Crimă teribilă. Trei studenţi, asasinaţi de o grupare criminală din Mexic – cadavrele, dizolvate în acid

138

Trei studenţi la cinema, daţi dispăruţi de cinci săptămâni, au fost asasinaţi de o grupare criminală, trupurile lor fiind dizolvate în acid, au anunţat luni autorităţile judiciare din statul Jalisco, în vestul Mexicului, relatează AFP şi Reuters. Cei trei studenţi au dispărut în timp ce se întorceau de la o filmare în afara oraşului Guadalajara, în cadrul studiilor la universitate, conform Agerpres.

Daniel Diaz, 20 de ani, Marco Avalos, 20 de ani, şi Salomon Aceves Gastelum, 25 de ani, au fost răpiţi, torturaţi şi apoi executaţi, după care corpurile lor neînsufleţite au fost dizolvate în acid, au transmis luni anchetatorii. „Cadavrele lor au fost dizolvate în acid pentru a nu mai rămâne nicio urmă”, au spus investigatorii. Testele ADN au permis identificarea anumitor resturi umane ca fiind ale lor într-o casă unde săptămâna trecută au fost găsite mai multe butoaie cu acid.

Potrivit unor martori, studenţii ar fi fost răpiţi de un grup de 6-8 bărbaţi, care i-ar fi forţat să urce în maşinile lor. Dispariţia tinerilor a declanşat mai multe manifestaţii în ţară, iar regizorii mexicani celebri Guillermo del Toro şi Alfonso Cuaron, laureaţi cu Oscar, şi-au exprimat sprijinul pentru studenţi. Responsabila cu ancheta, Lizette Torres, a spus că asasinatele au fost comise fără îndoială de cartelul Noua Generaţie din Jalisco, o grupare criminală puternică ce acţionează în regiune. Nu există indicii care să arate că studenţii „ar fi avut vreun fel de legătură cu acest cartel”, a spus ea într-o conferinţă de presă.

Anchetatorii consideră totuşi că un apropiat al victimelor a fost implicat într-un cartel rival şi că studenţii ar fi fost ucişi ca act de răzbunare. Confirmarea morţii lor vine după recenta descoperire a mai multor butoaie de acid într-o locuinţă din Tonala, localitatea unde studenţii au mers să filmeze. Procurorul statului, Raul Sanchez, a declarat că două persoane au fost arestate până acum în cadrul anchetei. Peste 33.000 de persoane sunt date dispărute în Mexic, iar cazurile de dispariţie sunt rar rezolvate, într-o ţară în care peste 90% din crime rămân nepedepsite. În 2014, dispariţia a 43 de elevi de la o şcoală din Ayotzinapa, în statul Guerrero (sud), a declanşat un val de manifestaţii în Mexic şi a atras numeroase critici în străinătate împotriva autorităţilor mexicane.

LĂSAȚI UN MESAJ