Cum şi-au făcut aromânii “Republica de o zi” în PIND

110

Aromânii din munţii Pind anunţau în vara lui 1917 că şi-au creat propriul stat, cu capitala la Aminciu (Meţovo), prin telegramele pe care le-au trimis, din Samarina, lui Ion I. C. Brătianu, cât şi miniştrilor de externe ai Antantei, adică Franţei, Angliei, Italiei, Rusiei şi SUA.

Aromânii au eşuat în tentativa lor, nereuşind să obţină nici măcar o autonomie statală sub protectoratul Italiei. A rămas în istorie ca “Republica de o zi”.

În iulie 1917 trupele italiene venite din sud au eliberat zona muntoasă a  Pindului, fiind întâmpinate cu mult entuziasm de aromânii care erau conştienţi de  originea lor latină. Cu acea ocazie, fruntaşii  din o serie de sate au convocat la  Samarina un congres naţional, la 27 iulie, unde au decis organizarea sub forma unei republici a românilor din Pind şi Zagor. Potrivit lucrării “Evenimentele din iulie-august 1917 în regiunea munţilor Pind” de Stoica Lascu, prima telegramă a fost expediată la Iaşi premierului  român I.I.C. Brătianu. Era semnată de primarii şi delegaţii a o serie de sate  precum Samarina, Abela, Perivole, Aminciu, Băiasa, Turia, Breazna, Dobrinova. În telegramă se arăta: «O mare întindere de pământuri  ocupate de popoare străine ne despart, însă inimile noastre bat la fel cu ale  voastre… pentru aceleaşi aspiraţii şi pentru acelaşi ideal». La 30 iulie 1917 o nouă  adunare a avut loc la Abela unde s-a manifestat şi un Consiliu al delegaţilor  poporului român format din 23 de membri, între care G. Papapericle, Z. Araia,  G. Zdrula, C. Mihadas, G. Papatanasi ş.a. Apoi au ales un Comitet diriguitor compus din şapte persoane: Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi şi Sterie Caragiani.

localitatile-aromane-din-muntii-pindului

Simbolul statului pe care şi-l  doreau aromânii era steagul tricolor cu lupoaica romană.  Republica românească a Pindului a avut o scurtă existenţă. Odată cu plecarea trupelor italiene din zonă,  ea a luat sfârşit prin venirea unităţilor militare greceşti.

Consulul României şi, respectiv, al  Italiei la Ianina s-au desolidarizat de acţiunea aromânilor din Pind, spunându-i lui  Alcibiade Diamandi că „pasul lor a fost greşit, inoportun, fiindcă nu e aprobat  de nimeni şi nu poate fi sprijinit din nici o parte”.

Reprezentanţii Atenei au  luat măsuri împotriva participanţilor la acţiunea naţională, unii fiind arestaţi şi chiar condamnaţi sub acuzaţia de trădare. O serie de fruntaşi au fost nevoiţi să  părăsească zona, ajungând ulterior în România.

Principele Alcibiade Diamandi

Unul dintre liderii aromânilor, Alcibiade Diamandi, a devenit în 1926  consul al României la Saranda, în Albania. De acolo, a plecat la Roma, unde s-a implicat în mișcarea politică a lui Benito Mussolini. După ce  a contactat delagația română și i-a fost emis un pașaport românesc, a putut  să călătorească în Grecia. Potrivit autorului grec Stavros Anthemides, Diamandi a fost „iertat” de autoritățile elene în 1927 pentru rezistența lui față de autoritățile grecești.

În iunie 1941, Diamandi  a fondat la Metsovo,”Partidul Kοutso-vlahilor” (Κόμμα Κοινότητας Κουτσοβλάχων)”.

„Parlamentul vlah” a fost convocat în Trikala, însă nu au fost adoptate legi, deoarece italienii nu doreau tulburări în regiune.

La 1 martie 1942, Diamandi a emis un manifest amplu care a fost publicat în presa locală și republicat de Stavros Anthemides în 1997 (într-o carte despre vlahii Greciei ).

Manifestul a fost co-semnat de numerosi intelectuali si  lideri aromâni (vlahi) din Grecia şi din străinatate. În România, acesta a fost co-semnat George Murnu, profesor la Universitatea din București.

Diamandi s-a deplasat la București și, împreună cu Murnu, a avut o întâlnire cu maresalul Antonescu și cu ministrul de externe Mihai Antonescu, în timpul căreia a fost discutat Statutul Principatului Pindului. O propunere alui  Diamandi a fost de a pune Principatului sub suveranitatea Coroanei României (ca „stat liber” asociat). Diamandi, ca Principe, ar fi  avut  atunci dreptul de a participa la Consiliile de Coroană

În 1942, o facţiune a VRMO (mişcarea revoluţionară slavă macedoneană pro-bulgară) i-a oferit lui Alcibiade tronul unui regat al Macedoniei care ar fi urmat să renască.

În al doilea an al ocupației italiene, acțiunile de gherilă ale Rezistenţei grecesti sprijinite de anglo-americani, au izbucnit în zonă.

Alcibiade a fost nevoit să abandoneze tronul şi să se refugieze în România în 1942, întrucât ajunsese să fie perceput de populaţia locală ca o unealtă a italienilor, în vreme ce italienii îl credeau a fi  un agent al intereselor româneşti în Balcani.

A  fost arestat de poliția română la 21 februarie 1948 şi a murit în Prefectura Poliției din Bucureşti o lună mai târziu.

Succesorul său a fost pentru scurt timp Nicolae Matuși (Nicolaos Matussi), un avocat aromân lider al mișcării politice și paramilitare ”Legiunea Romană” în Grecia Centrală, născut în Samarina în munții Pindului. El a încercat  realizarea unui modus vivendi cu liderii grecilor, însă fără succes.

Când Axa s-a prăbușit, iar România a trecut sub influență sovietică, Matuși a fost condamnat în România Comunistă la 20 de ani de detenţie la canalul Dunăre- Marea Neagră.În 1964, la cererea guvernului elen, a fost extrădat în Grecia, unde a fost judecat, sub acuzaţia de înaltă trădare (ca mulți alţi membri ai „Legiunii Romane”, condamnaţi imediat după război, în 1945-1947).

La această instanță, cu sprijinul martorilor apărării, a fost declarat nevinovat de crimele de război. În 1976 drepturile civile i- au fost complet restaurate de către un tribunal grec şi până la moartea sa, în 1981, el a trăit în Atena.

Pe harta administrativa a statului de Pind (1941-1944), al carui fondator a fost principele Alcibiade Diamandi, se observă că teritoriul acestuia avea ieşire  la Marea Adriatică, în dreptul insulei Corfu şi  mai cuprindea de asemenea o zona din sudul Albaniei  evidenţiată cu maro pe hartă, iar cu  galben, partea din Grecia de azi.

Sursa: ezv.ro

 

Loading...