Un conducător cu totul atipic
O vizită făcută în clădirea Curţii de Apel Cluj, celor de la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice, reprezintă întotdeauna un prilej de senzaţii cu totul speciale, în special după o discuţie prelungită cu şeful acesteia, Sorin Alămoreanu, un personaj atipic pentru vremurile noastre. Care, în loc să fie o persoană cu purtări oarecum cazone, aşa cum întâlnim astăzi, din ce în ce mai des, astfel de şefi de instituţii – Alămoreanu are mai degrabă aerul unui profesor distrat sau al unui savant bonom. Desigur,
aceste elemente subliniază o personalitate puternică – iar privirile şi simpatia de care se bucură din partea subalternilor şi colegilor îmi demonstrează că simţurile nu mă înşeală. Şi, dată fiind complexitatea şi importanţa cazurilor pe care Alămoreanu e desemnat să le soluţioneze, elementele respective confirmă o excepţie – dar care ar trebui
să fie ceva normal – aceea că până la urmă în “straturile superioare ale atmosferei” tot specialiştii pursânge ar trebui să fie cei care dictează. Şeful laboratorului îmi întăreşte, încă
de la începutul discuţiei noastre această impresie, atunci când îmi vorbeşte, cu faţa radiind, despre activitatea laboratorului:
“Dacă eu sunt absolvent de Drept, colegii mei au specializări în domenii, aparent, paradoxale: mecanică, fizică sau chimie iar experţii noştri sunt în principal ingineri, electronişti auto, chimişti. Totuşi, ei au realizat ca au nevoie de cunoştinţe juridice, fiindcă nu se poate funcţiona într-un mediu juridic fără să-i cunoşti principiile de funcţionare. Iar cu aparatura extrem de scumpă, pe care o deţinem, doar utilizarea ei corectă presupune o formare profesională adecvată: de pildă, identificăm modificări de documente – de la suprafeţe de teren până la preţuri – dar şi autentificări ale unor înregistrări audio sau video, şi atâtea altele, despre care vom mai vorbi pe parcurs.
”Dar, înainte de a trece la lucruri mai “lumeşti”, Sorin Alămoreanu subli-niază încă un lucru demn de a fi reţinut: trebuie amintit un şir de corifei în domeniu, care au condus, începând cu anul 1960, instituţia: dr. Ladislau Mocsy – teoretician şi practician de marcă, Laurenţiu Boboş – unul dintre primii autori ai unor studii asupra copiatoarelor sau Lucia Marina, reputată specialistă în identificarea grafică. “Mai doresc să precizez, înainte de a intra puţin în universul cerce-tărilor noastre: noi aparţinem Ministerului Justiţiei, deşi lumea ne confundă cu poliţiştii. Cu ei colaborăm foarte bine, ne completăm reciproc – fiindcă asemeni nouă, au şi ei specialiştii lor, cu atribuţiile bine definite de lege – dar noi suntem axaţi mai mult pe partea de laborator.”
Dovezi de crime, delaţiuni, tâlhării, violenţe homosexuale
Ne ridicăm de lângă biroul său şi ieşim în coridorul instituţie, acolo unde, într-un dulăpior, cu vitrină, se află mica galerie cu „trofee” colecţionate în cei 55 de ani de funcţionare a laboratorului: obiecte care au devenit instrumente ale unor crime, diverse mulaje ale unor tălpi, încălţări, cranii originale sau impresiuni de dantură prelevate de la diverşi suspecţi ai unor fapte de agresiune.
„De pildă mulajul acesta a fost utilizat spre a se identifica pe baza specificului muşcăturii autorul unei crime din anii `60 -`70, comisă în mediul homosexual clujean”, declară Alămoreanu, luând în mână obiectul respectiv. Brusc, izbucneşte în râs, observând o bucată, lăcuită, de lemn, pe care este inscripţionat un text: “Acesta este un <bilet> cu conţinut calomnios, scris – tot prin anii `60 – de către fostul iubit al unei tinere care s-a căsătorit cu un alt flăcău din sat şi pe care l-a aruncat în toiul nunţii, peste gard, în curtea miresei, încercând s-o compromită, definitiv, pe aceasta.” Îmi permite apoi să fac o fotografie obiectului, după care îmi descifrează conţinutul, scris în mod evident de un semianalfabet.
