut rana cu nouă copci. Apoi am aflat că cel care m-a lovit se numeşte Cătălin, iar cel care m-a imobilizat Lucian şi au povestit a doua zi, prin sat, că altul – nu eu – era obiectul agresiunii lor, iar acum insistă prin tot felul de interpuşi să ne împăcăm. Cum să-i iert când i-am implorat să mă asculte şi ei m-au lovit direct? De aceea am să le fac plângere penală, la Poliţia municipiului Turda şi pe deasupra îi pun şi serios la plată! Nu de alta, dar ar fi putut foarte uşor să mă şi omoare din lovitura aceea”! Nu-şi isprăveşte bine vorbele şi tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L.Se încoarce, curând, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat între nouă şi zece zile de îngrijiri medicale. Apoi, salutând politicos, părăseşte în grabă instituţia medicală clujeană…

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„În cazul din localitatea Corneşti, comuna Mihai Viteazu, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Se fac cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor privind comiterea faptei”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.