După ce a câştigat o licitaţie cu o ofertă de aproape 11 milioane de euro, la începutul lunii iunie 2017, municipalitatea se lăuda că Mercedes va livra Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca un număr de 50 de autobuze noi. Între timp licitația a fost anulată.

Directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag, declara atunci că jumătate dintre autobuze vor sosi până la sfârşitul lunii decembrie 2017, iar restul în luna ianuarie 2018. Acum, Neag spune că primele 15 autobuze vor fi livrate în următoarele săptămâni.

“Suntem prinşi într-un program amplu de dezvoltare în ce priveşte dotarea cu mijloace de transport. La ora actuală este într-o fază avansată dotarea cu 60 de autobuze. Aceste 60 de autobuze se vor achiziţiona în baza unui împrumut pe care compania l-a licitat în cadrul unei licitaţii cu băncile comerciale. În săptămânile viitoare vom avea livrarea la 15 autobuze articulate Mercedes, este o licitaţie adjucată anul trecut. La sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai este în program livrarea primelor 11 autobuze din cele 30 adjudecate, autobuze electrice. Suntem împreună cu Primăria în perioada de licitare a 50 de troleibuze noi, respectiv 22 garnituri de tramvaie. Este în programul nostru o spălătorie în Mănăştur, în zona Bucium, pentru a avea posibilitate să ţinem cât mai curate aceste mijloace de transport”, a spus Neag în şedinţa extraordinară de Consiliu Local de miercuri unde se dezbătea aprobarea bugetului Companiei de Transport Public.

Directorul CTP Cluj-Napoca spune că sosirea noilor autobuze nu înseamnă automat scoaterea din circulaţie a celor vechi.

“Avem la ora actuală 230 de autobuze şi 80 de troleibuze. În ce priveşte autobuzele, vrem să ajungem undeva la 270 de autobuze în exploatare pentru că cererea publicului călător este mare. Ni se cer suplimentare de linii, ni se cer modificări de trasee, în anumite zone constatăm noi că este necesar să suplimentăm numărul de mijloacele alocate mai ales la anumite ore de vârf. Nu vom scoate din circulaţie un număr de mijloace egal cu cel cu care îl vom achiziţiona. Vor mai rămâne şi din parcul vechi în exploatare până la eventuale noi dotări”, a mai spus Neag.

Autobuzele Mercedes vor avea o lungime de 12 metri, 86 de locuri pe scaune şi 71 în picioare. Inițial, la licitaţia organizată de CTP au mai participat, pe lângă Mercedes, un producător de autobuze din Polonia, Solaris, şi unul din Turcia. Acestea din urmă au făcut contestație la Consiliul Național penru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), primind câștig de cauză. Firmele au invocat faptul că Primăria ar fi schimbat caietul de sarcini în privința cerințelor pentru motorizare, lăsându-le ofertanților la dispoziție doar o zi pentru a-și modifica ofertele, conform monitorulcj.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.