Textul sună astfel: „Pocăiţi spirţi din (aici urmează denumirea satului) să ţineţi ceva sclujbe pă sora vost`, pă Fila, că or puşcat Florian în zâlele trecuche pă dăn jos dă Buricu` o puşcat”. După ce se mai distrează puţin de mesajul de pe buturugă, Alămoreanu adaugă: “Nici nu ştii cât de amuzantă poate fi această meserie într-un anume sens, pentru că pune la dispoziţie tot ce poate fi mai ciudat în comportamentul oamenilor, care cred că se pot ascunde sub scrisorile anonime. Un coleg de-al meu a avut de rezolvat o cauză în care scrisoarea anonimă – scrisă, evident de o persoană cu puţină pregătire şcolară, sau cum spunem noi, care „practică rar sportul scrisului”, era însoţită de un desen extrem de complex, ilustrând în mintea lui tot felul de activităţi pornografice, pe care le-ar fi desfăşurat – cu femei dar şi cu bărbaţi – una din notabilităţile unui sat de lângă Cluj, destul de recent.
Însă cel care desena – un adversar de-al calomniatului, care dorea să-i ia locul în fruntea satului – s-a folosit de propriul scris, aşa că a putut fi uşor identificat.” Tot aşa, scoate un “buzdugan” de lemn, de fapt o rădăcină noduroasă, care a constituit arma unei crime produse într-un sat clujean, prin anii 60, concluzia criminaliştilor, pe baza analizelor de laborator răsturnând toate bănuielile iniţiale ale anchetatorilor: “Atunci, o femeie a fost găsită, moartă, în pădure. Iniţial s-a crezut că a alunecat şi s-a lovit la cap, dar aşchii din rădăcina respectivă au fost găsite în păr, schimbând radical situaţia. Procuratura a reluat cercetarea şi a identificat în apropiere făptaşul – un bolnav psihic cu care victima avusese numeroase conflicte în trecut.
Într-o altă cauză s-a făcut o cercetare – ca de obicei, foarte serioasă – primită cu reticenţă şi apoi, ca pe o mare surpriză. Astfel, prin interpretarea criminalistică şi fenomenologică am putut descrie modul de acţiune al făptuitorului, direcţia şi succesiunea loviturilor aplicate victimei, inclusiv drumul acestuia prin grădina femeii, precum şi ce-a făcut după ce-a comis crima. Până la acel moment infractorul a fost foarte sigur pe el, dar după ce i s-a prezentat şirul evenimentelor, aşa cum l-am descris noi, împreună cu colegii poliţişti, reacţia lui finală a fost următoarea: <Cine s-a uitat pe geam şi m-a văzut?>” Şi, la fel a fost analiza – făcută de către Alămoreanu, împreună cu colegul Alexandru Mario Pop – a unei urme lăsate la locul unei deja celebre crime din Braşov, constând in uciderea a două farmaciste: “Am făcut o identificare – în realitate o excludere a mulajului tălpii unui pantof, care ar fi creat o urmă la faţa locului, în cazul acelui omor deosebit de grav.
Identificarea noastră a fost primită cu suspiciune, dar examinarea făcută şi de către alţi experţi a confirmat concluzia noastră, iar suspectul principal a fost pus în libertate…”
Uluitoarea aventură a kossonilor dacici
O adevărată aventură s-a dovedit pentru Alămoreanu şi lucrul cu echipa de specialişti, ce include procurori, arheologi, experţi numismaţi români şi străini, pe cei de la Institutul Naţional de Criminalistică al I.G.P.R, ca şi de la Institutul de Fizică – Atomică din Băneasa ce au colaborat la stabilirea provenienţei aurului şi matriţelor utilizate în “baterea” kossonilor găsiţi în zona cetăţii dacice Sarmizegetusa. “O parte a monedelor se pare că ar fi fost produse din ordinul lui Brutus, după uciderea lui Iulius Caesar şi fuga lui în Grecia. Acesta ceruse, din Grecia, ajutor lui Kosson (Kotison), regele Daciei, cerându-i sprijin militar. Kossoni bătuţi în Elada ar fi însemnat plata ostaşilor pe care urma să-i angajeze. Între timp, Brutus a fost iertat şi acesta s-a întors la Roma, iar proiectul a căzut. Însă monedele – unele monende sunt artefacte similare bătute lucrate mai grosolan şi dintr-un aur inferior celui din Imperiu – au rămas în Dacia, ca bun de tezaurizare, nemaifiind scoase în circulaţie.”Sorin Alămoreanu arată, de asemenea – referindu-se la acest caz – că analizele complexe, pe loturi de monede recuperate din diferite părţi ale Europei au permis să se stabilească, de către organele judiciare, zona probabilă de provenienţă a lor, pe baza analizei urmelor de sol şi a elementelor de traseologie.
