Curtea de Apel Cluj a amânat procesul condamnaților ce au furat balast

291

În iulie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca i-a condamnat pe trei administratori de firme – Călin Claudiu Roșu, Mihai Martin și Gabriel Ioan Stan – cu amenzi penale de 300 până la 1.000 de lei pentru că au îndemnat angajaţii să exploateze, în septembrie 2012, timp de 3 zile, o cantitate semnificativă de balast de pe terenurile din zona Legman, pe care l-au valorificat.

 

Potrivit procurorilor, pentru exploatarea balastului ar fi fost nevoie de acordul proprietarilor de teren şi de permis sau licenţă pentru executarea activităţilor miniere, eliberată de Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM). De asemenea, instanța i-a obligat pe inculpați la plata sumei de  9300 lei despăgubiri către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, cu dobândă legală care începe să curgă din septembrie 2012 la zi.

 

Inculpații au făcut apel, iar în 5 decembrie Curtea de Apel Cluj a amânat procesul pentru data de 12 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