Cristina Tarcea a fost trimisă în judecată disciplinară de Inspecția Judiciară

91
Inspecţia Judiciară a dispus trimiterea în judecată disciplinară a preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Cristina Tarcea pentru încălcarea noii Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în legatură cu modalitatea de constiuire a Completelor de 5 judecatori ale ICCJ.

Acţiunea disciplinară este întocmită de inspectorii judiciari Liliana Sănduţa Poelnica şi Adriana Elena Andronic de la Direcţia Inspecţia judiciară pentru judecători, care a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii la finalul lunii decembrie 2018.

Inspectorii cer acţiunea disciplinară faţă de judecătoarea Cristina Tarcea pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. f) şi o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Iată pasajele principale din Rezoluţia Inspecţiei Judiciare:

„Judecator Simona Nenita, care a relatat ca dupa aparitia Legii nr. 207/2018, nu s-au discutat oficial la nivel de sectie, instanta sau colegiu de conducere modificarile aduse prin acest act normativ, dar ca a avut discutii cu cativa colegi judecatori, ca o problema de drept, despre cum sunt vazute noile modificari si cu privire la completul de 5 judecatori, fata de reglementarile anterioare, respectv Legea nr. 304/2004, constatand ca exista modificari pentru ca la art. 23 din Legea nr. 207/2018, respectiv 2 aliniate in plus fata de reglementarea anterioara, in sensul ca la alin. 6 se prevede expres situatia in care completul va fi prezitat prin rotatie de catre un judecator, atunci cand presedintele sau vicepresedintele nu sunt desemnati prin tragere la sorti. (…)

In sedinta de colegiu din data de 4 septembrie, cu privire la completul de 5 judecatori, doamna judecator si-a exprimat punctul de vedere, in sensul ca presedintele/vicepresedintii/presedintele de sectie, nu pot participa in complet decat daca sunt trasi la sorti, raportat la prevederile art. 32 alin. 5 si ca dispozitiile ce tin de compunerea completului de judecata sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute. (…)

Argumentele sale au fost sustinute si de doamna Corina Corbu, presedintele Sectiei de contencios, care a precizat ca si in sectia dumneai sunt judecatori care impartasesc aceeasi opinie. (…)

In sedinta din 4 septembrie 2018, spre deosebire de toti ceilalti participanti la aceasta, doamnele judecator Simona Nenita si Corina Corbu (aceasta avand calitatea de invitat la lucrarile colegiului) au sustinut ca in cadrul Sectiilor din care fac parte exista judecatori care apreciaza ca fiind necesara imediata aplicare a noilor dispozitii legale privind tragerea la sorti a tuturor membrilor completurilor de 5 judecatori. Anterior sustinerii acestui punct de vedere, astfel cum rezulta din inregistrarea audio a sedintei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a subliniat in mai multe randuri ca in calitatea pe care o are, interpreteaza sintagma ‘la inceputul fiecarui an’ in sensul ca tragerea la sorti trebuie sa aiba loc la inceputul anului 2019 si a precizat ca nici nu ar fi trebuit sa ii intrebe pe membrii colegiului de conducere cu privire la argumentarea juridica a obligatiei de constituire a completurilor, cate vreme aceasta revine presedintelui sau vicepresedintilor instantei.”

„Din probele administrate, rezulta ca anterior primei sedinte a colegiului de conducere, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a discutat despre modificarile aduse prin Legea nr. 207/2018, numai cu magistratii asistenti Adina Vlasceanu si Aneta Ionescu, la una dintre aceste discutii participand si doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Mai mult, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desi in cursul cercetarii prealabile, a sustinut ca ar fi rezolvat problema compunerii completurilor de 2 judecatori pentru solutionarea contestatiilor prevazute la art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 modificat prin Legea nr. 207/2018, inca din data de 23 iulie 2018, in nici una dintre notele de relatii comunicate in cursul verificarilor prealabile nu a facut vreo referire la acest aspect.”.

Sursa: luju.ro

LĂSAȚI UN MESAJ