“La fel a fost şi cu examinarea unei monede, unică în Europa, după o colaborare cu profesorul Cristian Găzdac de la Universitatea <Babeş-Bolyai>, punând în evidenţă un fals ce data de 2.000 de ani. Astfel, pe o monedă falsificată am putut pune în evidenţă o porţiune din amprenta lăsată de falsificator când a scos o monedă din matriţă, iar o parte din crestele papilare ( „amprenta” lui) s-a imprimat pe materialul fierbinte.”
Vorbind de monede, expertul Alămoreanu îşi aminteşte amuzat despre unele bancnote falsificate. Şi-mi relatează, râzând, o altă istorioară, tristă-hazlie: “Prin anii 90 ne-au fost aduse spre examinare nişte bancnote false… Erau de fapt nişte simple copii Xerox, făcute în alb-negru, ale unor bancnote străine, colorate rudimentar cu creioane colorate, pe care persoane naive le-au cumpărat de la necunoscuţi, pe piaţa de vechituri a Clujului. Oamenii au putut fi păcăliţi, culmea, cu astfel de însăilări, dovadă a nivelului de atunci…” Plin de pasiune, profesorul schimbă mereu planurile povestirii, trecând cu o viteză ameţitoare de la o temă la alta. Îmi povesteşte cum a fost descoperit un presupus Grigorescu, aflat de peste un secol între tablourile preţioase ale unei familii. După o analiză de laborator a lucrării şi identificarea – într-un substrat de vopsea – a fost evidenţiată menţiunea estompată de timp, făcută, în 1903 cu un creion, chiar de către presupusul falsificator, probabil fost elev al maestrului: “copie după Grigorescu”. Apoi menţionează cum a realizat expertizele în cauza Revoluţiei din 1989, privind identificarea tuburilor, ale urmelor proiectilelor lăsate pe hainele victimelor – de la Cluj şi pănă la Sibiu sau Oraviţa – pe atunci laboratorul având 17 judeţe pe raza sa de competenţă. Revenind la prezent îmi spune simplu “Nu ne <plictisim> nici acum…
Am examinat, de curând inclusiv urmele produse de autovehicule, în diverse tentative de omor, dar am reuşit să demonstrăm prin analiză criminalistică încercări de fraudă la asigurări, cu aşa-zise accidente auto, dar şi numeroase expertize ale unor documente suspecte. Am lucrat cu colegii mei şi am evidenţiat falsuri de acte afirmate a fi vechi şi care ar fi condus la <reconstutirea> unor drepturi de proprietate ale unor falşi moştenitori peste păduri, păşuni, case de patrimoniu, etc.. ”, mai declară el.
Între Dumnezeu şi gunoieri…
Minutele au trecut pe neobservate şi simţim, amândoi, că e momentul să încheiem… Dar, înainte să punem punct întâlnirii noastre, Sorin Alămoreanu mai menţionează câteva lucruri: “Suntem invitaţi la numeroase conferinţe internaţionale şi avem relaţii cu experţi celebri din întreaga lume – şi-n plus noi organizăm, anual, la Cluj Conferinţa Internaţională de Criminalistică, ajunsă deja la a XX-a ediţie. Numai la ultima noastră manifestare au participat, printre mulţi alţii, trei experţi grafici, cei mai importanţi, de altfel, din Italia.
De asemenea, avem colaborări cu centre de cercetări şi universităţi din Polonia şi Germania, unde am şi fost, personal, în câteva rânduri. Nici colegii mei nu sunt cu nimic mai prejos: de pilă, Bogdan Boboş este unul dintre principalii autori ai unui <Ghid de bune practici în expertiza accidentelor de trafic auto>, realizat de Reţeaua Europeană a Institutelor de Criminalistică, ghid ce va constitui un îndrumar aproape obligatoriu pentru toţi specialiştii din domeniu.” Apoi, încheie, cu o sinceritate debordantă, pe care i-o ştiam, de altfel: “Lumea ne vede ca pe nişte personaje de serial. Dar noi spunem că suntem undeva între Dumnezeu şi gunoieri. Unii ne privesc exact ca pe nişte Dumnezei – expertizele noastre ajută să îşi obţină libertatea, averea, renumele, etc., când noi, de fapt suntem obligaţi să ne confruntăm cu toate lucrurile urâte, cu < gunoaiele> acestei lumi. Să nu-şi închipuie cineva că noi facem ce vrem. Avem nişte standarde ştiinţifice şi de calitate, de la care nu putem face rabat, iar examenele periodice, de verificare profesională, nu ne iartă nici pe noi…”.
