Cutremurul puternic care a lovit Japonia: „Sunt încă persoane prinse sub dărâmături”. Bilanţ al victimelor, în creştere

64

Cel puţin 16 persoane au decedat, iar alte 26 sunt date dispărute, în urma seismului cu magnitudine de 6.7 grade care a afectat insula Hokkaido din nordul Japoniei, a anunţat prim-ministrul japonez Shinzo Abe, relatează BBC.

Cel puţin 1.6 milioane de locuitori din zona Hokkaido au rămas fără curent electric. Autorităţile au anunţat că situaţia ar mai putea dura cel puţin o săptămână.

„Vă rog să fiţi alături de persoanele care şi-au petrecut noaptea în întuneric şi frică. Facem tot ce putem pentru a relua alimentarea curentului electric”, a declarat prim-ministrul.

Oraşul Atsuma a fost cel mai afectat în urma seismului, mai ales de alunecări de teren, care au cauzat prăbuşirea a mai multor case şi drumuri.

„Sunt încă persoane prinse sub dărâmături, lucrăm cât putem de repede dar operaţiunea de salvare este foarte dificilă”, a declarat un reprezentant al ehipelor de salvare.

Autorităţile au avertizat localnicii să fie pregătiţi, deoarece ar putea urma alte cutremure.

Aeroportul principal de pe insulă şi-a reluat activitatea vineri, iar traficul feroviar va fi probabil reluat tot azi.

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 39 de kilometri, în zona oraşului Chitose de pe insula Hokkaido, din nordul arhipeleagului nipon.

Epicentrul cutremurului a fost la 31 de kilometri est-sud-est de Chitose, la 33 de kilometri est-nord-est de Tomakomai şi la 62 de kilometri sud-est de capitală regiunii Hokkaido, Sapporo, un oraş cu aproape 2 milioane de locuitori.

Seismul s-a produs joi la ora locală 03.07 (ora României, 21.07), iar în urma seismului nu a fost emisă o alertă de tsunami, scrie mediafax.ro