La Bistriţa, maşinile parcate neregulamentar sunt ridicate de o firmă privată pe bani frumoşi. Însă din această sumă municipalitatea primeşte doar 3%. Reprezentanţii Primăriei insistă însă că scopul nu era de a aduce bani la buget, ci de a descuraja parcarea maşinilor pe trotuare şi spaţii verzi în centrul oraşului. Cu toate acestea, exista alternativa cumpărării unui utilaj direct de către primărie, iar firma Dumcor SRL, cea care asigură serviciul de ridicare a autovehiculelor, ridică mai multe semne de întrebare.

Primăria municipiului Bistriţa şi-a propus anul trecut să rezolve problema parcărilor din centrul oraşului. Soluţia găsită de administraţia locală a fost blocarea roţilor autovehiculelor parcate ilegal de către Poliţia Comunitară, în colaborare cu Poliţia Rutieră. Cu toate acestea, numărul maşinilor parcate ilegal nu s-a redus, în absenţa unui număr de parcări corespunzător numărului de maşini din oraş. Următorul pas făcut de Primărie pentru decongestionarea zonei centrale a oraşului a fost contractarea unei firme care să ridice maşinile parcate neregulamentar. Însă contractul cu această firmă ridică mai multe semne de întrebare.
Angajaţii Consiliului Judeţean se află printre cei ale căror maşini sunt amendate cel mai des, iar uneori chiar ridicate. În zona în care acţionează Poliţia Comunitară, alături de Poliţia Rutieră şi Dumcor, sunt foarte puţine locuri de parcare raportate la numărul de persoane care lucrează în zonă, la Consiliul Judeţean, Prefectură sau o sucursală BCR. Acesta este doar unul dintre locurile din care maşinile parcate neregulamentar de nevoie dispar în parcul societăţii Dumcor SRL.
Din taxa de deblocare şi amenzi municipalitatea mai adună ceva bani la buget, însă din încasările de pe urma ridicării autovehiculelor primeşte doar trei procente. Municipalitatea încasează în urma ridicării unei maşini doar 9 lei din cei 300.
Firma Dumcor SRL a omului de afaceri Roşu Corneliu are  ca obiect principal de activitate cea de  agenţie imobiliară. Acesta este asociat şi administrator la două firme de transport, alături de Dumitru Roşu, una de transport rutier – Happy Day Impex SRL şi una de transport călători – Roşu Tour SRL. Dumcor are procese deschise la Judecătoria Bistriţa atât cu Protecţia Consumatorului, cât şi cu părţi civile care vor să-şi recupereze paguba, iar la Tribunal a făcut recurs la cauze în care a pierdut cu Direcţia Regională de Drumuri Cluj şi Consiliul Local Bistriţa – Poliţia Comunitară.
Agenţii Poliţiei Comunitare sunt cei care trebuie să întocmească actul de constatare şi să dispună ridicarea autovehiculelor, potrivit Regulamentului privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar şi de ridicare, transport şi depozitare şi eliberare a autovehiculelor în Bistriţa. Autovehiculele care sunt până la urmă ridicate sunt cele care sunt parcate în alte locuri decât în zonele semnalizate ca atare de pe carosabil. De multe ori se parchează pe trotuar sau pe spaţiile verzi, incomodând pietonii. Societatea care efectuează ridicarea, transportul şi depozitarea autovehiculelor este autorizată de Consiliul Local Bistriţa. În aceste condiţii, un conflict legal cu aceste instituţii nu poate fi numit un exemplu de colaborare.

