Steluța Racolța, consilier județean al PNL, a fost declarată în incompatibilitate de magistrații de la Curtea de Apel Cluj. Decizia magistraților clujeni este definitivă, dar nu irevocabilă. Gazeta de Cluj v-a prezentat de-a lungul timpului toate detaliile acestui proces. Suntem curioși ce se va întâmpla cu latura penală a infracțiunii săvârșită de Steluța Racolță. Consilierul județean a primit contracte de la patru firme din subordinea CJ Cluj, instituție a cărui buget îl votează.

 

Citește pe aceeași temă și:

Steluta Racolta isi asteapta dosarul de incompatibilitate

”Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Reculța Steluța Carmen în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2015”, se arată în decizia de la Curtea de Apel Cluj.

Agentia Nationala de Integritate(ANI) a aratat intr-un comunicat din luna iunie ca Steluta Racolta este in incompatibilitate alaturi de alti 10 consilieri si primari.

”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier județean, întrucât, societatea comercială la care aceasta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat patru contracte de formare profesională în valoare totală de 32.400 lei, cu instituții sau regii autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Județean Cluj ori cu societățile comerciale înființate de consiliul județean, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se arata in comunicatul ANI de la acea vreme.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.