Cum a fost distrus în instanță un dosar cu implicații majore pentru România: prejudiciu de peste 60.000.000 de euro

226

În anul 2012, procurorii DIICOT anunțau declanșarea cercetărilor într-un dosar extrem de important, ”Dosarul Rompetrol”, care viza doi foști miniștri, Adriean Videanu și Varujan Vosganian, dar și unul dintre cei mai bogați români, Ioan Neculaie.

Trimis pe masa judecătorilor după 5 ani de anchetă, dosarul a fost practic anulat de magistratul de cameră preliminară (judecătorul care verifică legalitatea administrării probelor înainte să înceapă procesul pe fond) de la Înalta Curte, Ioana Alina Ilie, care a constatat greşeli incredibile ale procurorilor. Acum, judecătoarea – care a hotărât restituirea cazului la parchet pentru refacerea anchetei şi a rechizitoriului – şi-a motivat decizia, informează România Curată.

Dosarul a fost instrumentat timp de 4 ani de procurorul Gheorghe Şpaiuc, între 2012 şi 2016. El s-a retras după ce noul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a constatat că făcuse ancheta varză. Una dintre greşelile incredibile ale procurorului Şpaiuc a fost că a cerut mandat de supraveghere tehnică (MST) de la Tribunal pentru a obţine date financiar-contabile de la firme şi instituţii de stat, deşi până şi studenţii de anul I de la Drept ştiu că – dacă în ancheta e vizat şi un fost ministru, aşa cum era Adriean Videanu – trebuie cerut de la Înalta Curte. În 2014, când procurorul Şpaiuc a făcut această eroare monumentală – ce a condus la anularea expertizei, prin care a fost stabilit prejudiciul uriaş – şefa DIICOT era Alina Bica.

În context trebuie spus că DNA are în lucru un dosar în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica este bănuită că ar fi acceptat promisiunea lui Ioan Niculaie – făcută prin intermediul actualului şef al PSD, Liviu Dragnea – de a primi mită 3.500.000 de euro ca să tergiverseze dosarul Romgaz până la prescriere. Interesant e şi că unul dintre avocaţii lui Videanu este fostul procuror Şerban Alexandru, fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) în 2007, pe când procurorul Gheorghe Şpaiuc era director adjunct ANP, numit de controversatul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