Primăria clujeană vrea să modifice Hotărârea de Consiliu Local prin care cei care nu se racordează la reţeaua de cabluri subterane Duct City sunt amendaţi. Chiar dacă acest proiect de pozare a cablurilor de date trebuia să se termine în 2011, până acum lucrările au fost terminate pe 68 de străzi şi alei. Ținând cont de faptul că municipiul are circa 700 de kilometri de străzi, s-ar putea spune că primăria se grăbeşte să modifice amenzile pentru cei care nu se vor racorda la această reţea. Deşi proiectul Duct City presupune o investiţie de câteva zeci de milioane de euro, el a fost acordat de municipalitate fără nici o licitaţie.

 

La începutul acestei săptămâni, în şedinţa de Consiliu Local se va discuta un proiect de modificare a unei hotărâri administrative de anul trecut prin care furnizorii de servicii de date care nu se conectează la reţeaua Duct City sunt amendaţi cu până la 2.500 de lei.

Conform hotărârii, executantul lucrărilor trebuie să notifice primăria cu privire la data când se vor termina lucrările, chiar dacă, în mod normal, proiectul ar fi trebuit finalizat în 2011. De asemenea, se doreşte ca proprietarii stâlpilor să dezafecteze reţeaua aeriană de cabluri, iar operatorii de servicii să se racordeze la Duct City. De asemenea, amenzile pentru încălcarea noilor prevederi se modifică, sumele fiind cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei, iar nerespectarea prevederilor devine o contravenţie. Tariful de dezafectare a reţelei aeriene de cabluri va fi de 2,7 lei/metru liniar, iar de această lucrare se va ocupa RADP-ul.

“Pentru situaţia în care operatorii de telecomunicaţii nu dau curs notificării de dezafectare şi ridicare de îndată a cablurilor şi echipamentelor de pe domeniul public, acestea vor fi preluate de Regia Autonomă a Domeniului Public, activitate care va fi prestată în baza unui contract de servicii. Tariful de prestare a serviciului este de 2,7 lei/ml, fără TVA, a fost avizat de comisia de preţuri constituită. Valoarea totală a serviciului ce va fi prestat anual, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei a sumei de 125.000 de euro fără TVA”, arată reprezentanţii municipalităţii.

 

Un contract din voleu

 

Pentru realizarea reţelei subterane, municipalitatea nu a organizat o licitaţie publică pentru alegerea unei companii ci, în 2006, primăria clujeană şi-a anunţat intenţia de asociere cu o firmă privată pentru realizarea acestui proiect. În acelaşi an a fost făcut un anunţ, prin care cei interesaţi puteau depune oferte, iar în scurt timp a fost aleasă o societate formată din două companii de renume european (EFS European Financial Services S.G. şi Windmill International LTD) şi SC Mobitelco SRL, o firmă din Bucureşti care aparţine oamenilor de afaceri Valentin Nica şi Petre Ştefan. După câştigarea acestei afaceri, în 2007, companiile de renume european au început să se retragă, iar în momentul de faţă beneficiarii contractului oferit de primăria clujeană sunt asociaţii bucureşteni şi clujeni din cadrul CFO Integrator.

Anul trecut, Comisia Europeană a avertizat România că, în cazul în care o reţea subterană de transfer de date este gestionată de o singură societate, se poate crea o situaţie de monopol. Cu toate acestea, autorităţile române au susţinut că acest lucru nu se poate întâmpla din pricina faptului că nu se impune obligativitatea racordării la această reţea a celor care activează în domeniul transferului de date şi telefonie.

 

Cei din spatele reţelei

 

Afacerea Duct City este extrem de bună, astfel că “ameninţările” care transpar din acest avertisment nu sunt decât un mod prin care societatea comercială forţează mâna municipalităţii, care la rândul ei, îi va presa pe operatorii de date. Conectarea la Duct City va băga în conturile acţionarilor CFO Integrator – BADIU NICOLAE IULIAN, NICA VALENTIN, PETRE STEFAN, off-shore-ul SHIMA INVESTMENTS LTD, SC  MOBITELCO SRL (firmă deţinută de Petre Ştefan şi Valentin Nica), off-shore-ul LUNIC FRANCHISING AND CONSULTING LTD şi TQM CONSULTING (societate controlată de soţii Adriana şi Călin Danci) – sume de bani care gravitează în jurul sutelor de mii de euro lunar.

Cei care vor beneficia de afacerea cablajelor subterane, Valentin Nica şi Nicolae Badiu, au acaparat şi o parte din afacerea Tetarom. Cei doi dezvoltă proiecte hoteliere în parcurile industriale Tetarom I şi II. Compania CBC Development, care ar fi trebuit să finalizeze în Tetarom I un complex hotelier până cel târziu în septembrie 2008, este condusă de aceiaşi Nica şi Badiu. Nicolae Badiu a ost proprietarul AsRo Medica, al restaurantului Sinaia şi acţionar la Arcada Grup şi Imobiliare DPM. Valentin Nica figurează alături de Ştefan Petre în cadrul SC Mobitelco, firmă care susţine “U” Mobitelco. Nica mai deţine şi SVF Management Prod Serv SR. Chiar dacă acum sunt apropiaţi de PNL, Nica şi Badiu au fost singurii finanţatori legali ai social-democraţilor clujeni în campania din 2004. Conform datelor din Monitorul Oficial, partea a III-a, Valentin Nica, în numele societăţii SVF Management, a donat către PSD Cluj 35.000 de lei pentru campania electorală din 2004. Coincidenţă sau nu, Valentin Nica a câştigat mai multe licitaţii de la CJ Cluj, iar în comisiile respective se află şi Şerban Graţian, unul dintre consilierii judeţeni ai social-democraţilor clujeni.

 

În Cluj-Napoca, reţeaua subterană de cablu se va întinde pe circa 600 de kilometri, iar valoarea investiţiei a fost estimată la 50 de milioane de euro. În linii mari, contractul încheiat între CFO Integrator şi primărie prevede că firma are dreptul să întreţină şi să administreze această reţea pe o perioadă de 20 de ani, iar, din venitul brut încasat anual de societate, 1% va intra în bugetul administraţiei locale, dar nu mai puţin de 100.000 de euro. În contract nu este stipulat că CFO Integrator va elibera avize de construcţie şi nici că acestea vor costa 50 de lei.

 

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.