Institutul Național de Statistică a făcut un sondaj în rândul a aproximativ 8000 de manageri din zone diferite de business.

În urma sondajului s-a constatat că s-a remarcat o tendință de creștere a activității în comerț și o tendință ușoară în industrie, construcții și servicii, stabilitate a numărului de angajați și o creștere ușoară a prețurilor.

În luna august s-a făcut o anchetă de conjunctură, iar în urma acesteia managerii din industria prelucrătoare, preconizează o creștere moderată a  a volumului de producție, soldul conjunctural fiind de +6%.

Pentru fabricarea altor produse din minerale nemetalice se înregistrează o tendința de creștere mai semnificativă unde soldul conjunctural este de +25%.
Prețurile produselor industriale prezintă o creștere moderată în urmatoarele trei luni soldul conjunctural fiind de +7%.

În ceea ce privește numărul de salariați se estimează o stabilitate, soldul conjunctural fiind de +3% pe total industrie prelucratoare.

În domeniul construcții potrivit estimărilor se va înregistra pentru urmatoarele trei luni o creștere moderată a volumului de producție (sold conjunctural +9%). Managerii estimează relativa stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +2%).
în ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere moderată a acestora soldul conjunctural fiind de +8%.

In sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat  o tendință de creștere a activității economice, soldul conjunctural fiind de +18%. Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra o creștere moderată, soldul conjunctural fiind de +14%.
Angajatorii se așteaptă la o creștere moderată a numărului de salariați, soldul conjunctural fiind de +12%.
Pentru urmatoarea perioadă, managerii societaților comerciale estimează creștere a prețurilor de vânzare cu amanuntul , sold conjunctural +18%.

Cererea de servicii va cunoaște creștere moderată în urmatoarele trei luni , sold conjunctural de +11%.
În sectorul de servicii se estimează stabilitate a numărului de salariați, soldul conjunctural fiind de +4%.
Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de stabilitate, sold conjunctural +4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.