3% pentru municipalitate

Contractul cu Dumcor SRL nu aduce prea mulţi bani la bugetul local, pentru că firma bagă în buzunar aproape toată suma încasată de la şoferii cărora le înapoiază maşinile. Iar acest lucru este parte din înţelegerea făcută cu Primăria. Contractul a fost atribuit firmei fără o licitaţie în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta nu a avut nici o concurenţă şi şi-a permis, probabil, să ceară cât de mult, aruncând administraţiei doar un oscior de 3% din sumele încasate. În comparaţie, primăria sectorului 3 din Bucureşti ia 20%.
Înainte de acest episod, Primăria avea în vedere şi varianta achiziţionării unei maşini care să ridice maşinile, dar a considerat că ar fi mai rentabil să se asocieze cu o firmă ce deţine deja atât utilajul, cât şi posibilitatea de a depozita autovehiculele. Primăria Cluj-Napoca are un serviciu propriu de ridicare şi depozitare de maşini şi adună la buget sume importante.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că au bătut palma cu Dumcor după ce „contractul de prestări servicii a fost anunţat de trei ori. Sigur că după ce s-a consumat de două ori, am ajuns să ne punem şi întrebarea dacă nu ar fi o variantă şi achiziţionarea unui utilaj specific. Dar evident că era mai economic să avem un partener pentru că asta ne scutea de cheltuiala achiziţionării unui astfel de utilaj. E o maşină care costă mult.
Oricum angajaţii primăriei au început să se intereseze de preţuri, dar din fericire între timp s-a finalizat cea de-a treia licitaţie pentru atribuirea contractului”. Astfel, pe lângă costurile achiziţiei acestei maşini exista şi problema timpului, deoarece în bugetul local nu erau sume puse deoparte pentru aşa ceva. Dacă municipalitatea hotăr să cumpere ea însăşi utilajul, trebuia să aştepte până anul acesta, când s-a stabilit noul buget.
Sumele pe care bistriţenii care parchează iregulamentar le scot din buzunar pentru a-şi recupera maşinile sunt considerabile. Potrivit Anexei la HCL 214/29.10.2009, taxa de blocare a roţii se ridică la 50 de lei/autovehicul, tariful de staţionare de la ridicare până la eliberarea vehiculului pentru fiecare zi de întârziere este în valoare de 30 lei/autovehicul/zi încasat de societatea autorizată, iar tariful de ridicare, transport şi depozitare încasat de către societatea autorizată este de 300 lei/autovehicul, cu TVA inclus. Din cei 300 de lei Primăria nu pune deoparte prea mult, dar mai face ceva bani din amenzi, acestea variind întrew 150 de lei şi 1.000 de lei în funcţie de caz.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, arată că municipalitatea a colectat, începând din aprilie 2009 şi până în acest moment, 47.000 de lei taxă de deblocare, de la 940 de maşini, iar valoarea amenzilor plus procentul rezultat în urma ridicării maşinilor se cifrează la 95.900 lei. Însă o situaţie exactă a banilor care au intrat la buget în urma prestaţiei firmei Dumcor, este dificil de realizat, întrucât, spune Mihai Ruşti, trebuie luat fiecare proces verbal în parte. Numărul maşinilor ridicate până la această dată era de 274 de bucăţi, începând cu luna decembrie 2009. Dacă înmulţim doar cu 300 de lei, taxa de recuperare a maşinii, fără a mai lua în calcul eventualele staţionări, rezultă 82.200 lei, din care municipalitatea a primit 2.466 lei, conform celor trei procente care îi revin. Restul au intrat în buzunarul firmei.

Primăria consideră că a acordat serviciul prin licitaţie

Ruşti a declarat că procedurile nu se construiesc în funcţie de limitările legii, pentru a ocoli condiţiile impuse de regulament. În acest caz, Mihai Ruşti insistă că nu s-a ajuns la cei 3% pentru că atribuirea fără licitaţie a unui contract este permisă până la limita de 20.000 de euro pe care o poate avea respectivului contract. Purtătorul de cuvânt a explicat că în primul rând, Consiliul Local evaluează care sunt serviciile de care ste nevoie şi în funcţie de aceasta se stabileşte valoarea contractului şi nu invers. Un contract trece de la cei care îl redactează la departamentul juridic şi prin comisia de achiziţii, deci este evaluat în repetate rânduri înainte de a fi semnat.
Purtătorul de cuvânt a povestit Gazetei că atribuirea contractului s-a făcut prin procedură de licitaţie, cu toate că că au avut un singur ofertant. Licitaţia a fost anunţată de două ori, o dată în 8 mai 2009, a doua oară în 6 iunie, fără ca vreo firmă să se prezinte cu o ofertă. Până la urmă, la termenul din 28 septembrie s-a prezentat firma Dumcor SRL, iar contractul a fost semnat în 23 octombrie. Contractul a fost închiat pe fondul coordonatelor stabilite de administraţia din Bistriţa. În primul rând, a subliniat purtătorul de cuvânt, intenţia primăriei nu era de a strange bani şi ar prefera să nu fie nevoie să ridice nici o maşină. Coordonatele contractului, stabilite în caietul de sarcini de la licitaţie, s-au bazat  pe trei factori. S-au avut în vedere capacitatea de ridicare, existenţa utilajului necesar, experienţa în domeniu a firmei ofertante şi capacitatea lor de depozitare. În plus, primăria a luat în considerare o serie de alte elemente, între care şi oferta legată de procentul care îi va reveni. Acesta urma să fie criteriu de departajare în cazul în care la licitaţie se prezentau mai multe firme. Absenţa unei concurenţe a crescut capacitatea de negociere a firmei care a făcut oferta, astfel cei 3% au reprezentat cifra impusă de ei.
Contractul nu a putut fi obţinut de Gazeta de Bistriţa pentru a se lămuri de condiţiile pe care le cuprinde. Ruşti a declarat că motivul pentru aceasta este că există şi părţi confidenţiale în contract, iar de aceea nu poate fi pus la dispoziţia publicului.
În legătură cu faptul că în alte oraşe procentele sunt mai mari, Ruşti a afirmat că Bistriţa este încă la început.  Este vorba de o zonă extrem de mică a oraşului care este acoperită de înţelegerea cu Dumcor, iar numărul de parcări cuprins aici este mic, a arătat purtătorul de cuvânt.
Un alt angajat al primăriei Bistriţa, Leontin Filipoi, a declarat că acţiunea de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar are două component: în primul rând, este vorba de amenzi, care intră în fondurile Primăriei, iar în al doilea rând de acele taxe de blocare şi depozitare pe care le încasează în mare parte firma care prestează servicii. Aceste firme sunt alese în funcţie de capacitatea lor de ridicare, transportare şi depozitare , iar uneori s-ar putea să intre în discuţie şi alte servicii.

