S-a aflat că la mai multe sedii PSD, inclusiv la cel de pe Kiseleff, s-au dat jos atât fotografiile lui Ion Iliescu, cât și cele ale lui Victor Ponta, care, totuși, este încă premierul României. Se spune, însă, că Liviu Dragnea ar fi cerut să fie repuse la loc. Lui Iliescu i se reproșează că actualul statut penal prin care este considerat vinovat de mineriada din iunie, în 1990, este incompatibil cu prezența lui pe pereții sediului de partid, iar Victor Ponta este în mâinile justiției, acuzat de fapte suficient de grave. Primul a fost de trei ori președintele țării, prima victorie a obținut-o cu un scor neverosimil de mare, dar procentul a fost real, iar al doilea personaj ocupă în continuare funcția de șef al Executivului guvernamental. Sunt și am rămas adeptul prezumției de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe penale de condamnare definitivă, dar, oricum, este o situație inedită să ai un fost președinte și un actual premier, puși sub învinuire, ultimul chiar trimis în judecată. Spre deosebire de alții, nu consider un capăt de țară că un polițist dintr-o coloană oficială s-a accidentat, dar a cere demisia pentru că a întârziat să dea explicații mi se pare exagerat. În consecință, dacă Oprea rămâne prim-ministru, nu mi se pare o tragedie, chiar dacă Iohannis i-a cerut demisia. Apropo, despre cererile similare făcute de Gorghiu și Blaga, de a demisiona, dacă Oprea ar fi votat moțiunea de cenzură, PNL-ul ar fi spus că a fost ghinionul victimei pentru că a dat peste o groapă nesemnalizată și se mărginea să transmită condoleanțe membrilor familiei. Singurii pe care îi accept în revolta lor sunt motocicliștii, dar mulți dintre ei păcătuiesc prin temeritate și imprudență în traficul urban. Mai am un amendament: dacă Oprea va fi trimis în judecată, situația se schimbă.
Cu adevărat, situația țării nu este prea bună. Organismele internaționale ne avertizează că nu facem investiții suficiente, cheltuim multe pentru salarii și pensii fără a avea încasări suficiente, și ne mai spun că în 2016 deficitul bugetar se va accentua. Din această cauză, atunci când mai apare și câte o veste bună, cum este cazul comunicatului că avem un surplus de gaz metan, sau că sunt rezerve considerabile de gaz și petrol în Marea Neagră, nici nu le băgăm în seamă, și este păcat că vedem lumea dintr-o singură perspectivă. Aceasta se întâmplă și deoarece oamenilor le place să se lamenteze permanent. Din păcate, noi, românii, cu actualii guvernanți, clasa politică fiind depășită și cu o situație externă îngrijorătoare, inclusiv cu ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, avea motive suficiente să fim neliniștiți și preocupați de viitorul apropiat.
Deranjează și limbajul folosit de oamenii politici, ceea ce demonstrează, în plus, și precaritatea lor intelectuală. Să spui că președintele țării pleacă la Bruxelles ”ca surda-n horă” mi se pare degradant pentru cine folosește astfel de exprimări și nu cred că aprecierile de care se bucură Victor Ponta la Sofia și Belgrad sunt mai importante decât considerațiile pe care le au marile cancelarii occidentale, adică acelea de la Washington, Berlin și Bruxelles, cu privire la șeful statului român. Din fericire, în ultima vreme climatul între cele două palate s-a mai ameliorat.
Suntem un popor repezit, fără simțul măsurii. După al Doilea Război Mondial, până în 1947, când mai exista un pic de libertate a culturii, a apărut în limba română ”O lume de câștigat” al americanului Upton Sinclair. Eroul principal este Lanny Budd, oficial traducător al americanilor la Conferința de Pace de la Paris. În realitate, era ofițer de informații al marelui stat de peste ocean. În carte relatează că la conferință a fost discutată mult problema fruntariilor țării noastre. Aveam probleme cu ungurii pentru Transilvania și nu ne înțelegeam cu sârbii cât din Banat să revină României. Apropo de sârbi, aceștia ne iubesc și acum deosebit de mult, îndeosebi pe românii de pe Valea Timocului. Oficialul American spune că poziția delegaților români, în cea mai mare parte, era una justificată, dar modul iritat și crispat în care se exprimau nu ajutau cu nimic poziția României și nici nu-i convingea pe marii actanți politici despre justețea cauzei noastre.
Nu știu dacă la Guvern se citește Gazeta de Cluj, așa că opiniile pe care le exprim nu cred că influențează cu ceva conduita politică românească, dar mă simt obligat să-mi expun convingerile. Revenind la limbajul ziariștilor și politicienilor, consider că orice critică, cât ar fi de severă, se poate expune civilizat și în termeni decenți. În felul acesta, critica devine mai convingătoare.
În altă ordine de idei, cât privește șansele Mișcării Populare de a căpăta un contur distinct în viitoarele alegeri, într-un alt articol.
Adrian Man
30.10.2015
P.S.:
Erată: În articolul precedent s-a scris eronat Iunkers în loc de Junkers și Anghela în loc de Angela. Îmi cer scuze față de redacție și cititori.
