Cutremurul tragic din acest weekend care a avut loc la Nepal a curmat viețile a peste 3000 de persoane.  Duminica, de dimineata, a fost inregistrata o replica puternica de 6,7 pe Richter, care a declansat in munti alte trei avalanse. In taberele din Himalaya si-au gasit sfarsitul 17 alpinisti. Printre ei si un director al companiei Google.

„Bilanțul morților se ridică la 3.218, iar 6.538 de persoane au fost rănite”, a declarat Rameshwor Dangal, șef al serviciului pentru situații de urgență din Ministerul de Interne de la Kathmandu.

În plus, aproximativ 90 de persoane și-au pierdut viața în țări învecinate, ca India și China, mai scriu agențiile internaționale de presă.

Seismul cu magnitudinea de 7,8 care a zguduit sâmbătă Nepalul este cel mai devastator din ultimii 80 de ani. El a fost urmat de numeroase replici și a declanșat mai multe avalanșe în Munții Everest, unde începea sezonul de alpinism și unde 18 persoane au fost ucise.

Bilanțul este posibil să se înrăutățească, iar agențiile umanitare aflate la fața locului se confruntă cu serioase dificultăți în evaluarea distrugerilor și a necesităților, însă acestea par considerabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.