Potrivit unui raport al Curții de Conturi a României ”Nu a fost recuperată de la Consiliul de Administrație al RAADPP Cluj, suma de 120 mii lei, reprezentând drepturi salariale nete, dobânzi și cheltuieli de judecată câștigate în instanță și achitate către două salariate, urmare a nerespectării de către entitate a clauzelor prevăzute în contractele individuale de muncă încheiate cu acestea, respectiv a fost acordată o perioadă de preaviz de 20 de zile, în timp ce contractele individuale de muncă precizau un termen de preaviz de 30 de zile”.

De asemenea, același document arată că ”Bugetul Consiliului Județean Cluj a fost prejudiciat în anul 2015, prin pierderea finanțării execuției obiectivului de investiții „Parc Industrial TETAROM IV”, contractată cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin suspendarea contractului de execuție și prin plata nelegală a unor materiale (echipamente electrice), care nu sunt înregistrate în patrimoniu, în valoare de 5.204 mii lei, aferente unor lucrări neexecutate”.

Potrivit raportului, ”au fost efectuate plăți nelegale în sumă estimată de 1.873 mii lei reprezentând servicii de deszăpezire a drumurilor județene în sezonul rece 2014 -2015, constând în: servicii de transport materiale decontate în cantități mai mari decât cele real executate, depășirea orelor de staționare a utilajelor față de cele contractate, precum și decontarea unor lucrări de deszăpezire în afara perioadei contractate. Au fost efectuate plăți nelegale în sumă estimată de 1.123 mii lei, reprezentând lucrări de proiectare modernizare și reabilitare a drumului județean – DJ 172F (km1+400 -km 22+570 Gherla -Mica -limita județului cu Bistrița Năsăud), executate de către SC Samus Construcții SA Dej, care nu respectă în totalitate prevederile legale (lipsă antemăsurători, calcul de necesar materiale pentru suprafețe de drum mai mari decât cele reale, decontarea de lucrări de consolidare mai mari decât cele real executate etc.)”. (Foto Mircea Avram șeful RAADPP Cluj)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.