După multiplele discuții la nivel național cu privire la arestarea lui Dan Șova, colegii săi din Parlament își dau drumul la gură și anunță posibile soluții pentru acceptarea solicitării de arestare a DNA.  

Decizia în cazul Şova, de respingerea a solicitării DNA de reţinere şi arestare, a fost publicată în Monitorul Oficial, iar liberalii au şi contestat-o la Curtea Constituţională. Conform Știri pe surse, Senatorul PNL Cristian Bodea, chestor al Senatului şi membru în Comisia juridică, afirmă că acest caz are un singur deznodământ posibil: încuviinţarea arestării senatorului Dan Şova. Mai mult, Şova ar putea să-l tragă după el şi pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

De asemena liberalii îl consideră pe Călin Popescu Tăriceanu, actualul președinte al Senatului ca fiind un om compromis ce lucrează în favoarea și la ordinele primului ministru, Victor Viorel Ponta.

„Tăriceanu a ajuns ţap ispăşitor pentru Victor Ponta. O evoluţie superbă. PSD încearcă cu orice preţ să-l protejeze pe Dan Şova. Unu: este prietenul lui Victor Ponta. Doi: există riscul ca dacă acest om ajunge în închisoare să spună şi despre tablourile prietenului lui. Apare o întrebare firească: De ce nu l-au apărat şi pe Vâlcov? Pentru că nu era destul de prieten cu Victor Ponta sau pentru că nu deţinea atâtea secrete despre Victor Ponta? Atrag încă o dată domnului Tăriceanu atenţia ca nu cumva să se termine acest film şi cu arestarea dumnealui. Ar fi păcat, pentru că a însemnat ceva pentru PNL, şi chiar a deraiat puţin, noi tot îi vrem binele…Oricâte hotărâri de acoperire a şmenului din 25 martie vor da cei de la PSD cu mâna domnului Tăriceanu, noi le vom contesta şi vor fi respinse. Pentru că ele pur şi simplu încalcă legea fundamentală. Curtea le-a arătat că nu se pot ascunde după o cutumă care le permitea să nu dea hotărâri de respingere. Le-a căzut toată strategia şi acum încearcă să acopere gunoiul cu preşul. Nu au nicio şansă. Un nou vot la Dan Şova se termina cu încuviinţarea arestării lui, pentru că şi cei din PSD vor să scape de el”, a declarat Bodea.

Reamintim că aproape toți parlamentarii clujeni au votat în ședință în favoarea aprobării cererii de arestare a senatorului Dan Șova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.