Biblioteca Județeană Octavian Goga este o instituție subordonată Consiliului Județean Cluj. Astfel că principalele surse de venit ale bibliotecii provin din bugetul plătitorilor de taxe ai județului. Gazeta de Cluj a cerut Bibliotecii Județene Octavian Goga, contractele încheiate sau în curs de desfășurare din perioada 2012, până în prezent. Astfel am depistat din totalul de 98 de contracte prezentate cele mai importante și mai cu cântec.

 

Public, Biblioteca Județeană Cluj a declarat că dorește să devină în următorii ani un centru cultural, informaţional şi recreativ foarte important în viaţa comunităţii, ”astfel încât în anul 2020 să atragem cca. 40.000 de clujeni să devină utilizatori fideli ai bibliotecii. De asemenea, misiunea acestea este una deloc ușoară. Oferirea gratuită a accesului la resurse, prin achiziţia de cărţi şi alte tipuri de documente relevante, organizarea şi punerea la dispoziţia publicului a întregii colecţii de documente, informarea promptă prin servicii specializate este parte din misiunea bibliotecii. Prin programele culturale şi educative organizate ne propunem să contribuim la progresul comunităţii clujene”.

În ceea ce privește scopul acestei instituții, Biblioteca dorește să contribuie la creşterea prosperităţii spirituale şi materiale a membrilor comunităţii locale, prin crearea şi promovarea accesului la o vastă arie de idei şi informaţii, prin asistenţa de specialitate oferită, prin promovarea interesului pentru lectură şi învăţare pe tot parcursul vieţii.

 

Pe ce se cheltuiește bugetul Bibliotecii Județene Octavian Goga

Pe durata anului 2014, Biblioteca a încheiat un contract cu firma ASCENSO SRL pentru servicii de întreținere, revizie și reparare. Având în vedere că aceste verificări se fac de maxim două ori pe ani, deoarece au  un  termen de garanție de minim 6 luni, maxim 2 ani, suspect este faptul că ACENSO a încasat de la Biblioteca Județeană Cluj (BJC), suma de 17627,86 de lei cu TVA. La modalitatea de atribuire a contractului firmei ASCENSO se precizează că este vorba de o  achiziție directă, conform art. 19 OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de servicii, actualizate.

 

Instituțiile subordonate CJC se jecmănesc între ele

În ciuda faptului că unei instituții subordonate Consiliului Județean îi revine o felie din bugetul Clujului, orice altă instituție ce colaborează cu prima nu este scutită de cheltuieli. Spre exemplu, atât BCJ, cât și Redacția Tribuna, sunt instituții subordonate CJC. În măsura în care Biblioteca are nevoie de publicațiile Tribuna pentru a le arhiva, aceasta este nevoită să plătească un abonament Redacției Tribuna pe întreaga durată activității revistei. În mod normal, Redacția Tribuna ar trebui să ofere gratuit un număr din fiecare ediție, bibliotecii. Revista Tribuna este o publicație culturală bilunară, editată sub egida Consiliului Județean Cluj. În vreme ce un cetățean poate cumpăra cu 4 lei o ediție, la un calcul total pe  an, fără a avea o reducere de abonament.

 

Fostul Arhitect Șef al Consiliului Județean Cluj, abonatul constant la banii bibliotecii

În ultimii doi ani, firma fostului arhitect șef al CJC apare în mai multe contracte de renovare. Radu Călin Spânu a început colaborarea cu Consiliul Județean în 1992 și până în 2003 a fost director arhitect. După această perioadă, până în 2008 a avut funcția de arhitect șef. El este de asemenea proiectantul clădirii Bibliotecii Județene, mai exact apare în documente ca proiectant al acesteia în anul 1994. În prezent deține firma SC TRIARH SRL și a efectuat toate lucrările de renovare și restaurare pentru această clădire. Prin aceasta se poate spune că deși nu mai lucrează pentru CJC, firma sa, TRIARH SRL este abonată la banii publici, deoarece a reînceput colaborarea cu BJC în anul 2013, încasând bani pe diferite contracte de renovare a exteriorului clădirii.

„Domnul arhitect Radu Călin ne-a făcut proiectul pentru fațada Bibliotecii. Inițial am vrut să începem un proiect pentru reparații la fațada clădirii, iar după mai multe ședințe, specialiștii ne-au recomandat să vorbim cu persoana care a proiectat cu  această clădire, deoarece are un caiet de sarcini și soluția tehnică pentru  fațada clădirii. Acea persoană este Radu Călin Spânu”, a declarat directoarea adjunctă a BJC, Letiția Popa.

 

JOHANES QUALITAT SRL, preferata conducerii bibliotecii. Mobilier în valoare de 17300 de lei cu TVA

Biblioteca Județeană a cheltuit 17300 de lei pe mobilier în luna decembrie a anului trecut. Firma cu care a încheiat contractul este Johanes Qualitat SRL și este preferata conducerii când vine vorba de achiziții de mobilier. Aceasta câștigă contracte din bani publici fără a participa la licitații, ci prin achiziție directă. La finalul anului 2013, tot în luna decembrie, Johanes Qualitat a mai încasat încă 3000 de lei de la BJC pentru proiecție și execuție mobilier de bibliotecă. În  aprilie 2014 aceeași firmă a mai primit 13183 de lei de la BJC pentru același tip de prestare  de servicii, proiectare și execuție mobilieră. În total, în doi ani de zile, BJC a achiziționat exclusiv mobilă de la Johannes Qualitat în valoare de 33483 de lei, aproximativ 7500 de euro. Întrebată despre contractul cu  această firma, directoarea adjunctă a BJC, Letiția Popa a explicat: „Această firmă e favorita noastră deoarece produce mobilierul de care avem nevoie, iar având în vedere că am pornit la drum cu  ei, nu  ar avea rost să contractăm pe altcineva. Această firma vine și  ne proiectează acest mobilier și face măsurile necesare. Am mai avut  oferte de la  alte firme și la un moment dat am cumpărat și de la alții, dar nu se potriveau pentru spațiile noastre”.

 

Paza trece primejdia rea sau te protejează pe bani mulți

Cheltuiala mare a BJC se face cu firma de securitate. Biblioteca a plătit, în 2014,  firmei Total Security SA 85.302,38 de lei pentru servicii de pază și protecție a bunurilor instituției. Această firmă, pe baza contractului, a asigurat monitorizarea clădirii sub prețul de 4.374,72 de lei. În vreme ce Consiliul Județean  este suveranul firmei Pază și Protecție, Total Security a obținut contractul fără a câștiga o licitație.

Este suspectă alegerea conducerii BJC, deoarece corect și normal ar fi fost ca aceștia să colaboreze cu firma subordonată CJC, Pază și Protecție, fiindcă aceasta se îndreaptă spre faliment. Decizii de acest gen ne fac să ne întrebăm de ce mai multe instituții subordonate CJC nu pot colabora sau să se ajute între ele. De pierdut nu ar avea nimic, ci doar de câștigat. Societatea de Pază și Protecție, deținută de CJ, se apropie de moarte financiară, după ce a fost suptă de bani, pierzându-și toate contractele. Iar Biblioteca Județeană Octavian Goga aruncă banii pe fereastră la privați, fără a întinde o mână surioarei de buget, Pază și Protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.