Politicienii bistriţeni sunt uimiţi de procentul mic

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat că nu doreşte să facă nici o declaraţie în legătură cu acest contrat şi ne-a redirecţionat la purtătorul de cuvânt, Mihai Ruşti, deoarece domnia sa se află momentan în Italia la o conferiţă.
Deputatul PDL de Bistriţa-Năsăud, Ioan Botiş, contactat de Gazeta de Bistriţa, a afirmat că la o primă vedere, contractul este unul dezavantajos pentru administraţia Bistriţa. Botiş a declarat că el are dubii doar cu privire la redevenţă, dar nu se poate pronunţa pentru că nu ştie in ce condiţii a fost întocmit contractul. Orice contract, subliniază deputatul, trebuie să aibă o fundamentare tehnică şi economică şi nu cunoaşte pe ce interes al primăriei s-a mers la momentul încheierii celui în discuţie. Ioan Botiş recunoaşte că procentul pare mic, dar este important să avem în vedere obiectivul avut în vedere când s-a semnat contractul. „Această abilitate de negociere ţine de fiecare, în funcţie de abilitatea de şef al administraţiei”, a afirmat deputatul PDL. Deşi nu poate avea o poziţie oficială în absenţa informaţiilor despre fundamentarea economică a contractului, Botiş este de părere că orice administraţie de oraş trebuie să negocieze orice contract în favoarea cetăţenilor. În orice caz, în comparaţie cu Bucureşti, procentul obţinut de cei de la Bistriţa e extrem de mic, iar având în vedere condiţiile din oraş, se ridică şi întrebarea dacă obiectivele au fost atinse. Din veniturile de aproapre un miliard ale firmei de ridicare de maşini, doar 30 de milioane revin primăriei, o sumă cam mică, e de părere Ioan Botiş. Însă trebuie să fii acolo ca să-ţi dai seama care anume a fost capacitatea de negociere cu firma privată, afirmă acesta. Chiar dacă acest contract a fost acceptat şi în consiliul local, unde toate opţiunile au fost puse pe masă, ca cetăţean consideră că e puţin, iar un manager mai bun putea obţine o proporţie mai serioasă din sumele încasate de firmele de ridicare.
Ioan Ţintean, deputat PNL de Bistriţa-Năsăud, a declarat că nu este de acord cu existenţa unei firme care ridică maşini într-un oraş mic, cum este Bistriţa. Acesta consideră că este un exces de zel din partea autorităţilor locale, pentru că există spaţii pe care se pot creea parcări. De asemenea, a afirmat că nu este de acord cu felul în care s-au împărţit procentele între Primărie şi firma de ridicare de maşini.
Radu Moldovan, deputat PSD de Bistriţa-Năsăud, a declarat că este de părere că Primăria nu şi-a propus oricum să facă profit, deci suma pe care o încasează din taxele de ridicare şi depozitare a automobilelor nu este una mică. Acesta consideră că obiectivul administraţiei bistriţene a fost de a veni în întâmpinarea reclamaţiilor cetăţenilor, nemulţumiţi de faptul că în oraş se parchează în locuri unde nu este permis. Luca Iancu a afirmat că nu este la curent cu prevederile contractului , dar salută iniţiativa Primăriei în acest sens.
Vice-preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Luca Iancu, consideră că organizarea unei licitaţii pentru ridicarea maşinilor în Bistriţa nu a fost propabil cea mai oportună măsură care se putea lua, dar probabil că era necesară. Consilierul judeţean PSD Daniel Suciu este de părere că primarul doar a pus în aplicare o decizie a Consiliului Local, care este de fapt autoritatea care a încheiat acest contract. Având în vedere faptul că nu cunoaşte nimic despre acest contract, Suciu a declarat că nu poate să-şi formeze o părere.

Diana Gabor

2 COMENTARII

  1. Daca acceptam tot ce ni se pune la dispozitie ne meritam soarta , oare dece trebuie sa platim atat de mult sa fim civilizati si alti profita de acest fapt,clar acesti banuti nu sant numai in buzunarul fimei domnului rosu fiti siguri ca mai sant si alti langa el care nu cred ca este cazul sa enumeram cine ptr ca oricine poate sasi dea seama , vina este a noastra ca le permitem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.