Inițial, pe 4 octombrie, Judecătoria Sectorului 4 a fost de acord ca Borcea să fie eliberat condiționat, însă DNA a făcut contestație, admisă luni de Tribunalul Ilfov. Decizia este definitivă.

Borcea are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare condiționată în aprilie 2018.

„În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b) C.p.p raportat la art.587 alin.1,2 și 3 C.p.p, admite contestația formulată în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție. Desființează sentința penală nr. 2445 din 04.10.2017 dată de Judecătoria Sectorului 4 București în soluționarea dosarului penal nr. 23322/4/2017 și pe fond, rejudecând, respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului Borcea Cristian, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Jilava ca nefondată. Fixează termen de reiterare la 23.04.2018”, se arată în hotărârea tribunalului.

În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alți șapte reprezentanți ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.

Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind „spălați” prin intermediul unor firme off-shore, potrivit agerpres.ro

1 COMENTARIU

  1. Au greșit judecătorii,analfabetul corupt pana-n măduva oaselor trebuia eliberat. Păi,mafiotul Giovanni nu a scăpat fără să returneze un leu,pardon un mil.euro?! Judecătorul corect,profesionist care-l tine unde-i este locul pe butelie trebuie sancționat…cum își permit unii sa fie corecți?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.